Peste câteva zile începe Târgul de Carte „Gaudeamus Litoral“

Constănțenii, dar și turiștii care doresc să-și potolească setea de lectură sunt așteptați, în perioada 11-15 august, între orele 15.00 şi 23.00, în cortul alb din Piațeta Perla din Mamaia, acolo unde se va desfășura cea de-a X-a ediție a Târgului de Carte „Gaudeamus Litoral“.

În cadrul evenimentului… aniversar vor fi sărbătoriți 100 de ani de la Marea Unire, dar și cei 90 de ani de activitate ai Radio România.

Conform organizatorilor, la ediția a X-a a manifestării culturale care aduce cartea la mare, aproape de nisip, sunt de neratat: tombola Gaudeamus, la care se vor acorda câte un premiu oferit de SPORTPARTNER.RO, la fiecare 90 de minute, în fiecare zi de târg, cele mai noi și atractive titluri, numai bune de luat pe plajă și standul Centenar.

Preşedintele de onoare al ediției 2018 a târgului de carte este conf. univ. dr. Daniel Citirigă, prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius“ Constanța.

Evenimentul este organizat de Radio România – Echipa Gaudeamus şi Radio România Constanţa, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *