Steliana Bajdechi debutează ca romancieră. „Timpul regăsirii. Fiii Avdellei“ ajunge, sâmbătă, și la Constanța

Steliana Bajdechi, voce cunoscută a spațiului tomitan, în special de la microfonul Radio Constanța, de unde face radiografii pertinente ale vieții culturale de la malul mării, vine în atenția publicului cu romanul său de debut, „Timpul regăsirii. Fiii Avdellei“.

Cartea, apărută la Editura Eikon, semnată Steliana Duliu-Bajdechi, va fi lansată sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 11.00, la Cityplex Tomis Mall, etajul IV. Despre roman vor vorbi teatrologul Anaid Tavitian, dr. Maria Pariza și comandor dr. Ioan Damaschin.

În cadrul evenimentului editorial se vor face proiecții cu fotografii din colecția personală a autoarei, pe o ilustrație muzicală realizată de Adrian Stavian.

Romanul „Timpul regăsirii. Fiii Avdellei“ a fost lansat pe 18 noiembrie, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus de la Romexpo București.

Steliana Duliu-Bajdechi și-a mai pus semnătura, în 2009, pe volumul „Drumuri sub cenuşă. România şi Grecia între anii 1944-1949“, o carte care îmbină „analiza competentă şi lucidă“ cu documentarea ştiinţifică şi de teren, după cum preciza în prefața cărții dr. Dominuţ Pădurean.

Sursă foto: Steliana Bajdechi – Facebook

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *