Spectacolele lunii aprilie la Teatrul „Oleg Danovski“. 9 întâlniri muzical-coregrafice la 120 lei!

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ a pregătit publicului meloman, în luna aprilie, nouă întâlniri muzical-coregrafice, pentru care a pus în vânzare „Pachetele Iepurașului“, la prețuri de 120 de lei (preț normal) și 85 de lei (pentru pensionari). În programul lunii aprilie se regăsesc două spectacole de operă, două balete, o operetă, un divertisment muzical, două seri camerale și o seară lirică. Toate evenimentele încep de la ora 19.00.

Seară lirică – miercuri, 3 aprilie

Luna aprilie se va deschide miercuri, 3 aprilie, cu o seară lirică ce îi va aduce în fața publicului pe: Stela Sîrbu, Lucia Mihalache, Elena Rotari, Ionela Duma, Maria Cernat, Marius Eftimie, Andrei Cocîrlea și Laurențiu Severin. La pian se va afla Andrada Ștefan.

În program se vor regăsi lucrări din creația compozitorilor Gaetano Donizetti, Emmerich Kalman, Georges Bizet, Giuseppe Verdi și Aurel Eliade.

Nabucco“ – sâmbătă, 6 aprilie

Temutul rege al Babilonului, care pentru trufia sa va fi aspru pedepesit de divinitate, Nabuco(donosor) dă numele spectacolului de operă verdian programat pe 6 aprilie. Pentru aprox. două ore și jumătate, îi va purta pe constănțeni în atmosfera Egiptului și a Babilonului soliștii: Ștefan Ignat – București, Akiko Hayakawa – Japonia, Cătălin Țoropoc – București, Răzvan Săraru, Lucia Mihalache, Constantin Acsinte, Mădălin Băldău și Mihaela Ionescu.

Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul japonez Koichi Inoue.

Regia artistică a spectacolului este semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia, de Cătălin I. Arbore.

„Cenușăreasa“ – duminică, 7 aprilie

Pe 7 aprilie, după aproape doi ani de absență de pe scena tomitană, „Cenușăreasa“ revine  la Teatrul „Oleg Danovski“, în pași de balet, pe muzica lui Serghei Prokofiev și sub bagheta regizorală și coregrafică a lui Horațiu Cherecheș.

Soliștii serii vor fi: Irina Ganea Mihaiu, Adrian Mihaiu, Sayaka Tanno, Mihai Pîslaru, Iguacel Sanchez, Yuria Soeta, Sorin Gâlcă, Stewart Douglas și Daia Kashiwaba.

Baletul în două acte, cu o scenografie de Cătălin I. Arbore, durează aprox. două ore.

Seară camerală – miercuri, 10 aprilie

Pe 10 aprilie, în foaierul Teatrului „Oleg Danovski“, iubitorii muzicii camerale sunt așteptați la recitalul cvartetului „Ovidius“, format din: Gabriel Marin – flaut, Rodica Nurla – vioară, Adeline Penescu – violă și Carmen Tegzeșiu – violoncel

„O, sole mio“ – sâmbătă, 13 aprilie

Pe 13 aprilie, timp de o oră jumătate (fără pauză), melomanii tomitani sunt invitați să se asculte faimoase canțonete italiene, printre care și cea care dă numele divertismentului muzical „O, sole mio!“.

Concepție spectacolului îi aparține mezzosopranei Gabriela Dobre, care va și urca pe scenă alături de Daniela Vlădescu, Lucia Mihalache, Stela Sîrbu, Silvia Simionescu, Ionela Duma, Raluca Daraban, Gabriela Dobre, Mădălin Băldău, Doru Iftene, Cristian Parmac, Laurențiu Severin și Bogdan Ocheșel.

„Rigoletto“ – duminică, 14 aprilie

Duminică, 14 aprilie, iubitorii operei sunt invitați să urmărească cutremurătoarea dramă a bufonului Rigoletto, sub bagheta dirijorului Amir Shiff din Germania. În rolul titular va evolua baritonul Ionuț Pascu din București, delicata Gilda va fi soprana Diana Țugui din Cluj, iar tenorul Doru Iftene va debuta în rolul frivolului duce de Mantua.

Din distribuția spectacolului vor mai face parte: Constantin Acsinte, Lucia Mihalache, Gabriela Dobre, Laurențiu Severin, Bogdan Ocheșel, Andrei Băican, Iulian Bratu, Ionela Duma, Silvia Simionescu, Octavian Minea.

„Rigoletto“ este o operă în 4 acte pusă în scenă pentru Teatrul „Oleg Danovski“ de Emil Strugaru cu o scenografie de Grigore Gorduz. Maestru de cor este Adrian Stanache, iar de coregrafie s-a ocupat Fănică Lupu-Liești.

Spectacolul are 3 pauze și o durată aproximativă de două ore jumătate.

Seară camerală – Miercuri, 17 aprilie

Pe 17 aprilie, publicul meloman este invitat la cea de-a doua seară camerală a lunii. Aceasta îi va avea în prim-plan pe Iurie Postolache – tubă și Natalia Gribinic – pian.

„O noapte la Veneția“ – sâmbătă, 20 aprilie

Pe 20 aprilie, publicul tomitan este invitat să petreacă… „O noapte la Veneția“ pe ritmurile nemuritoare ale lui Johann Strauss-fiul, sub bagheta maestrului Gheorghe Stanciu. Opereta în două acte, cu o durată de aprox. două ore și jumătate și o singură pauză are regia artistică semnată de Mario Nikolov din Bulgaria și scenografia creată de Adriana Urmuzescu. Coregrafia este realizată de Mihai Mîndruțiu, iar maestru de cor este Adrian Stanache.

Vor transpune publicul în atmosfera de bal mascat venețian: Ionela Duma, Silvia Simionescu, Lucia Mihalache, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Stefan Popov – București, Constantin Acsinte, Laurențiu Severin, Adrian Bădilă, Bogdan Ocheșel, Robert Safta și Iulian Bratu.

Cavalleria rusticana“, miercuri, 24 aprilie

În Săptămâna Patimilor, constănțenii sunt invitați să urmărească tulburătoarea operă într-un act „Cavalleria rusticana“ a lui Pietro Mascagni, a cărei acțiune încărcată de dramatism se petrece chiar în prima zi de Paști.

Conducerea muzicală a spectacolului va fi asigurată de maestrul Gheorghe Stanciu.

Din distribuție vor face parte: Stela Sîrbu, Răzvan Săraru, Cristian Caragea, Anca Bănică și Lucia Mihalache.

Regia spectacolului este semnată de Sandra Răsvana-Cernat, iar scenografia e realizată de Natalia Kornilova, maestru de cor fiind Adrian Stanache.

Bilete

Cei care nu achiziționează „Pachetele Iepurașului“ la prețuri de 120 lei sau cu reducere pentru pensionari, la 85 de lei, pot să cumpere bilete pentru fiecare eveniment în parte.

Pentru serile lirice și camerale, tichetele au prețuri de 10 lei, iar copiii, elevii și studenții beneficiază de intrare liberă.

Pentru spectacolele de operă, de balet și concerte simfonice biletele au preţuri de 20, 25, 30, 40 și 50 lei, în funcţie de locul ocupat în sală, conform diagramei sălii. Copiii, elevii și studenții vor plăti pe un bilet 8 lei, pe baza carnetelor de note vizate de zi, iar pensionarii, 15 lei, pe baza talonului de pensie.

Tichetele se pot achiziționa de la agenția de bilete din incinta Teatrului „Oleg Danovski“, care este deschisă în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, între orele 11.00 și 17.00, fiind închisă doar marțea. Sâmbătă și duminică, agenția funcționează, doar în zilele în spectacole, în intervalul orar 18.15-19.00. În cazul în care nu sunt programate spectacole în aceste ultime două zile ale săptămânii, agenția va fi închisă. Rezervări telefonice se fac doar în timpul programului de funcționare al agenției, la numărul de telefon 0241.481.460.

Începând cu 1 ianuarie 2019, biletele la evenimentele Teatrului „Oleg Danovski“ (cu excepția serilor lirice și camerale din foaier și a spectacolelor pentru copii) se pot achiziționa și online prin intermediul entertix.romyticket.ro sau direct de tnobconstanta.ro/bilete/. Pentru achiziția online de bilete, se aplică un comision peste valoarea biletelor. Plata se poate face online cu cardul. Tichetele pot fi cumpărate și din rețeaua de magazine partenere Entertix.ro: Carrefour și Cărturești.

Sursă foto: Teatrul „Oleg Danovski“

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *