Concert simfonic la Teatrul „Oleg Danovski“ cu violonista Cristina Anghelescu

Melomanii tomitani sunt așteptați vineri, 29 martie, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, la un concert simfonic sub bagheta dirijorului Sinji Ishihara din Japonia având-o ca solistă pe violonista Cristina Anghelescu.

În programul concertului se află lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura la opera „Directorul de scenă“, Felix Mendelssohn-Bartholdy – Concertul pentru vioară și orchestră în Mi minor, op. 64 și Antonin Dvorak – Simfonia nr.7 în Re minor, op. 70.

O viață dedicată viorii

Violonista Cristina Anghelescu, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu, discipol al lui David Oistrakh. Însă primul său mentor, încă de la vârsta de șase ani, a fost tatăl săum violonistul Aurelian Anghelescu.

Desfășoară o bogată activitate concertistică în țară, dar și peste hotare fiind invitată să cânte în săli renumite precum Schauspielhaus din Berlin, Ceaikovski Hall din Moscova, Teatro Monumental y Auditorium din Madrid, Smetana Hall, Praga; St. John’s Smith Square, Londra, și Finlandia Hall, Helsinki . A cântat alături de mari orchestre la Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra, Orchestrele Radio din Helsinki, Madrid, Moscova. Profesionalismul și dăruirea sa au fost răsplătite cu numeroase premii la concursuri intenaționale precum: „Jean Sibelius“, Helsinki, 1990, „Alberto Curci“, Napoli, 1983, Dr. Luis Sigall, Viña del Mar, 1985, Chile şi Andria, 1991. În palmaresul său se află și premiul V la J. Thibaud, Paris, 1981, premiul IV la Concursul Tibor Varga, Sion, în 1983 şi premiul IV la Concursul P. I. Ceaikovski, Moscova, în 1986.

Înregistrări cu celebra orchestră Philharmonia din Londra

A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre ele pe CD, cu concertele de Mozart, Ceaikovski, Mendelssohn-Bartholdy, „Anotimpurile“ de Vivaldi şi cu cele două Concerte de George Lloyd, alături de renumita orchestră Philharmonia din Londra.

Dirijorul japonez Shinji Ishihara a început să studieze tehnica dirijatului la Colegiul de Muzică din Osaka, pe când era elev la liceu, după care s-a îndreptat către Universitatea de Arte din acelaşi oraş pentru a studia muzicologie. În 2005 a obținut Premiul al II-lea la Concursul Internaţional de dirijat în anul 2005. În prezent este profesor asociat de muzicologie la Uniersitatea Naţională Akita.

Bilete

Pentru acest concert, biletele au preţuri de 20, 25, 30, 40 și 50 lei, în funcţie de locul ocupat în sală, conform diagramei sălii. Copiii, elevii și studenții vor plăti pe un bilet 8 lei, pe baza carnetelor de note vizate de zi, iar pensionarii, 15 lei, pe baza talonului de pensie.

Tichetele se pot achiziționa de la agenția de bilete din incinta Teatrului „Oleg Danovski“ și în această duminică, între orele 18.15-19.00.

Începând cu 1 ianuarie 2019, biletele la evenimentele Teatrului „Oleg Danovski“ (cu excepția serilor lirice și camerale din foaier și a spectacolelor pentru copii) se pot achiziționa și online prin intermediul entertix.romyticket.ro sau direct de tnobconstanta.ro/bilete/. Pentru achiziția online de bilete, se aplică un comision peste valoarea biletelor. Plata se poate face online cu cardul. Tichetele pot fi cumpărate și din rețeaua de magazine partenere Entertix.ro: Carrefour și Cărturești.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *