Praznicul Sfântului Nicolae sau „Crăciunul copiilor“. De ce se pun daruri în ghetuțe

Se anunță zi mare de sărbătoare pentru creștinii ortodocși, pe 6 decembrie fiind prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sân-Nicoară, Moș Nicolae sau Sfântul Neculae, cum i se mai spune în popor, care a trăit în timpul împăraților Dioclețian și Maximilian, cunoscuți pentru prigoana dusă împotriva creștinilor.

Ziua este așteptată cu nerăbdare, în special de cei mici, care așteaptă să primească daruri în ghetuțele bine lustruite, așezate din seara de ajun, sub fereastră sau lângă ușă. Dacă au fost cuminți și ascultători, vor fi recompensați cu dulciuri, iar în caz contrar vor fi primi doar o nuielușă. Din acest motiv, în această zi se spune că este „Crăciunul copiilor“.

Ocrotitorul sărmanilor

Obiceiul de a primi daruri de Moș Nicolae se pierde în legendă, sfântul fiind milostiv cu cei săraci: văduve, copii sărmani și orfani, fete fără zestre.

Printre diversele legende care circulă pe seama lui cea mai cunoscută dintre ele este cea conform căreia era odată un om sărac care avea trei fete mari cărora nu putea să le găsească un rost, pentru că nu aveau zestre. Fără să întrevadă nicio soluție cinstită, nefericitul tată se gândi să-şi trimită fetele după câştig. Aflându-i gândul cel nesăbuit, născut din disperare, Sfântul Nicolae aruncă pe fereastra sărmanului părinte o pungă (trei, în alte variante) cu galbeni, pentru ca fetele să-și poată găsi un rost în lume. Se zice că punga cu bani ar fi căzut în șosetele fetelor puse la uscat lângă vatră, de aici tradiția de a pune în ghetuțe daruri. Iar nuielușa, numită în unele zone ale țării „Moș Nicolae“, amintea de dojanele sfântului care îi certa cu o nuielușă pe cei care se abăteau de la dreapta credință.

Sfântul cu barbă albă care aduce zăpada

Alături de Sfântul Andrei și Crăciun, Sfântul Nicolae face parte din categoria sfinților bătrâni, cu barbă albă, sărbătoriți la sfârșitul anului, care a îmbătrânit, în contradicție cu sfinții tineri, sărbătoriți în prima parte a anului, precum Ioan, Toader și Gheorghe.

În popor, se zicea că dacă ningea în această zi sau în ajunul ei,  Sfântul Nicolae își scutură barba sa cea albă. Tot referitor la starea vremii, în funcție dacă ningea sau nu, se spunea că Sfântul a venit călare pe un cal alb sau pe un cal negru. În alt doilea caz era semn că iarna va fi lungă.

„La fel ca și de sfântul Andrei, și de Sân-Nicoară există obiceiul să se pună în apă crenguţe de pomi fructiferi în apă, ca să înflorească de Anul Nou, prilej cu care se putea aprecia rodul livezilor“, conform specialiștilor Muzeului de Artă Populară Constanța. După aceeași sursă, Sfântul Nicolae era patronul celor care călătoresc pe ape, dar și a celor care merg la oaste, deoarece el „șade călare pe tun“. De asemenea, în popor se mai credea că și tâlharii se roagă la acest sfânt.

Icoane cu Sfântul Nicolae, în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța

Țăranul român se închina cu evlavie acestui sfânt, dovadă stând numele sfântului, frecvent întâlnit, dar și icoanele așezate la loc de cinste în casa tradițională. În majoritatea icoanelor, sfântul apare înfățișat cu barba și părul cărunt sau doar cu trăsături ascetice, îmbrăcat în veșminte arhierești ținând în mâna stângă sfânta Evanghelie în timp ce cu dreapta binecuvântează.

Așa apare și în cele două icoane pe sticlă și într-o icoană pe lemn, aflată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța. Cele două icoane pe sticlă, pictate în secolul al XIX-lea, într-unul din vestitele centre de iconari din Transilvania, Șcheii Brașovului au fost realizate după același izvod (șablon) diferite fiind doar abordarea cromatică și unele detalii care țin de ornamentică. Tot de secol XIX este și icoana de lemn, doar că aceasta provine dintr-un centru lipovenesc.

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *