Gânduri despre „mama Zizi“, arheologul de excepție de la Capidava

Îmi amintesc adesea de ea, cu mult drag. Parcă revăd aievea biroul ei de la parterul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe care îl împărțea cu Livia Buzoianu. Pe masa înțesată cu fragmente de marmură și de amfore, cu hârtii de fel și fel, își avea locul ei special crăticioara cu cafea. Un fel de ibric supradimensionat și practic în care, până în ora 12.00, când se întâmpla să ajung eu acolo, nu se mai vedea decât zațul. În spatele maldărului de hârtii și al fragmentelor ceramice, stătea ea, Zaharia Covacef.

Mă simțeam mereu privilegiată, dar și un pic stânjenită, ori de câte ori intram în acel sanctuar ca să mă documentez pentru un articol. Simțeam ca prezența în acel loc a profanilor, a jurnaliștilor în căutare de noutăți, era privită cu îngăduința cu care părintele încărcat de responsabilități se oprește un pic pentru a face pe plac copilului…

Într-o primăvară, în preajma Sfântului Gheorghe, ducându-mă într-un concediu la muzeu, pentru a face o documentare în tihnă, așa cum mi-aș fi dorit să fac mereu, fără să fiu sub presiunea timpului, m-a invitat să o însoțesc, peste câteva zile, ca simplu iubitor de Arheologie, la un eveniment organizat de o asociație la Capidava.  Un gest de mare generozitate…  Eram privilegiată. Și așa mă simt și acum.

Seara, când amurgul învăluia ruinele Cetății într-o culoarea roșiatică și blândă, am însoțit-o prin cetate. Atunci, în lumina înserării, mi se părea o regină a Cetății. Cunoștea povestea fiecărei pietricele. Vedea cu ochii minții dincolo de ziduri și pământ. În ziua aceea, i-am făcut o fotografie sub caisul înflorit de lângă casa arheologilor de la Capidava. Ultima pe care aveam să i-o fac…

Am mai întâlnit-o pe atunci, la muzeu, în fața muzeului. Se oprea mereu să stea de vorbă de mine. Îmi spunea că e bolnavă, cu naturalețe și cu speranță. Nu se temea de nimic, cel puțin așa lăsa să se vadă.

Când am aflat că mama Zizi nu mai e, că a plecat Dincolo, spre Câmpiile Eleusine, într-o zi de 23 august (2014), am simțit că am pierdut pe cineva drag. Un arheolog de excepție, un Om pe măsură.

Avea  72 de ani. Își legase numele de cel al cetății Capidava (chiar dacă nu doar acolo săpase) pe care o considera  „reședința sa de vară“. Aici a săpat timp de 40 de ani. Aici, pe șantierul ars de soare și în casa arheologilor, îmi place să cred că fiicele ei au avut cele mai frumoase vacanțe de vară.  Era cel mai bun istoric de artă greco-romană din România. A mers la Capidava până când au ținut-o puterile. Deși fusese pensionată în 2004, a continuat să lucreze, să sape la Capidava, să facă cercetări, să îndrume, să împartă zâmbete și încurajări. Activitatea sa de arheolog s-a concretizat în zeci de articole științifice și volume. Plus nenumărate amintiri frumoase care vor rămâne pentru totdeauna în memoria celor pe care i-a ajutat și i-a îndrumat, simpli studenți, tineri arheologi, colegi  de breaslă experimentați.  Pentru ei și pentru mulți alții,  Zaharia Covacef a fost „mama Zizi“.

Azi, când se împlinesc patru ani de când ea nu mai este, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), de la ora 10.30, în aula „Adrian Rădulescu“, se lansează o monografie a cetății Capidava, în limba engleză, „Capidava II – Building C1 – Contributions to the history of annona militaris in the 6th century“, semnată de conf. univ. dr. Ioan Carol Opriș, prodecan al Facultății de Istorie din cadrul Universității București și dr. Alexandru Rațiu, muzeograf  și arheolog în cadrul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).

„Monografia este rodul unor intense cercetări efectuate de către cei doi autori între anii 1993-1996, apoi în campaniile 2006-2011 și în anul 2014. Cercetarea a fost realizată asupra unui edificiu cu o suprafață totală ce depășește 100 de metri pătrați și care se află în partea sudică a cetății, pe Via Principalis, în imediata apropiere a unicii porți directe. S-a stabilit că edificiul în cauză a fost funcțional în cursul sec. al VI-lea p.Chr, până în ultima parte a acestuia. Conform specialiștilor, el a fost distrus cândva după anul 582, în cursul unor atacuri devastatoare ale triburilor avaro-slave ce invadaseră Dobrogea antică (Scythia Minor). În timpul unuia dintre aceste atacuri, întreaga zonă de Sud-Est a cetății Capidava (curtinele G și H, turnul de poartă nr.7 și horreumul – marele antrepozit) au fost distruse în urma unui incendiu“, se arată într-un comunicat de presă emis de MINAC.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *