Conferință Internațională de Arheologie Aeriană, la Constanța
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) găzduiește, în perioada 12-14 septembrie Conferința Internațională de Arheologie Aeriană, organizată în parteneriat cu Aerial Archaeology Research Group.
La eveniment participă peste 60 de specialiști din: Marea Britanie, România, Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Belgia, Italia, Republica Cehă, Lituania, Croația, Norvegia, Cipru și Irlanda.
„Temele abordate sunt grupate pe cinci secțiuni, care tratează subiecte referitoare la: arheologia aeriană în România și, în special, în zona Mării Negre, aplicații și studii de caz care implică integrarea metodelor aeriene în dezvoltarea infrastructurii la nivel mondial, eficiența dronelor și tehnologiei spațiale în prospecțiunile arheologice, aspecte metodologice și teoretice în distribuția materialelor arheologice în peisaj, evoluția metodei, teoriei și aplicațiilor arheologiei aeriene în următorul deceniu – o provocare pentru noile generații de cercetători“, au precizat reprezentanții MINAC.
Lucrările Conferinței Internațională de Arheologie Aeriană se vor desfășura pe 12 și 13 septembrie, iar pe 14 septembrie participanții la eveniment vor participa la o excursie de documentare la Complexul Muzeal „Tropaeum Traiani“ de la Adamclisi.