Paștele Blajinilor. Cine sunt blajinii și unde locuiesc ei?

În lunea ce urmează Duminicii Tomei, cimitirele creștinilor ortodocși devin mai animate decât în orice altă zi a anului. Motivul este simplu: se prăznuiește Paștele Morților sau Paștele Blajinilor, iar preoții trec la fiecare mormânt în parte pentru a aduce vestea Învierii.

În satul tradițional, mormintele îngrijite în acest scop încă din Postul Paștelui se acopereau cu ștergare și coșuri împletite din nuiele pe care se așterneau „ofrandele“ tradiționale aduse pentru cei răposați „strămoși, moși, părinți, frați, surori, fii și fiice“: pască, ouă vopsite (roșii, în special), cozonac, friptură de miel și vin și uneori, în loc de colivă, orez cu lapte.

Pentru că Săptămâna Luminată este una a bucuriei în care nimeni nu trebuie să se întristeze gândindu-se la cei răposați, Paștele Blajinilor se sărbătorește abia după ce această săptămână s-a încheiat. Însă în prezent, pentru că lunea este zi lucrătoare, în centrele urbane, Paștelor Blajinilor se sărbătoresc în Duminica Tomei, după Sfânta Liturghie.

Conform tradiției populare, motivul acestei întârzieri de o săptămână este altul: cojile de ouă vopsite sau albe, aruncate pe ape de gospodine în Sâmbăta Mare, ajung pe tărâmul unde locuiesc blajinii sau rocmanii, abia în lunea ce urmează Dumincii Tomei și, uneori, chiar duminica.

Dar cine sunt blajinii sau rocmanii?

Răspunsul îl oferă Muzeul de Artă Populară Constanța, pe site-ul și pe pagina de Facebook a instituției de cultură:

Vechi legende românești spun că blajinii sau rocmanii sunt creștini foarte evlavioși, care duc o viață curată, în rugăciune, motiv pentru care sunt bine plăcuți lui Dumnezeu. Pentru că nu fac niciun păcat, după moarte se duc direct în rai, unde petrec alături de sfinți. Ei trăiesc departe, pe la marginea pământului, lângă ape curgătoare, în apropiere de Apa Sâmbetei, dar nimeni nu poate să spună cu exactitate unde este situată această țară. Nu ar avea nici case, ci ar trăi sub umbra pomilor. Se întâlnesc cu femeile lor o singură dată pe an, de Paștile lor, și atunci doar pentru câteva zile.

Pentru că sunt departe de orice altă așezare omenească nu știu cu exactitate când este Paștele, dar află acest lucru doar atunci văd plutind pe ape cojile de ouă, albe sau roșii, aruncate de gospodine în Sâmbăta Mare, tocmai pentru a le vesti Învierea Domnului.

Cojile provin de la ouăle crude care au fost folosite la pască sau la prepararea cozonacilor sau de la ouăle roșii, vopsite în Joia Mare și care, din nebăgare de seamă, s-au spart sau au crăpat. Se crede că femeia care nu strânge aceste coji de ouă pentru a le da drumul pe o apă curgătoare în Sâmbăta Mare face un mare păcat. Cojile ajung în țintul rocmanilor sau a blajinilor cam la o săptămână după Înviere, în duminica Tomei sau în lunea care îi urmează. De aceea, abia atunci se sărbătorește Paștele Blajinilor“.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *