Emoții pentru „Dionysos“ de la Constanța, pe scena Festivalului „Atelier“ din Baia Mare
Chiar dacă la Teatrul de Stat Constanța (TSC) stagiunea 2017-2018 s-a încheiat oficial, actorii de la Marea Neagră nu au intrat în vacanță. În așteptarea celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile cetății“, care se va desfășura în perioada 20-27 iunie, la sediu TSC, în Piața Ovidiu, la Termele Romane și la Cazinou, artiștii tomitani sunt prezenți acum la Baia Mare cu… „Dionysos“.
Reprezentația spectacolului inspirat de „Bacantele“ lui Euripide este programată astăzi, 8 iunie, de la ora 20.00, în cadrul celei de-a 25-a ediții a celui mai longeviv festival internațional de teatru din România, „Atelier“.
În viziunea regizorului italian Daniele Salvo, discipol al faimosului Luca Ronconi, „Dionysos“ este un spectacol cu un puternic mesaj vizual, muzica psihedelică creată de Marco Podda accentuând acest mesaj.
Rolul titular este interpretat de Marius Bodochi, un actor expresiv, care pune în valoare forța de seducție a personajului. Un puternic impact în întreaga economie a spectacolului îl are personajul colectiv format din bacante, interpretate de actrițe Georgiana Mazilescu, Maria Lupu, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Lana Moscaliuc, Mirela Pană, Cristina Oprean, Turchian Nasurla, Ana Maria Ștefan, Luiza Martinescu, Georgiana Rusu și Arina Cojocaru.
O apariție remarcabilă, impunătoare prin imensa forță de interpretare, este cea a actriței Dana Trifan-Enache în rolul mamei lui Penteu, Agave.
Celelalte roluri sunt redate de:, Iulian Enache -Cadmos, Andu Axente – Penteu, Alexandru Mereuță – Tiresias, Alexandru Medveghi – primul mesager, Ionuț Rusu – al doilea mesager și Marian Adochiței – paznicul.
Costumele spectacolului „Dionysos“ sunt realizate de Daniele Gelsi, decorurile, de Michele Ciacciofera, iar proiecțiile video poartă semnătura Aquamicans / Paride Donatelli.
„Dionysos“, o coproducție TSC – Teatrul Vascello din Roma, a avut premiera în octombrie 2016, iar anul următor, a fost prezentat în aer liber, pe o scenă amplasată în Piața Ovidiu, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile cetății“.
Gala de premiere a Festivalului „Atelier“ va avea loc sâmbătă, 9 iunie, de la ora 21.00, în sala Teatrului Municipal din Baia Mare.
Sursă foto: Teatrul de Stat Constanța – Facebook