Duminică, de hramul Bisericii Armene din Constanța, Anaid Tavitian va primi un „Hrisov de Binecuvântare Arhierească“
Conform tradiției, în luna octombrie, Biserica Armeană „Sfânta Maria“ din Constanța își prăznuiește hramul. Cu acest prilej, duminică, 21 octombrie 2018, la Biserica Armeană din Constanța, situată în zona peninsulară, Sfânta Liturghie va fi oficiată, începând cu ora 10.30, de către Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, Preasfințitul Episcop Datev Hagopian.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, de la ora 12.30, înaltul ierarh îi va înmâna teatrologului Anaid Tavitian „Hrisovul de Binecuvântare Arhierească“.
„Faceți parte dintre cei care ne-au adus mândria de a fi armeni, ne-au dat bucuria de a putea simți și trăi clipe de fericire văzând strădania dvs. pentru păstrarea și deșteptarea gândurilor spre o viață nouă, luminată de farmecul de netăgăduit al tainicei lumi a teatrului.
Slujiți această lume de mai bine de trei decenii, cu dăruire, profesionalism, cu o pasiune neascunsă, aportul dvs. la afirmarea reușitelor teatrului constănțean fiind de netăgăduit.
Demnă urmașă a unui mare împătimit al scrisului, v-ați dovedit harul slujind acelorași idealuri, adevărul și frumosul
Spre mândria și bucuria noastră a armenilor, nu v-ați ferit nicio clipă din a vă arăta disponibilitatea și dorința de a vă implica în viața comunității armene din Constanța.
În semn al alesei Noastre aprecieri pentru toată dăruirea dvs., pentru aportul adus la împlinirea proiectelor lăudabile ale armenilor din Constanța, pentru vrednicia întregii voastre lucrări, răspundem cu bucurie cuvântului de mijlocire al preotului paroh al comunităţii armene din Constanţa Oshakan Khachatryan și vă acordăm cu sinceră bucurie acest Hrisov de Apreciere și Binecuvântare Arhierească“, se arată în cuprinsul hrisovului.
De la ora 12.40, în curtea lăcașului de cult va avea loc binecuvântarea și sfințirea madagh-lui, adică a bucatelor aduse „ca jertfă“ de mulțumire, la această zi de praznic.
De la ora 13.00, la Hotelul Ibis va avea loc o expoziție de fotografie, iar la ora 13.30 va avea loc o agapă și sărbătoarea Madagh-ului, eveniment organizat de sucursala Constanța a Uniunii Armenilor din România.
Pingback: Duminică, de hramul Bisericii Armene din Constanța, Anaid Tavitian va primi un „Hrisov de Binecuvântare Arhierească“ | araratonline.com