„Dragii mei, astăzi se încheie povestea vieții mele“. Rămas-bun, Ileana Ploscaru!

A trăit viața cu intensitate păstrând în suflet o dragoste nestinsă pentru teatru, pentru scenă. Ileana Ploscaru, una dintre cele mai longevive și active actrițe din România, care a jucat pe scenă până la 87 de ani, a fost și continuă să fie iubită și prețuită chiar și acum, când inima a încetat să-i mai bată. Mulți dintre cei (mai) tineri îi poartă o recunoștință profundă și nestinsă, pentru generozitatea cu care i-a încurajat și le-a împărtășit din secretele profesiei.

Marți, 31 octombrie, la Brașov, povestea vieții sale s-a încheiat, după cum se menționează pe pagina de Facebook, într-un mesaj succint, dar emoționant, la persoana întâi, ca un testament scris după plecarea Dincolo: „Dragii mei, astăzi (n.r. 31 octombrie 2023) se încheie povestea vieții mele. A fost o viață frumoasă, pe care am dăruit-o celor care iubesc frumosul. Vă mulțumesc că mi-ați fost alături în cele peste șapte decenii de activitate, că m-ați susținut și că m-ați iubit”.

Peste trei luni, pe 31 ianuarie, ar fi împlinit 93 de ani.

Ultima sa apariție pe scena constănțeană este consemnată la data de 25 mai 2018, în spectacolul „Bătrâna și hoțul”, de Viorel Savin, în regia lui Iulian Enache.

Rămân ca mărturie a talentului său și a prestigioasei cariere cronicele de spectacol, volumul biografic Ileana Ploscaru „Teatru, Teatru și iar… Teatru”, apărut în 2017 sub coordonarea lui Constantin Paraschivescu și a Irinei Zlotea, fotografiile, afișele și caietele-program (câte vor mai fi trecut proba nemiloasă a timpului și indolența contemporanilor).

Însă mai presus de orice rămân generozitatea, sfaturile și încurajările oferite celor care au avut nevoie de acestea. Cum ar fi  îndemnul de fi mereu cea mai bună versiune a ta și a nu renunța atunci când totul pare potrivnic (sfaturi pe care și eu le-am primit cu prilejul unui interviu pe care a avut bunăvoința să mi-l acorde în anul 2016).

Nu doar aplauzele publicului au confirmat talentul și dăruirea sa pentru scenă, ci și premiile breslei (nu puține la număr), precum cel acordat în 2021 de UNITER pentru întreaga activitate. În anul 2016 a devenit cetățean de onoare al municipiului Constanța, iar în 2018 a primi titlul de Cetățean de onoare al Județului Constanța.

Ultimul mesaj și marea dorință

După cum au menționat reprezentanții Teatrului de Stat Constanța, al cărei simbol a fost și este Ileana Ploscaru, „ultimul său mesaj pentru colegi, pentru public, pentru autorități“, a fost transmis în martie, de Ziua Mondială a Teatrului, cu ocazia Galei Teatrului Constănțean, când instituția la care a lucrat i-a înmânat, în absență, titlul de Artist Emerit:

Vă doresc tuturor spectacole multe și frumoase și roluri multe! Sunt cu sufletul alături de voi! Sunt extraordinar de mândră că avem anul acesta atâtea nominalizări la Premiile UNITER pentru Constanța și le doresc tuturor ca aceste nominalizări să se transforme în premii! (n.r. – dorința s-a împlinit). Mi se umple sufletul de bucurie când aud atâtea vești bune despre teatrul din Constanța. Mulțumesc și reprezentanților UNITER pentru onoarea pe care ne-o fac venind la Constanța pentru acest eveniment, Gala Teatrului Constănțean. (…)

Dacă e o urare pe care țin neapărat să o fac tuturor oamenilor de teatru și spectatorilor din Constanța este aceea ca în curând să poată să joace și să asiste la spectacole într-un Teatru Național. Constanța merită să aibă un Teatru Național și aș vrea ca autoritățile să remarce că Dobrogea este singura provincie istorică în care nu există un teatru național. Nu numai ca necesitate strategică, ci și prin meritele sale, teatrul din Constanța merită să se numească Național. Este o mare dorință a mea, pe care o exprim de multă vreme și sper să se îndeplinească cât mai curând.

Primăriei, autorităților le transmit că trebuie să clădească un teatru național. Să înțeleagă că dacă vor găsi mijloacele pentru a clădi un teatru nou, el va fi un monument al Constanței, care va dăinui și care va vorbi și despre ei. Să fie un monument cu totul special, cum este, de exemplu, Cazinoul nostru și cum merită artiștii Constanței. Să se gândească doar că o fac pentru orașul nostru!”.

Din 1961, devotată scenei constănțene

Pe scena actualului Teatru de Stat Constanța, actrița Ileana Ploscaru a debutat la 12 noiembrie 1961, în spectacolul „Zări necuprinse” de Nikolai Virta, în regia lui Constantin Dinischiotu. Venea la Constanța cu o experiență de un deceniu pe scena clujeană, unde pășise prima dată la 24 februarie 1951, în spectacolul „Fântâna turmelor“, de Lope de Vega, producție a a Teatrului Național „Lucian Blaga“, pusă în scenă de Ion Dinescu.

A jucat și pe scena azi desființatului Teatrul Fantasio și a fost „profesoara primei promoții a Facultății de Artă „Hyperion” (printre elevii săi se numără Mirela Pană, Ileana Șipoteanu, Sorin Mocanu, Luciana Crudu, Ovidiu Popescu)“, după cum menționează Jean Badea în volumul „Dulcea povară“.

Datorită ei, dar și lui Virgil Andriescu, există astăzi o carte-etalon pentru istoria Dramaticului constănțean, „Thalia Ex Ponto la cumpăna de milenii”, de Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian. În această carte, pe care cei doi mari actori au „comandat-o”, pe când se aflau la cârma teatrului tomitan, în anii 2000, se află portrete ale marilor artiști – actori, regizori, scenografi –  al căror nume este legat de istoria instituției de spectacole de la mare.

În introducerea acestei cărți, prof. univ. dr. Ileana Berlogea o descrie pe Ileana Ploscaru ca fiind „o forţă dramatică autentică, o mare interpretă de roluri clasice, dar şi contemporane, cu o personalitate bine definită”.

„Unul dintre cele mai robuste talente ale teatrului românesc din a doua jumătate a secolului XX”

Iată și portretul inegalabil, pe măsura talentului său, pe care i-l face coautoarea volumului, regretata Georgeta Mărtoiu:

„Ileana Ploscaru s-a angajat prin concurs la Constanța în anul 1961, zece ani după debutul la Naționalul din Cluj, oraș în care și-a tăcut și studiile. Avea „în spate” câteva succese răsunătoare; Hangița lui Goldoni, Ofelia lui Shakespeare, Ciocârlia lui Anouilh, Elisa lui Shaw sunt câteva dintre acestea.

O consider pe Ileana Ploscaru unul dintre cele mai robuste talente ale teatrului românesc din a doua jumătate a secolului XX și mă hazardez să fac această temerară afirmație având sub ochi kilometrica fișă de creație a actriței, iar în amintire simfonia infinită de tonuri și imagini cu care și-a imortalizat personajele.

Dar când am spus „robust“ nu am avut în vedere doar asta. Ca dintr-o matrice misterioasă, cu dimensiuni incomensurabile, au țâșnit la viață, pline de forță și adevăr, toate acele fantasme care au rămas și cred că vor rămâne vii, estompând cu timpul actrița și supraviețuindu-i; cel puțin atât cât va dura memoria celor ce au avut șansa să se întâlnească cu ele … Nu este puțin lucru dacă ne gândim că personajele se înfiripă și trăiesc doar devorându-și părintele-actor care, generos, le insuflă viată din sufletul său mare chiar dacă nu nemuritor, dar perpetuat prin acești copii ai săi.

Între Irina, sora cea mică și pură din „Trei surori“ de Cehov ori Laurencia, țărăncuța plină de curaj și temperament din „Fântâna turmelor“ de Lope de Vega și marile roluri din universul antic – Recuba (Euripide ), Andro maca (Racine); între fetița Manuela („Fiicele”- Sidonia Drăgăsanu) și Aurelie, nebuna din Chaillot (Giraudoux), între neîmblânzita scorpie Catarina (Shakespeare) şi Ellida Wangel, femeia ce năzuiește frenetic spre nesfârșitele întinderi albastre ale mării (Ibsen), se desfășoară un câmp imens de caractere și temperamente, neasemănându-se
deloc, unul cu altul. Un câmp în care au răsărit și-au trăit îndelung, Anne, regina aparent ingenuă din „Paharul cu apă“ de Scribe şi năbădăioasa Doamnă Quickly din „Nevestele vesele din Windsor“ de Shakespeare; aiurita doamnă Bliss (Noel Coward), dar și profunda și nefericita Anna Christie (O’Neill); temuta și energica directoare de teatru Alexandra din „Travesti“ de Aurel Baranga dar și șturlubatica secretară Alice Postic din „Papagalița și curcanul“ de Roberth Thomas și încă multe multe.

O revărsare gâlgâitoare de talent și tragic și comic, o plăcere și o bucurie aproape viscerală de a juca, de a „se juca“ cu copiii ei, înconjurându-i cu dragoste și cu umorul foarte dens și bogat nuanțat cu care a înzestrat-o natura pe această extraordinară actriță, întruchiparea însăși a hărniciei, vreme de 50 de ani.

Niciodată plictisită, niciodată obosită; puțină la trup dar cu un psihic ce a ajutat-o mereu să meargă drept la țintă, cu echilibru aparent. Cu o mare personalitate scenică și-a iubit cu fanatism profesia și a respectat-o ca pe o religie. Nu m-am mirat deloc văzând-o de curând interpretând, cu dezinvoltură, șapte roluri diferite în același spectacol, „Un bărbat și mai multe femei“. În urmă cu patru decenii, o văzusem jucând cu mare haz și autenticitate, o fetiță de 14 ani (actrița având în jur de 30), pentru ca în altă seară să dea viață unei alte fete, de astă-dată de 18 ani, profundă, vulnerabilă și tristă. Iar între ele, în decursul aceleiași săptămâni, jucând o regină şi o colhoznică mulgătoare, ambele cu umor și formidabilă autenticitate.

E greu, foarte greu, să descrii arta unui actor. Ea se refuză cuvintelor pentru că nu are loc în ele. Dar cu riscul de a o sărăci, trebuie să surprindem – noi, contemporanii – câte ceva din ceea ce are ea mai de preț, pentru a transmite urmașilor măcar respectul pe care l-a trezit în noi… Ar merita această mare risipă de scăpărător talent, fie și numai un film documentar! Pare că nu am trăi însă în mirifica eră a computerelor, ce curând ne vor citi și gândurile… Așadar, posteritatea va ști câte ceva despre Ileana Ploscaru poate doar numărându-i premiile și măsurând vag cu ele dimensiunile talentului său: Premiul la Gala națională a recitalurilor dramatice ( 1972 – „Nu, eu nu regret nimic“), Premiul la Concursul Naţional de teatru (1971 – „Cine ești tu?”), Premiul A.T.M. pentru rolul Recuba și 30 de ani de carieră – 1981. Și încă multe, altele.
A fost director artistic al teatrului între anii 1998-2000. A fost profesoară de arta actorului pentru prima promoție de actori a Universității „Hyperion”. Toți studenții săi sunt astăzi actori ai teatrelor constănțene sau ai altor teatre din țară. Atât cât mai apare în spectacole, actrița se întâlnește adeseori cu aceștia, ca parteneri, faptul constituind pentru ei încă una dintre marile șanse.
Share:

One thought on “„Dragii mei, astăzi se încheie povestea vieții mele“. Rămas-bun, Ileana Ploscaru!

  • 29 martie 2024 la 14:05
    Permalink

    Ce viata frumoasa si plina de daruire a trait Ileana Ploscaru, una dintre cele mai longevive si iubite actrite din Romania! Ea a fost un adevarat simbol al teatrului, cu o dragoste nestinsa pentru scena si pentru frumos. Chiar si dupa ce a parasit aceasta lume, continua sa fie iubita si apreciata de catre cei care au avut bucuria sa o cunoasca si sa o admire.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *