„Caravana filmelor TIFF“ ajunge la Constanța

În luna august, constănțenii pot urmări, în aer liber, filme selecționate la Transilvania International Film Festival – TIFF. Proiecțiile vor avea loc în Parcul Arheologic Constanța, în perioada 10-25 august, la începutul săptămânii (lunea și uneori lunea și marțea) începând cu ora 21.00, fiind incluse în cadrul stagiunii estivale BE.SAFE – Best SummerArtFEst Constanța 2020.

Acestea sunt puse la dispoziție de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“ prin Serviciul coordonare Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și Exploatare a Filmelor, compartimentul Exploatare a Filmelor.

Cele cinci filme, care vor fi vizionate în premieră în orașul Constanța, vor fi proiectate, de la ora 21.00, în zilele de 10,17,18, 24 și 25 august.

Luni, 10 august –  „La Belle Époque“ / „Cei mai frumoși ani“, o comedie franceză cu Daniel Auteuil, Guillaume Canet și Fanny Ardant, cu care s-a deschis TIFF, ediția 2020. Producție:Franța.

Durată: 115 minute.

Luni, 17 august„The County“ / „Ținutul“ este cea mai recentă peliculă a regizorului islandez Grimur Hakonarson, premiat la TIFF în urmă cu câţiva ani pentru „Rams“ /  „Despre oameni şi oi“. Producție: Islanda, Danemarca, Germania, Franța.

Durată: 92 minute.

Marți, 18 august„The Heist of the Century“ / „Jaful secolului“ (comedie, crimă) este povestea celebrului jaf care i-a inspirat pe creatorii seriei „La casa del papel” și care s-a petrecut în realitate în Argentina. Producție: Argentina

Durată: 114 minute.

Luni, 24 august – „Babyteeth“ (comedie, dramă)  reprezintă debutul australienei Shannon Murphy. Doi părinți descoperă că fiica lor de 16 ani (Eliza Scanlen, starul seriei HBO Sharp Objects), bolnavă de cancer, s-a îndrăgostit de un dealer de droguri. Prezentat în competiția de la Veneția, filmul i-a adus lui Toby Wallace Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun actor tânăr. Producție: Australia

Durată: 120 minute.

Marți, 25 august – „Corpus Christi (Boze Cialo)“, comedie dramatic-polonezo-catolică despre un june infractor care ajunge într-un sat și se dă drept popă.

Durată: 115 minute.

„Iubite de public și apreciate de critică, filmele ce urmează a fi difuzate sunt unele dintre cele mai interesante filme, reprezentând o metodă educativă și relaxantă de petrecere a timpului“, spun organizatorii.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile fiind luate toate măsurile necesare protecției privind răspândirea virusului Sars-Cov 2

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *