„BabyBlues“, spectacol cu intrare liberă, la Teatrul de Stat Constanța

La mijlocul săptămânii, Teatrul de Stat Constanța invită publicul în sala de spectacole, pentru a urmări „BabyBlues“, o producție a asociației Cultură’n Șură. Intrarea la spectacol este gratuită.

Programat miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat Constanța, spectacolul este inspirat de fapte reale și aduce în prim-plan experiența de a fi mamă tratând, în același timp, un subiect sensibil despre care nu se prea vorbește: depresia postnatală și problemele cu care se confuntă mamele. Conform organizatorilor,  scopul spectacolului este „dincolo de rolul de divertisment al teatrului, acela de a evidenția felul în care societatea se raportează la această afecțiune, sau mai bine zis, felul în care o ignoră. Depresia postnatală afectează 1 din 7 femei care nasc“.

Spectacolul «BabyBlues» a fost creat după povești reale. Formula după care s-au ghidat membrii asociației Cultură’n Șură a fost următoarea: se ia un grup de femei din mediul rural, se adaugă un psiholog experimentat și implicat, se extrag mărturiile doamnelor cu multă grijă și atenție, după care se creează un spectacol de teatru care să reflecte tot ce s-a spus și nu s-a spus în cadrul ședințelor de terapie. Produsul final se servește gratuit la ceas de seară, într-un teatru primitor! Spectacolul este recomandat atât femeilor care au născut, cât și soților, prietenilor, tinerilor și adulților deopotrivă“, spun organizatorii.

„#TeatruImplicat“

Regia este semnată de Victor Olăhuț, iar din distribuție fac parte actrițele Lavinia Cosma, Florentina Năstase  și Ana Turos. Interviurile  au fost realizate de Alina Căprioară, iar transcrierile, de Adriana Sână.

Reprezentația de la Constanța a  spectacolului „BabyBlues“ este ultima din cadrul turneului național  „#TeatruImplicat“, finanțat de Kaufland România, prin programul „În stare de bine“. Celelalte reprezentații au avut loc la: Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Buzău.

Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare printr-un mesaj la rezervari@culturansura.ro sau la numarul de telefon 0730.959.793, menționând numele, orașul și numărul de locuri dorite.

Foto: Cristi Cîmpeanu

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *