Atmosferă de sărbătoare la Teatrul „Căluțul de mare“. 65 de ani de existență
În săptămâna în care împlinește 65 de ani de existență, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ invită spectatorii, mai mici și mai mari, pentru a se bucura împreună de magia de pe scenă.
Primul spectacol, dedicat tinerilor, categoria de vârstă 14+, programat joi, 16 decembrie, de la ora 18.30, este spectacolul „Suburbia“, de Eric Bogosian, sub semnătura regizorală a lui Aurel Palade. Acesta este unul dintre cele două spectacole nou-nouțe cu care Teatrul „Căluțul de mare“ a ieșit la rampă în luna decembrie, celălalt fiind „Sperietoarea de păsări“, în regia Adelei Moldovan.
„Suburbia“ este animată de actori angajați și colaboratori ai teatrului constănțean: Adi Gheo, Denisa Iova, Sergiu Bucur, Cătălina Oțeleanu, Grațian Prisacariu, Florin Aioane, Loredana Adăscăliței, Emanuel Cristoiu, Inga Marcu și Dan Cojocaru.
Scenografia spectacolului este semnată de Elena Cozlovschi, asistent de scenografie fiind Andreea Burlacu. De asistența de regie, mișcare scenică și coregrafie s-a ocupat Alice Safta, iar compoziția și ilustrația muzicală au fost semnate de Erin Dăneț. Traducerea textului este semnată de Sergiu Bucur, iar de producția video s-a ocupat Andrei Chișa.
„Suburbia“ se va juca și vineri, 17 decembrie, de la ora 18.00.
„Albă-ca-Zăpada“
Sâmbătă, 18 decembrie 2021, de la ora 10.30, este rândul micilor spectatori să se bucure de o poveste pentru vârsta lor, adaptată și pusă în scenă de regizorul Bogdan Drăgulescu: „Albă-ca-Zăpada“, de Frații Grimm. Scenografia spectacolului este semnată de Daniela Drăgulescu, iar muzica este compusă de Liviu Prossi.
Din distribuție fac parte actorii Alina Manțu, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Rovena Paraschivoi, Tiberiu Roșu, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan, Daniela Vlad și Andrei Stroescu.
„Iată, vin colindători!“, dublă reprezentație
Duminică, 19 decembrie, de la ora 10.30, copiii cu vârste cuprinse între trei și 12 ani, sunt invitați la un spectacol cu păpuși, creat special pentru sărbătorile de iarnă, de unul dintre cei mai mari artiști păpușari ai țării, constănțeanca Aneta Forna Christu, pe muzica lui Dicran Asarian, „Iată, vin colindători!“. Vor aduce în prim-plan atmosfera sărbătorilor de iarnă, care bat la ușă, actorii: Rovena Paraschivoi/ Daniela Vlad, Claudia Zaharia, Ion Ciolan, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu și Grațian Prisacariu.
Deoarece biletele pentru acest spectacol de sezon s-au epuizat deja, Teatrul „Căluțul de mare“ a mai programat o reprezentație duminică, de la ora 12.00.
Actualul Teatru pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ își desfășoară activitatea pe nucleul Teatrului de Păpuși, care a debutat ca secție a Teatrului Dramatic Constanța, la data de 14 decembrie 1956, cu spectacolul compus: „Peștișorul de aur“, după un basm Pușkin, dramatizat de Romulus Alexandrescu și „Prima lecție“, de Ana Ioniță și Gabriel Teodorescu, în regia lui Claudiu Cristescu și scenografia Luciei Trotonghi Cristescu.
La ceas de sărbătoare, la 65 de ani distanță față de momentul inaugural, colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“ le urează tuturor spectatorilor săi, mici și mari, „ca Sfintele Sărbători ce se apropie să le aducă împliniri, sănătate și multe bucurii!“.