„Ziua limbii, alfabetului și culturii armene“, sărbătorită, în premieră, și la Constanța
„Ziua limbii, alfabetului și culturii armene“, sărbătorită pentru prima dată în România anul acesta, va fi marcată și la malul Mării Negre, sâmbătă, 19 octombrie, printr-o suită de manifestări care se vor desfășura la Muzeul de Artă, sub egida Uniunii Armenilor din România (UAR), filiala Constanța.
Cu acest prilej, sâmbătă, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă Constanţa, vor fi omagiate două personalități ale culturii armene, la împlinirea a 150 de ani de la naștere: arhimandritul Komidas, compozitori muzicolog, pedagog, profesor și etnograf, și poetul armean Hovhannes Tumanian.
În prima parte a evenimentului va fi lansat volumul „Limba armeană fără profesor“, de Arsen Arzumanyan, un valoros „instrument de învățare a limbii armene cu o structură unică, bazată pe principiul învățării autodidactice și pe transliterarea adaptată la limba română, oferind soluții legate de ortografie și fonologie, în același timp“, după cum au menționat reprezentanții sucursalei Constanța a UAR. Cartea va fi prezentată de directorul Bibliotecii Județene Constanța „Ioan N. Roman“, dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, și de președintele UAR Constanța, Liviu Merdinian.
Cea de-a doua parte a manifestării constă într-un concert-omagiu adus celor două personalități ale culturii armene, Komidas și Hovannes Tumanian. Acesta va fi susținut de soprana Armine Khachatryan, acompaniată de pianista Carmen Asfadurian. Totodată, tânărul pianist Aram Niță va oferi un recital special cu piese de Wolfgand Amadeus Mozart, Frederic Chopin și Franz Liszt.
Decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 12 octombrie ca „Zi a limbii, alfabetului și culturii armene“ a fost semnat pe 10 octombrie 2019 de către președintele României, Klaus Iohannis.