Trofeul „Piano Art“ a ajuns la Eser Musledin din Cobadin
Cea de-a IV-a ediție a Concursului Național de Interpretare Pianistică „Piano Art“, eveniment organizat de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“, s-a încheiat după ce, timp de două zile, în perioada 8-9 iunie, 53 de copii talentați au intrat în competițiile pentru premiile puse în joc.
Concursul, care s-a desfășurat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, a fost dedicat copiilor care studiază pianul la școli populare de artă, centre culturale, grădinițe, case de cultură și în mediul privat.
„Conform regulamentului, participanții au avut de interpretat două piese de factură diferită ca stil și gen, executate din memorie, durata pieselor fiind diferită de la o categorie la alta. Pentru fiecare categorie, s-au acordat premiile I, II și III, iar câștigătorii premiilor I, au avut de interpretat o piesă din repertoriu, (aleasă de juriu), pe care au interpretat-o în cea de-a doua zi a concursului, în disputa lor pentru câștigarea marelui trofeu. Concurenții au fost prezentați de Andreea Mara Berechet, eleva Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” de la clasa de pian, coordonată de doamna profesoară Galina Manea“, au transmis reprezentanții Centrului „Teodor. T. Burada“.
Juriul
„S-au analizat obligatoriu elementele de limbaj precum tonalitate, echilibrul ritmic, tempo, nuanțe, structură, armonie, dar și modul de interpretare al micului pianist, care poate fi nuanțat la infinit prin ceea ce se numește tușeu, adică maniera de a ataca, de a prelungi și de a înlănțui notele, precum și echilibrul diferitelor note cântate în același timp, la toate acestea urmărindu-se totodată și o dozare judicioasă a efectelor de pedală, putându-se astfel remarca un tușeu catifelat, perlat, cristalin sau dur, sacadat, mecanic. Repertoriul ales de candidați a corespuns în primul rând vârstei, dar și trăsăturilor individuale ale viitorului pianist“, a menționat directorul artistic al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“ și evenimentului, Silvia Țigmeanu, coordonator al evenimentului.
Juriul a fost format din prof. univ. dr. Daniel Goiți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, lect. univ. dr. Delia Pavlovici de la Universitatea Națională de Muzică București și dirijorul Radu Ciorei.
Festivitatea de premiere și gala laureaților s-a desfășurat duminică, amfitrioni fiind Georgiana Costea, profesor de pian în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“ și Mircea Găvan, artist liric în corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“.
În programul festiv, care a inclus interpretarea pieselor câștigătorilor premiilor I, s-a aflat și recitalul oferit de grupul vocal „Giocoso”, din cadrul Centrului „Teodor T. Burada“, coordonat de profesoara de canto – muzică ușoară și pian, Rodica Iftime. Grupul, format din 15 copii cu vârste cuprinse între 6-12 ani, a interpretat piese precum: „Muzica ne dă speranțe“, „O gamă și un arpegiu“ din „Pisicile aristocrate“, „Cor“ din „Flautul fermecat” de Mozart, „Să cânte lumea“ și „Vacanța“.
Palmaresul „Piano Art“, ediția a IV-a, 2019
În urma deliberării juriului, Trofeul „Piano Art“ a ajuns la Eser MUSLEDIN, elev în cadrul Liceului Cobadin, coordonat de profesorul Călin George Viorel, care s-a remarcat prin cele „Șase dansuri românești“, de Béla Bartók. El va fi invitat să susțină un recital inedit la ediția următoare a Festivalului.
„Ne bucurăm că au participat atât de mulți copii și le transmitem pe această cale că învățământul muzical este o parte importantă a educației estetice. Pianul este un obiect multilateral ce necesită tehnică instrumentală, atenție și manifestarea caracterului propriu. Procesul de învățare al cântatului la pian este infinit, poate dura toată viața, el dezvoltă răbdarea, atenția distributivă, ambiția, educă personalitatea, schimbă comportamentul pianistului făcându-i un beneficiu pe parcursul pătrunderii în măiestria artei muzicale. Felicitări tuturor!“, au transmis organizatorii.
Conform informațiilor oferite de organizatorii, palmaresul ediției 2009 a Concursului Național de Interpretare Pianistică „Piano Art“ se prezintă astfel:
Premiul I:
- Ioana Mădălina MAINEA, categoria A, Școala Gimnazială nr. 30, „Gheorghe Țițeica”, Constanța
- Antonia Bianca POPA, – categoria B, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Maria Zenaida PANTAZI, categoria B, mediul privat, Constanța
- Amalia MOCANU, categoria C, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Iris Maria PANAIT categoria D, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Maria Diana NEAMȚU, categoria E, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Alexandra TUDOR- GHIȚĂ, categoria E, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Alexandru Constantin ȚÎRDEA, categoria F, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați
- Matei ARDELEANU, categoria G, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Musledin Eser, categoria G, Liceul Cobadin, Cobadin
- Diana HÂRÂCI Maria Petronela, categoria I, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Teodora Maria MINEA, categoria J, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, București
- Sandra LAZAROVICI, categoria K, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, Constanța
Premiul II:
- Clara PREDOIU – Maria, categoria B, Școala Hermann Oberth, Voluntari
- Clara Ioana CUCULESCU, categoria C, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Natalia DIRADURIAN, categoria D, Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Toniza”, Constanța
- Daria Andreea DUMITRAȘCU, categoria E, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Medgidia
- Violeta MANEA, categoria E, Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Toniza”, Constanța
- Raisa NIȚĂ – Andreea, categoria E, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Galați
- Mara MATEI – Elisa, categoria F, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Elena PERIANU, categoria G, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța, Constanța”
- Mario Ștefan BĂNCESCU, categoria H, Școala Gimnazială nr. 2 „Grigore Moisil” Năvodari
Premiul III:
- Andrei-Vlad MOISE, categoria C, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Medgidia
- Mara HALASZ, categoria A, mediul privat, Constanța
- Ștefan BRATOSIN, categoria D, mediul privat, Constanța
- Eduard CIOBANU – Dumitru, categoria E, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Alexandru TITIRIGĂ -Ștefan, categoria E, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Melania-Mihaela STOIAN, categoria F, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Medgidia
- Alexandra ȘPAN, categoria F, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu”, Fetești
- Eren ȘEABAN, categoria G, Liceul Tehnologic Topraisar, Topraisar
- Cezar-Ionuț GRIBINIC, categoria H, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Teodora MĂRCULESCU, categoria H, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” Constanța
- Andreea Mara BERECHET, categoria I, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Constanța
- Andreea JINGA, categoria I, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Medgidia
- Gabriela TOPALĂ, categoria I, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Medgidia
- Emilia BULGARU, categoria L, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Constanța