S-a dus mamaia Maria și cu ea s-a stins (încă) o lume
S-a stins mamaia Maria de la Horia, un sătuc din județul Constanța. Nu a fost o vedetă dintr-acelea fabricate la TV sau intens promovate pe Internet, ci una din miile de bunicuțe cu mâini pricepute care făcea cele mai gustoase turte din lume, cu gust inegalabil.
Povestea ei, așa cum o spune Laura Stroe de la Experiențe Dobrogene și promotor al Țăranilor Dobrogeni – Mamaia Maria era membră a acestei rețele de alimentație naturală – este cea a bunicilor noastre.
„A fost odată omul-poveste, Mamaia Maria!“, își începe Laura Stroe emoționanta evocare pe care o vom reda în întregime (sublinierile ne aparțin):
„Dacă a avea părinți este o binecuvântare, a avea bunici este poate cel mai frumos dar pe care îl poate primi un copil. Unde există iubire mai mare ca în inima bunicii, unde auzi cele mai frumoase povești, unde te joci fără griji, unde înveți să te rogi și să ierți și unde guști copilăria mai bine decât în mâncarea bunicii?! Așa îmi aminetesc eu despre copilărie, despre bunica mea de la țară și așa am regăsit-o după ce nu a mai fost în Mamaia Maria.
Toată Dobrogea a cunoscut-o pe Maria Ionescu din satul Horia, Constanța ca Mamaia Maria, mamaia noastră, a tuturor
Un simbol al vremurilor de demult după care toți tânjim, un exemplu de curățenie sufletească așa ca în cărți, un om poveste în care și-au găsit loc atât tradiția, cât și modernitatea.
Mamaia Maria a înțeles nevoia timpului și i-a dat acestuia șansa să existe în fiecare poveste de-a ei, în fiecare turtă plămădită de mâinile ei, în fiecare bucată de brânză făcută de ea, în poeziile și picturile ei. Și timpul a răsplătit-o… I-a dat ani mulți și frumoși, copii, nepoți, strănepoți și mulți prieteni.
Știu despre Mamaia Maria că se trezea cu noapte-n cap ca să îngrijească bătătura cu animale, să pregătească brânza, smântâna, cașcavalul, turtele și plăcinte cu brânză pentru orășenii care își doreau gustul de la țară și produse sănătoase, făcute după rețetele bunicilor săi.
Vârsta înaintată nu a împiedicat-o să participe la întâlnirile țăranilor dobrogeni sau la târgurile dedicate acestora
Prin nepoata sa, Adina, a fost activă pe platforma Țăranilor Dobrogeni, livrând la oraș, în magazine și băcănii bunătățile ieșite din mâna ei.
Și să nu uit… culorile ei transpuse în tablouri în care îi puteai citi cu ușurință sufletul suav și poeziile sale atingeau întotdeauna o stare de melancolie și introspecție.
Trăim timpuri complicate, știrile ne amăgesc, pandemiile ne amenință, lipsurile ne provoacă teamă, dar, de fapt, ar trebui să ne ferim de Uitare…
Trăim timpuri complicate, știrile ne amăgesc, pandemiile ne amenință, lipsurile ne provoacă teamă, dar, de fapt, ar trebui să ne ferim de Uitare… Să nu uităm cine suntem, să nu uităm istoria neamului, nu neapărat cea scrisă în cărți, ci istoria aia trăită și povestită de ai noștri, să nu uităm tradițiile, bunul simț și anii de acasă, să nu uităm oamenii ca Mamaia Maria.
Așa a fost odată omul poveste, a fost Mamaia Maria! Mă plec în amintirea sa și Dumnezeu să-i dea lumină eternă! Laura Stroe, inițiator Experiențe Dobrogene“.
Maria Ionescu (16 iulie 1939 – 28 iulie 2020) a fost înmormântată miercuri, 29 iulie, în satul Horia.