O nouă întâlnire cu muzica și poezia la Teatrul de Stat Constanța
În ultima zi a lunii august, constănțenii, dar nu doar ei, sunt așteptați în curtea din spate a Teatrului de Stat la o nouă întâlnire cu poezia dobrogeană, în acompaniament muzical.
„Nocturna de muzică și poezie dobrogeană“ va începe de la ora 20.30. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Asociaţia Kulturale.
Vor recita din lirica poeților Jean Lorin Sterian, George Vasilievici, Amelia Stănescu şi Iulia Pană actorii Cristina Oprean, Laura Crăciun, Andrei Bibire și Adrian Dumitrescu.
„Intermezzo-urile muzicale vor fi, de această dată, în registrul jazz-ului, cu vocalista Ioana-Teodora Spînu, tot constănţeancă şi ea, acompaniată de contrabasistul Michael Acker“, spun organizatorii.
Moderatorul întâlnirii va fi regizorul Erwin Șimșensohn, director al teatrului constănțean.
Iată ce spune despre el însuși invitatul din această seară al Nocturnei, poetul Jean Lorin Sterian, născut în 1975, la Constanţa: „A debutat la 21 de ani cu un volum de proză scurtă SF care, din fericire, nu se mai găsește pe nicăieri. Atras de impostura asumată, a promovat playback-ul cu formația Grupul Sanitar. După alte trei cărți, a publicat Lorgean, un roman despre protohipsteri și viața într-o redacție de revistă de lifestyle. Ecourile acelei perioade pot fi întâlnite în filmul Starshitting, pe care încă nu a reușit să-l finalizeze. În ultimii ani a călătorit suficient încât, de fiecare dată când se află în București, prietenii să-l întrebe: când pleci? Deși a publicat alte volume de literatură și antropologie, a regizat filme și documentare, a făcut expoziții și spectacole și se prezintă necunoscuților drept performer, știe că va rămâne pe vecie tipul care și-a deschis teatru în propria garsonieră“.
Despre ceilalți doi invitați, oferă o scurtă prezentare Teatrul de Stat Constanța:
„Ioana-Teodora Spînu a început studiul pianului de la vârsta de 8 ani, la Colegiul Național de Artă „Regina Maria” din Constanța. Ulterior și-a îndreptat atenția către jazz, absolvind Universitatea Națională de Muzică din București, secția Jazz, condusă de dr. Mircea Tiberian. A susținut concerte în numeroase festivaluri din România: Festivalul de Jazz în Aer Liber – București, Festivalul Național de Improvizație Godot – București, Femei pe Mătăsari – București, Seri de Jazz și muzică clasică – Târgu Mureș, Filmul de Piatră – Piatra Neamț, Tam Tam – Brașov etc.
A cântat alături de artiști ai genului dintre care îi amintim pe: Michael Acker, Pedro Negrescu, Ciprian Parghel, Mircea Tiberian, Toma Dimitriu, Alexandru Olteanu, Daniel Csikos, Liviu Negru, Lucas Contreras, Gabi Matei, Octavian Scurtu, Achilleas Pitoulias.
Printre cele mai recente proiecte în care a fost implicată este musicalul ,,Tarot Tales’’ de la Teatrul Dramaturgilor Români și trio-ul Trei de Jazz alături de care a concertat în numeroase festivaluri și evenimente din România.
Născut în 1989, la Brașov, Michael Acker a avut ocazia să crească într-un mediu muzical, ca membru al ansamblului vocal-instrumental Canzonetta, înființat și condus de mama sa, Ingeborg Acker. Cunoștințele de bază însușite în acest ansamblu i-au permis să-și continue studiile muzicale cu profesorii Dan Pavelescu și Gheorghe Petrovan, urmând ulterior cursurile secției de Jazz a Universității Naționale de Muzică București, sub îndrumarea lui Mircea Tiberian.
De-a lungul carierei sale, a colaborat cu muzicieni consacrați din țară și din afara ei precum Mircea Tiberian, Nicolas Simon, Owen Hart Jr. (SUA), John Betsch (SUA), Tony Miceli (USA), Istvan Gyarfas (Ungaria), Mathias Jardim (Brazilia), Ellie Wright (Austria) sau Eamon Dilworth (Australia), iar în primăvara anului 2020 s-a mutat la Viena, unde și-a înființat prima trupă, în calitate de leader, numită „MiK Trio”. Acum își continuă activitatea ca liber profesionist pe scena de jazz“.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Accesul în curtea teatrului se face din strada Căpitan Grigore Ignat, lângă intrarea actorilor În caz de vreme rea, Nocturna se mută în interiorul teatrului.
Deși proiectul „Nocturna de muzică și poezie dobrogeană“ a fost lansat în cadrul „Serilor de Vară ale Teatrului de Stat Constanța, organizatorii își doresc să-l permanentizeze în fiecare anotimp.