Muzică instrumentală, divertisment și gală de balet, la Teatrul „Oleg Danovski“

La final de săptămână, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ le-a pregătit constănțenilor trei seri cu muzică și dans, începând de vineri.

Prima întâlnire cu publicul, programată vineri, 5 februarie, de la ora 19.00, în sala teatrului, aduce în prim-plan muzica instrumentală, în cadrul unui concert intitulat „Capodopere ale muzicii instrumentale“, structurat în două părți.

Partea I îi va avea ca soliști pe Marcel Dășanu – clarinet, Vitalie Postolache – flaut, Benoni Bolea – fagot, Veaceslav Ghilescu – trompetă, Sorin Mustățea – trompetă, Nicolae Gribinic – corn, Ioan Dorin – trombon, Iurie Postolache – tubă, Cristina Tegzeșiu – oboi și Natalia Gribinic – pian.

În program sunt incluse lucrări din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Richard Wagner și Francis Poulenc.

În cea de-a doua parte a concertului este inclusă suita „Carmen“, pentru Orchestră de coarde și Ansamblu de percuție, de Georges Bizet și Rodion Scedrin și pregătirea ansamblului de percuție Dan Simion. Conducerea muzicală îi aparține lui Sebastian Tegzeșiu.

„O, sole mio!“

Sâmbătă, de la ora 19.00, în program a fost inclus divertismentul muzical „O, sole mio!“.

Vor aduce soarele Italiei pe scena tomitană soliștii: Stela Sîrbu, Smaranda Drăghici, Mihaela Ionescu, Silvia Simionescu, Veronica Răceală, Raluca Dărăban, Lucia Mihalache, Gabriela Dobre, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Mădălin Băldău, Bogdan Ocheșel și Laurențiu Severin.

Concepția spectacolului îi aparține Gabrielei Dobre.

Gală de balet

Primul weekend al lunii februarie se va încheia într-o notă de înaltă ținută artistică, cu o mult așteptată Gală de Balet, programată duminică, 7 februarie, de la ora 19.00.

În program se vor regăsi selecțiuni din baletele „Don Quijote“, de Ludwig Minkus, „Flăcările Parisului“, de Boris Asafiev, „Esmeralda“, de Cesare Pugni, dar și momente coregrafice celebre precum „Bolero“, de Maurice Ravel și „Moartea lebedei“, de Camille Saint-Saens.

Vor face o demonstrație de grație și virtuozitate: Irina Mihaiu, Adrian Mihaiu, Mizuki Kubota, Mayu Takahashi, Bogdan Bîrsănescu, Ryan Brown, Cătălina Iliescu, Mayura Takase, Iguacel Sanchez, Andrada Ion, Megumi Higuchi, Irene Tomassetti, Diana Porfireanu, Natalia Cîmpeanu, Ella Slingsby, Daia Kashiwaba, Keito Shimomura, Mihai Pâslaru, Reita Miyashita, Keita Kamijo, David Wall și Mattia Longhitano.

De pregătirea galei s-au ocupat maeștrii de balet Monica și Horațiu Cherecheș.

Bilete

Biletele vor putea fi achiziționate conform diagramei, atât de la agenția aflată în incinta instituției (intrarea dinspre parc), cât și online accesând www.tnobconstanta.ro/bilete. Prezența publicului în sală se va face în funcție de ordinea vânzării locurilor.

Agenția de bilete este deschisă de marți până vineri, inclusiv, între orele 11.00 și 17.00. Sâmbătă și duminică, în zilele cu spectacole, aceasta va fi deschisă între orele 17.45 și 18.45. Dacă în weekend nu sunt programate spectacole, agenția va fi închisă în ultimele două zile ale săptămânii. De asemenea, agenția este închisă și lunea.

Reguli de acces

Accesul în sala de spectacole se va face respectând un set de reguli.

„Vă aducem la cunoștință că vom asigura toate condițiile necesare protecției dumneavoastră prevăzute de lege. În continuare vom distribui regulamentul de funcționare al instituției, dar și obligațiile pe care le au spectatorii în această situație dificilă și deosebită“, au transmis organizatorii.

Regulamentul de funcționare

1. Accesul în instituție se face cu respectarea de către participanți a distanțării de minimum 1,5 m. De asemenea, vizitatorii vor respecta distanța regulamentară de 1,5 m între persoane la intrarea/ieșirea din locație/casa de bilete.

2. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spațiul destinat.

3. Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.

4. Vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrare.

5. Publicul este încurajat să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool care este pus la dispoziție.

6. Publicul este încurajat să achiziționeze bilete pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locații.

7. Este interzisă transmiterea pliantelor, broșurilor și altor materiale informative în format fizic către alte persoane.

8. Intrarea și ieșirea din locație se vor efectua prin locurile indicate, gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomerație: accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor, fără a staționa pe hol, sau în cazul în care acest lucru nu este posibil accesul în sală se va efectua începând cu rândurile cele mai îndepărtate de intrarea în sală; ieșirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieșirea din sală, pe ușile de evacuare.

9. Se interzice spectatorilor consumul de alimente și băuturi în incinta instituției, cu excepția lichidelor ambalate individual.10. Vizionarea spectacolelor este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală și a purtării măștii de protecție.

11. Așezarea publicului în sală se va face conform regulilor de distanțare așa încât capacitatea sălii nu va fi mai mare de 150 de locuri.

12. Accesul la spectacolele instituției se face cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului și până la ora specificată pe bilet.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *