Mozart și Ceaikovski, în concert, la Teatrul „Oleg Danovski“
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ îi invită melomanii constănțeni, în weekend, în sala de spectacole, la un concert simfonic.
Evenimentul muzical, programat vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00, îl va avea la pupitrul orchestrei pe dirijorul belgian Philip Fransen.
În program se vor afla: uvertura operei „Flautul fermecat“, de Wolfgang Amadeus Mozart, alături de suita din baletul „Spărgătorul de nuci“ și Simfonia nr. 5 în Mi minor, op. 64, de Piotr Ilici Ceaikovski.
Bilete
Biletele vor putea fi achiziționate conform diagramei atât în formula clasică, de la agenția de bilete aflată în incinta instituției (intrarea dinspre parc), cât și online accesând www.tnobconstanta.ro/bilete. Prezența publicului în sală se va face în funcție de ordinea vânzării locurilor.
Agenția de bilete este închisă marțea, dar este deschisă în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, între orele 11.00 și 17.00.
Sâmbătă și duminică, în zilele cu spectacole, va funcționa între orele 17.30 și 18.45. Dacă în aceste zile nu sunt spectacole, agenția va fi închisă.
Regulament privind accesul în sala de spectacole
Accesul publicului în sala de spectacole se va face respectându-se toate normele de igienă, conform legislației în vigoare, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Referitor la măsurile luate, conducerea Teatrului „Oleg Danovski“ a transmis:
„Vă aducem la cunoștință că vom asigura toate condițiile necesare protecției dumneavoastră prevăzute de lege.
În continuare vom distribui regulamentul de funcționare al instituției, dar și obligațiile pe care le au spectatorii în această situație dificilă și deosebit:
- Accesul în instituție se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m. De asemenea, vizitatorii vor respecta distanța regulamentară de 1,5 m între persoane la intrarea/ieşirea din locaţie/casa de bilete.
- Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) şi temperatură mai mare de 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în spaţiul destinat.
- Accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata spectacolului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul.
- Vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrare.
- Publicul este încurajat să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool care este pus la dispoziţie.
- Publicul este încurajat să achiziționeze bilete pe cât posibil online, astfel încât contactul fizic să fie minimizat în locaţii.
- Este interzisă transmiterea pliantelor, broşurilor şi altor materiale informative în format fizic către alte persoane.
- Intrarea şi ieşirea din locaţie se vor efectua prin locurile indicate, gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomeraţie: accesul în sală se va face în ordinea venirii spectatorilor, fără a staţiona pe hol, sau în cazul în care acest lucru nu este posibil accesul în sală se va efectua începând cu rândurile cele mai îndepărtate de intrarea în sală; ieşirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ieşirea din sală, pe uşile de evacuare.
- Se interzice spectatorilor consumul de alimente şi băuturi în incinta instituţiei, cu excepţia lichidelor ambalate individual.
- Vizionarea spectacolelor este permisă numai cu păstrarea locului individual în sală şi a purtării măştii de protecţie.
- Așezarea publicului în sală se va face conform regulilor de distanțare așa încât capacitatea sălii nu va fi mai mare de 150 de locuri. Accesul la spectacolele instituției se face cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului și până la ora specificată pe bilet“