Gânduri la Marea Trecere! Rămas-bun, Florica Cruceru!

Încă o veste tristă a îndoliat cultura tomitană: pe 3 mai, în cea de-a doua zi de Paște, s-a stins din viață criticul și istoricul de artă Florica Cruceru, ctitor de instituții muzeale dobrogene, primul director al Muzeului de Artă Constanța.

Pe 20 octombrie ar fi împlinit 95 de ani.

A fost primul director al Muzeului de Artă din Constanța, înființat ca secție de artă a Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea și deschis pe 1 mai 1961. A devenit primul director pe 15 noiembrie 1961.

„Înființarea acestui muzeu (n.r. – Muzeul de Artă Constanța) nu-mi aparține, deoarece prezența mea în cadrul lui a început din 14 octombrie 1961, la cinci luni după inaugurarea ce avusese loc la 1 mai a aceluiași an. Dar, funcția de director pe care am avut-o din 15 noiembrie 1961 și până în decembrie 1984, m-a identificat cu instituția pe care nu am înființat-o, dar căreia i-am format personalitatea în ansamblul instituțiilor românești de profil“, scria Florica Cruceru în introducerea volumului „Muzeul de Artă Constanța. Imagini şi documente, 1960-1984“.

În același volum, mai scria: „Muzeul de Artă Constanța a fost pentru mine o pasiune, pasiunea de a descoperi și acumula un valoros patrimoniu, în unele cazuri, de excepție; s-a adăugat dorința de a lăsa generațiilor ce vor urma opere importante ale unor creatori de perioadă interbelică, reconstituind «portretul» unui timp trecut al Dobrogei copilăriei și adolescenței mele. Speranța care m-a însoțit în dorința de a obține ceea ce era necesar pentru ca Muzeul de Artă Constanța să devină așa cum l-am visat, s-a transformat pentru mine în certitudinea unei deschideri spre viitor privind cercetarea patrimoniului acestei instituții, pe care am iubit-o fără de măsură“.

După cum se arată într-un text care se regăsește pe paginile de Facebook ale multor instituții de cultură, în timpul directoratului său, Florica Cruceru a înființat noi secții ale Muzeului de Artă din Constanța de la acea vreme, printre care: Expoziția permanentă de grafică și sculptură Babadag (1963), Casa memorială Panait Cerna (1964), Muzeul de Artă Medgidia (1964), Muzeul de sculptură „Ion Jalea“ Constanța (1968).

De asemenea, s-a ocupat îndeaproape de Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ din Topalu, angajându-l pe medicul Gheorghe Vintilă ca muzeograf la Muzeul de Artă Constanța, discuțiile profesionale fiind dublate de o bogată corespondență din care răzbate grija pentru valoroasa donație.

Datorită perseverenței, cunoștințelor profesionale și flerului său, dar și datorită condițiilor acelor vremuri, colecțiile Muzeului de Artă Constanța s-au îmbogățit cu lucrări de mare valoare din perioada interbelică, devenind unul dintre cele mai valoroase din țară. În decembrie 1984, muzeul deținea 6640 lucrări. În prezent, numărul acestora depășește cifra de 7800.

O operă impresionantă

A scris mult în ultimii ani, dar și înainte.

Printre volumele pe care și-a lăsat semnătura ca autor unic sau coautor se numără: „Arta monumentală a litoralului, orașului și județului Constanța“ (1973), „Nicolae Tonitza în muzeele din Constanța și Topalu“ (1979, lucrare colectivă); „Artele plastice în Dobrogea 1878-1940“ (2002), „Artişti dobrogeni. Un dicționar şi mai mult decât atât“ (2005), „Artele la malul mării“ (2006), „Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă Topalu. Repere identitare“ (2007), „Muzeul de Artă Constanța. Imagini şi documente, 1960-1984” (2019, ed. a II-a, 2020) și „Dicționarul artiștilor din spațiul românesc 1700–1920. Pictori, sculptori, gravori, zugravi, iconari, scenografi, decoratori, istorici de artă“ (2019, coautori Dana Postolache şi Ioan Darida).

„Dicționarul criticilor şi istoricilor de artă români“ era aproape finalizat. De asemenea, Florica Cruceru a fost editorul scrierilor postume ale lui Ion Frunzetti: „Scrieri – prietenii mei artiştii“ (1997), „În căutarea tradiţiei“ (1998); „Studii critice“ (2000), „Disparate“ (2002) și „Despre sculptori“ (2018).

„Aș spune că lucrez pentru viitor“

Am cunoscut-o pe distinsa Florica Cruceru prin mijlocirea criticului de artă Alice Dinculescu. M-a primit în apartamentul ei de la etajul 8, în iarna lui 2011, situat în vecinătatea magazinului Tomis Mall. Mărturisea că îi place să privească de acolo, de sus, foarte devreme, marea și orașul adormit. M-au uimit și am admirat, în același timp, forța sa de a scrie, profesionalismul și obiectivitatea care au fost transferate și scrierilor sale cu valoare de document.

Eu nu am un plan efectiv, am idei despre ceea ce trebuie să scriu, din când în când sau îmi cad în mână documente. Sunt două motive pentru care scriu: primul e acela că am foarte mult timp și pot să o fac mai mult decât în perioada în care lucram la muzeu și al doilea motiv, pentru că, fiind foarte de mult timp în domeniu, dețin foarte multe documente și informații. Și cum eu sau alți cercetători căutăm în analele Dobrogei și în presa veche, informații despre cultura de atunci, probabil că unii cercetători tot așa vor căuta, peste 10-20 de ani, informații despre arta timpului nostru și contribuția mea le va folosi. Astfel, aș spune că lucrez pentru viitor“, spunea atunci, Florica Cruceru, gânduri pe care le-am consemnat într-un articol publicat în cotidianul „Telegraf“ ( din păcate, semnătura mi-a fost ștearsă de pe site de către administratorii publicației, așa cum au fost șterse toate semnăturile colegilor care au lucrat pentru acest ziar).

În martie 2017, am revenit în apartamentul distinsei Florica Cruceru, pentru a afla mai multe despre facerile și prefacerile culturii de la Marea Neagră.

Sub semnul luminii și al culturii

Dar cel mai bine poate să vorbească despre regretata Florica Cruceru cei care i-au fost apropiați, precum este discipola sa Alice Dinculescu, muzeograf și critic de artă:

Doamna Florica Cruceru a plecat dintre noi sub semnul luminii! Pentru că nimic nu este întâmplător, faptele s-au ordonat într-un solemn și cuvenit moment dedicat unui om pasionat, conștiincios, răbdător și extrem de modest, față de care posteritatea locală, și nu numai, îi va datora pentru totdeauna înscrierea în cultura națională a unui reper inconfundabil, Muzeul de Artă Constanța. A fost, este și va rămâne marea ei dragoste crescută în timp cu infinită grijă a detaliilor – respect pentru adevărul istoric al colecțiilor aflate pe simeze, frumusețe și valoare. Așa a luat naștere printr-o mare tenacitate și în condițiile acelui timp al realismului socialist, unul dintre frumoasele și sensibilele muzee dedicate evoluției picturii românești din perioada interbelică și contemporană ce are ca element central lumina și spațiul Dobrogei. A considerat-o datoria ei într-o ascunsă credință în bine și dreptate, chiar dacă ele vor fi având loc cândva. Identificarea lucrărilor s-a desfășurat de-a lungul a două decenii, iar achiziționarea lor pentru constituirea și definirea identității patrimoniului muzeal a avut la bază criterii estetice solide. Fiecare lucrare a fost temeinic analizată cu o privire atentă și extrem de critică, mângâiată cu satisfacție atunci când toate criteriile erau îndeplinite găsindu-și ulterior locul firesc în alternanța expunerii pe simeze.

«Nu eu am fost primul director al muzeului»– spunea adeseori doamna Cruceru respectând cu mare strictețe fiecare moment, fie el doar juridic-administrativ într-o perioadă tulbure a înființării sale din anii 1960, iar noi, muzeografii sosiți ulterior, îi precizam zâmbind, „da, dar l-ați făcut să fie, l-ați născut». Realitatea actelor confirmă afirmația deoarece aproape 700 au fost lucrările inventariate la preluare, iar numărul lor se apropia de 7.000 în anul în care părăsea muzeul, 1984. Cifra impresionantă rămâne și ea alături de multele sale realizări culturale în interiorul orașului, dar și al județului, care sunt acum anunțate în eterul celor scrise și vorbite.

Două însă dintre marile sale victorii, veșnica bătălie pentru convingerea autorităților ingrate (așa sunt ele de regulă!), rămân pentru totdeauna deoarece au modificat structura orașului de la malul mării, a socialului său: clădirea actualului muzeu de artă edificată în anii interzicerii prin lege a oricăror construcții cu destinație culturală astfel încât cei direct implicați au inventat o mare conspirație a tăcerii asupra proiectului «sală de sport cu multiple funcțiuni» (!!!) cealaltă realizare, frumoasă, necesară – și ea dedicată evident Dobrogei sale – obținerea localului Poștei vechi pentru ființarea Muzeului de artă populară (inițial secție). Doamna Cruceru purta cu sine un secret împărtășit treptat nouă, dragostea rațională pentru creația populară a zonei, specificitatea fiecărei etnii, splendoarea obiectelor – ele urmau să-și recupereze o nouă viață, iar campaniile noastre de achiziții urmau să constituie patrimoniul valoros al actualului muzeu.

Locurile au existat dintotdeauna, oamenii le-au ocupat, dar puțini au fost cei care le-au și sfințit. Doamna Florica Cruceru a plecat dintre noi sub semnul luminii pe care a adus-o, a plecat în «Lunea albă» când porțile promisiunii cerești sunt larg deschise spre a o primi. Lumina Dobrogei rămâne cu noi și pentru noi așa cum ea a cules-o și a oferit-o“.

Florica Cruceru va fi înmormântată la Cimitirul Bellu din București. Slujba de înmormântare va avea loc joi, 6 mai, de la ora 15.00, la Capela centrală a cimitirului Bellu Ortodox.

Sursă foto: Facebook – Florentin Sîrbu

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *