„Gaițele“ și „Memoria apei“, în weekend la Teatrul de Stat Constanța

Și în acest weekend, Teatrul de Stat Constanța invită publicul să i se alăture pentru a urmări, pe pagina de Facebook a instituției, două spectacole de succes din repertoriu. 

În această sâmbătă, de la ora 19.00, va fi prezentată tragicomedia „Gaițele“, de Alexandru Kiritescu, în regia lui Lucian Iancu.

Din distribuția „Gaițelor“, care a avut premiera în primăvara lui 2012, fac parte: Dana Dumitrescu în rolul Anetei Duduleanu, „șefa de clan“, secondată de Maria Lupu (sora Zoia, de la Caracal „de unde s-a răsturnat carul cu proști“) și Cristina Oprean (Lena, „colivăreasa“ familiei), alături de Luiza Martinescu, Lana Moscaliuc, Andu Axente, Laura Iordan Adrian / Ana-Maria Ştefan, Remus Archip, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană,  Liliana Cazan, Gelu Ciobanu, Claudia Mihuț și Gabriel Neață.

Gaitele teatrul de stat constanta

Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar coregrafia, de Raimonda Potlog.

Duminică, 12 aprilie, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanța va prezenta premiera cu care s-a deschis stagiunea 2019-2020: „Memoria apei“, de Shelagh Stephenson, în regia lui Vladimir.

„Memoria apei“ aduce în prim-plan trei surori, Teresa, Mary și Catherine, care se reîntâlnesc în casa părintească într-un moment trist al existenței lor: moartea mamei. Reîntâlnirea este un prilej pentru rememorări, defulări, dezvăluiri de secrete păstrate cu strășnicie, lacrimi, bucurii și împăcări.

Din distribuție fac parte Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente. Scenografia este semnată de Maria Miu și light design-ul, de Lucian Moga.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *