Folclorul, zestrea gastronomică și oenologică din județul Constanța, promovate la Paris

Ansamblul  folcloric profesionist „Brâulețul”, care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, este prezent, între 16 și 19 martie, la Paris, unde reprezintă județul Constanța, la Salonul Mondial de Turism „Le Monde à Paris“.

Încă din prima zi, ansamblul „Brâulețul” a fost foarte bine primit de către participanții la târg, care au apreciat ritmurile tradiționale românești. Și vineri, 17 martie, atmosfera de sărbătoare este întreținută de dansatorii și instrumentiștii de la „Brâulețul“ și solista acestuia, Elena Plătică, prin prezentarea, la scena principală și la stand, a unei suite de dansuri dobrogene, a „Baladei” lui Ciprian Porumbescu, a faimoasei „Ciocârlii” și a unor colaje instrumentale de diferite zone etnografice.

Alături de acești ambasadori ai folclorului românesc, la Paris este prezentată o mică parte din zestrea gastronomică și oenologică a județului, cunoscută fiind apetența francezilor pentru mâncarea și vinurile bune.

Alături de vinurile produse pe podgoriile dobrogene, prezentate de somelierul Mădălina Tănase, la standul județului Constanța se regăsesc la loc de cinste brânzeturile de la Căprițele Dianei din Azamcea, brânza de lapte de capră, simplă sau marinată cu ulei de măsline, legume și verdețuri, zacuscă și  tradițională mâncare, specifică aromânilor, piperchi  tsârgâsiti de la Picurarlu din Stejaru.

producatori dobrogea
Nota dulce este dată de aromata dulceață de trandafiri, produsă de familia Dumbravă la Cobadin, acolo unde există singura plantație de trandafiri de dulceață din sudul României. Și cum cu dulceața, dar și cu brânzeturile merg niște semințe nobile, la Salonul Mondial de Turism „Le Monde à Paris” sunt prezente și migdalele din livada „Călin file din poveștile Mălinei” din Târgușor.

Pavilionul României este organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar Consiliul Județean Constanța este partener al evenimentului, revenindu-i meritul de a promova sudul Dobrogei prin folclor, tradiții gastronomice și bogăția podgoriilor.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *