Dublu vernisaj la Biblioteca Județeană Constanța: „Dimensiunea europeană a patrimoniului cultural dobrogean“

La Biblioteca Județeană Constanța (BJC) „Ioan N. Roman“ va avea loc vineri, 15 iunie, de la ora 17.00, în foaier, vernisajul expoziției de pictură și fotografie „Dimensiunea europeană a patrimoniului cultural dobrogean“.

Lucrările care vor fi expuse aparțin cursanților de la Centrul Cultural Județean „Teodor Burada“, îndrumați de Ioana Călinescu, clasa de Pictură și Grafică și Iulia Pană, clasa de Artă Fotografică.

„Expoziția face parte din planul activităților prevăzute a se desfășura pe tot parcursului anului 2018, în cadrul proiectului inițiat de Bibliotecă, cu ocazia sărbătoririi Anului European al Patrimoniului Cutural. Obiectivul Anului European al Patrimoniului Cultural este de a încuraja cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural al Europei. Sloganul Anului este Patrimoniul nostru: la confluența dintre trecut și viitor. Proiectul își propune să crească gradul de cunoaștere a monumentelor istorice și siturilor arheologice de pe teritoriul județului Constanța, în rândul copiilor și tinerilor, în principal, dar și promovarea acestora în rândul adulților, ca o premisă a unei educații sensibile faţă de valorile culturii locale, integrate celei europene“, se arată într-un comunicat de presă al BJC.

Școlile  gimnaziale nr. 43 „Ferdinand“ și nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“ din Constanța, alături de Centrul Cultural Județean „Teodor Burada“ sunt partenerii BJC în acest proiect, la care au participat, până în prezent, peste 100 de persoane.

„Prin jocuri și concursuri, exerciții și discuții, participanții au putut descoperi o parte din clădirile de patrimoniu ale orașului, stilurile arhitectonice și destinațiile ale acestora de-a lungul timpului, precum și elementele de unicitate sau de integritate ale clădirilor în peisajul arhitecturii locale și europene“, se mai arată în comunicatul de presă emis de BJC.

Proiectul se desfășoară și în timpul vacanței de vară prin organizarea concursului de fotografie „Marea Patrifotografie “. El se va încheia pe 29 septembrie, de Noaptea Bibliotecii, cu un concurs de cunoștințe tematice legate de patrimoniul local, un concurs de tip evadare – Library Escape.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *