Două weekend-uri antrenante și ateliere zilnice, la Festivalul Iernii 2019

Comunicat de presă – Festivalul Iernii 2019, eveniment organizat până pe 12 ianuarie, de Asociația Culturală pentru Tineret și Copii „Art Theatre“ și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, a bifat deja două weekend-uri de poveste, de la deschiderea sa din 6 decembrie.

Marea deschidere a avut loc într-o seară specială, chiar de Moș Nicolae. Atunci, peste 3000 de copii, părinți, mătuși, bunici și tineri îndrăgostiți au fost martori la momente de magie în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie. Deschiderea  a fost prefațată de o paradă a personajelor de poveste, pe principalele bulevarde ale Constanței, într-un autobuz supraetajat. În timp ce simpaticele personaje din basmele românești și invitatele lor, din patria Disney, invitau publicul la distracție de la… înălțime, în Parcul Tăbăcărie, o mulțime de oameni aștepta să se deschidă Țara Piticilor, cea care găduiește, până pe 12 ianuarie, Festivalul Iernii 2019.

Așteptarea a luat sfârșit, iar porțile au fost deschise de primarul Constanței, Decebal Făgădău, însoțit de frumoasa și micuța Elenis. La intrare în Țara Piticilor, oaspeții au fost întâmpinați de Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos și Prâslea cel Voinic.

După o numărătoare inversă de la 10 la 1, toate luminile din Țara Piticilor s-au aprins cu ajutorul baghetei cu flori a Ilenei Cosânzeana, apoi personajele de poveste au pornit în paradă pe aleile Țării Piticilor.

Dansul moșilor și ritm de geampara

Prâslea cel Voinic a fost la înălțime vrând să impresioneze publicul cu surprize muzicale, asortate cu dans. Așa se face că a venit la Festivalul Iernii cu invitați pe cinste care au prezentat dansul moșilor și al… babelor, jocul Caprei și dansuri dobrogene pe ritm de geampara. A fost o atmosferă ca-n povești.

Apoi, cele patru ateliere ale lui Moș Crăciun (Atelierul de Artă, Atelierul de Magie, Căsuța lui Moș Crăciun și Căsuța cu Basme Românești) s-au deschis, iar cei mici, însoțiți de părinți și bunici, au pătruns înăuntru, pentru a vedea care este atmosfera.

Atelierele lui Moș Crăciun se desfășoară zilnic: de luni până joi, între orele 16.00-20.00, iar vineri, sâmbătă și duminică, ele sunt deschise între orele 12.00-20.00.

Spectacol pe cer

În prima seară a Festivalului Iernii 2019, până la concertul Proconsul, la care a participat… o mare de constănțeni, toată lumea s-a bucurat de atmosfera de poveste de la Festivalul Iernii 2019. O mulțime de copiii s-au pozat cu personajele de basm și invitații lor, au făcut poze cu butaforiile din parc, iar cei mari s-au imortalizat lângă brazii, renii și oamenii de zăpadă din leduri, pentru a avea o amintire din prima seară de festival, care s-a încheiat cu un spectacol luminos, susținut pe cer, cu artificii.

„Oare vine Moș Crăciun?“

Sâmbătă, 7 decembrie, pe scena din Țara Piticilor, cei mici au urmărit spectacolul pentru copii: „Oare vine Moș Crăciun?“, iar apoi s-au întâlnit cu Andra Gogan, vocea îndrăgitelor personaje Disney – Doctorița Plușica și Sofia Întâi -, care a susținut un concert de neuitat.

Seara de duminică, 8 decembrie, a fost și ea specială, deoarece în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, a venit nimeni altul decât Moș Crăciun. În programul serii a fost inclus un alt moment deosebit: recitalul oferit de Mario Tudor, semifinalist Vocea României Junior.

După alte zile pline de magie în cele patru ateliere ale lui Moș Crăciun, au urmat alte momente de basm în weekend-ul 13-15 decembrie.

Vineri, scena transformată în… Palat Fermecat din Țara Piticilor a fost gazdă pentru trupa de dans, dar și pentru concertul susținut de Denis Done și de recitalul școlii de muzică eMenTi.

Sâmbătă, 14 decembrie, cei mici s-au bucurat să (re)vadă educativul spectacol de teatru „Oare vine Moș Crăciun?”. Momentele coregrafice marca „Total Dance” și recitalurile școlii de muzică MI-Re-La Music School au completat atmosfera de poveste.

Seara de duminică, a doua duminică din programul Festivalului Iernii, a adus pe scena din Țara Piticilor trupa de dans a festivalului, Școala de muzică eMenTi și un concert susținut de Roxana Cozma.

Festivalul Iernii 2019 continuă zi de zi, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, până pe 12 ianuarie. Nu uitați, de luni până joi, atelierele lui Moș Crăciun sunt deschise între orele 16.00-20.00. În weekend, ele se mai deschid mai devreme, de la ora 12.00, iar în plus, seara, începând cu ora 18.00, au loc o mulțime de evenimente în aer liber, la scena Palatul Fermecat.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *