Asociația „Dobrogea Străbună“ va fi lansată la Constanța, pe 28 februarie

La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“, filiala Constanța, se va lansa joi, 28 februarie, de la ora 14.00, Asociația „Dobrogea Străbună“, entitate non-profit. Cu acest prilej, membrii fondatori, reputați istorici constănțeni, după cum se arată într-un comunicat de presă, vor prezenta obiectivele principale ale asociației.

În evenimentul de lansare este inclus și un program artistic susținut de corul Seminarului Teologic Constanța și de elevii Școlii Gimnaziale nr. 22 „I.C. Brătianu“ Constanța.

Partenerii evenimentului de lansare a Asociației „Dobrogea Străbună“ sunt: Muzeul Militar Național „ Regele Ferdinand I“, filiala Constanța,  Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța,  Muzeul Național al Marinei Române, Asociația Culturală „Tomis“, Asociația „Astra Dobrogeană“, Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare și Școala Gimnazială nr. 22 „I.C. Brătianu“ Constanța.

„Asociația «Dobrogea Străbună» are ca scop promovarea Dobrogei pe plan intern și internațional, prin evidențierea și popularizarea elementelor de unicitate și a valorilor sale din domeniile istoric, cultural, geografic, turistic, educațional etc.

Asociația «Dobrogea Străbună»  își propune organizarea de evenimente și manifestări cultural-educative – sesiuni științifice, conferințe, simpozioane, dezbateri publice, spectacole cultural-artistice, festivaluri pe teme istorice etc.; editarea de publicații și de materiale de promovare a istoriei dobrogene.

Asociația «Dobrogea Străbună» își va aduce contribuția la dezvoltarea și revigorarea vieții culturale danubiano-pontice, la sprijinirea păstrării în bune condiții și promovării patrimoniului cultural-istoric al Dobrogei.

Asociația «Dobrogea Străbună» va institui și va acorda premii istoricilor, profesorilor și elevilor care s-au remarcat și se vor remarca, prin activitatea lor, în  promovarea istoriei Dobrogei.

Asociația «Dobrogea Străbună» se adresează, deopotrivă, copiilor, tinerilor și adulților, dobrogeni – și nu numai -, interesați de istoria pământului dintre Dunăre și Marea Neagră. Un obiectiv extrem de important pentru Asociația «Dobrogea Străbună» este atragerea tinerilor dobrogeni în activități ce au ca scop cunoașterea, promovarea și respectarea istoriei Dobrogei.

Asociația «Dobrogea Străbună» urmărește dezvoltarea unor strânse relații de colaborare cu personalități și instituții din Dobrogea, din țară și din străinătate“, se mai arată în comunicatul de presă care anunță lansarea acestei grupări culturale.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *