Asociația „Dobrogea străbună“, un an în slujba istoriei Dobrogei
Asociația „Dobrogea străbună“ sărbătorește, vineri, 28 februarie, un an de la înființare.
Evenimentul festiv va avea loc de la ora 10.00, la Muzeul Militar „Regele Ferdinand“, filiala Constanța.
„Un an în slujba istoriei Dobrogei a fost un an plin de activități, în care, de multe ori, împreună cu colaboratorii noștri, am străbătut județul Constanța, pentru a le vorbi dobrogenilor – elevilor, în primul rând – despre istoria pământului dintre Dunăre și Mare, despre rădăcinile lor. Un an în care ne-am onorat o fărâmă din datoria față de istoria și strămoșii noștri și față de dobrogeni“, spun membrii asociației.
„Asociația «Dobrogea Străbună» are ca scop promovarea Dobrogei pe plan intern și internațional, prin evidențierea și popularizarea elementelor de unicitate și a valorilor sale din domeniile istoric, cultural, geografic, turistic, educațional etc.
Asociația «Dobrogea Străbună» își propune organizarea de evenimente și manifestări cultural-educative – sesiuni științifice, conferințe, simpozioane, dezbateri publice, spectacole cultural-artistice, festivaluri pe teme istorice etc.; editarea de publicații și de materiale de promovare a istoriei dobrogene.
Asociația «Dobrogea Străbună» își va aduce contribuția la dezvoltarea și revigorarea vieții culturale danubiano-pontice, la sprijinirea păstrării în bune condiții și promovării patrimoniului cultural-istoric al Dobrogei.
Asociația «Dobrogea Străbună» va institui și va acorda premii istoricilor, profesorilor și elevilor care s-au remarcat și se vor remarca, prin activitatea lor, în promovarea istoriei Dobrogei.
Asociația «Dobrogea Străbună» se adresează, deopotrivă, copiilor, tinerilor și adulților, dobrogeni – și nu numai -, interesați de istoria pământului dintre Dunăre și Marea Neagră. Un obiectiv extrem de important pentru Asociația «Dobrogea Străbună» este atragerea tinerilor dobrogeni în activități ce au ca scop cunoașterea, promovarea și respectarea istoriei Dobrogei.
Asociația «Dobrogea Străbună» urmărește dezvoltarea unor strânse relații de colaborare cu personalități și instituții din Dobrogea, din țară și din străinătate“, spuneau reprezentanții asociației pe 28 februarie 2019, cu prilejul evenimentului de lansare.