Ziua Culturii Naționale. Eveniment in memoriam Doina Păuleanu, organizat de Teatrul de Stat Constanța

Teatrul de Stat Constanța celebrează în mod inedit Ziua Culturii Naționale omagiind-o pe Doina Păuleanu (29 martie 1948-23 decembrie 2020), regretatul director al Muzeului de Artă, prin proiectul video-teatral „Peninsula misterioasă“.

Acesta poartă numele penultimei sale cărți, pe care și-a lăsat semnătura (ultima, nelansată, dar ieșită de sub tipar îi e dedicată lui Oscar Han), însă „Peninsula misterioasă“ este ultima carte dedicată integral orașului de la Marea Neagră.

Proiectul, transmis de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a instituției, este realizat de Teatrul de Stat Constanța în colaborare cu Primăria Constanța și cu sprijinul Radio Sky și Dobrogea TV.

Actorii Florina Stănculeț, Mirela Pană, Dan Cojocaru și Andrei Cantaragiu vor citi fragmente din „Peninsula misterioasă“.

Cu acribie și cu tenacitate, fermecată fiind de istoria și de patrimoniul cultural al Constanței, Doina Păuleanu a cercetat trecutul și ne-a pus la dispoziție mijlocul de acces la informații necunoscute sau ignorate, care nu fac decât să ne sporească atașamentul față de orașul în care trăim“, au transmis reprezentanții teatrului constănțean.

Teatrul, luminat festiv pe 15 ianuarie

Tot pentru a marca ziua nașterii celui mai mare și emblematic poet român (n.r. – Mihai Eminescu), care, din 2010, a devenit Ziua Culturii Naționale, fațada Teatrului de Stat Constanța va fi luminată festiv în seara de 15 Ianuarie, acțiune prin care TSC se alătură proiectului «Flacăra Culturii» derulat, cu această ocazie, de Ministerul Culturii“, au mai menționat cei de la Teatrul de Stat Constanța.

De  asemenea, de la ora 20.00, pe pagina de Facebook a instituției va fi difuzat spectacolul „Niște năroji“, o dramatizare de Iulian Enache după volumul lui Marin Sorescu, „La Lilieci”.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *