Rămas-bun, profesore Ion Bitoleanu!

Comunitatea istoricilor dobrogeni deplânge trecerea la cele veșnice a unuia dintre cei mai valoroși slujitori ai muzei Clio din spațiul dintre Dunăre și Mare, profesorul universitar dr. Ion Bitoleanu.

Inima sa a încetat să bată pe 26 august. Pe 5 iulie împlinise 84 de ani. Monografia comunei sale natale, Castelu, urma să fie publicată.

Slujba de înmormântare va avea loc azi, 27 august, de la ora 12.00, la Cimitirul Municipal Energia, de unde se va pleca la Biserica Marinarilor din km 4-5. Cortegiul funerar se va întoarce la cimitirul de la Energia (municipal), unde Ion Bitoleanu va fi înmormântat.

Prof. univ. dr. Ioan Bitoleanu a urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân“ din Constanța. A absolvit, în 1960, Facultatea de istorie – Universitatea Bucureşti, ca şef de promoţie fiind repartizat ca cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București. A ales însă să devină profesor de istorie (1960-1964) la liceul unde s-a format, la „Mircea cel Bătrân“. Din 1964, a lucrat în învăţământul superior, afirmându-se pe plan naţional cu cercetările în domeniu. A fost asist. lect. univ. (1964-1975) la Institutul Pedagogic, unde a fost şi decan al Facultăţii de Istorie, apoi a fost conf. şi prof. univ. la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, prof. univ. la Facultatea de Drept a Universităţii „Spiru Haret“ şi decan al Facultăţii.

Teza sa de doctorat „Guvernarea-naţional-liberală (1922-1926)“ este prima monografie de partid istoric apărută în vechiul regim comunist.

Volumele pe care și-a pus semnătura sunt: „Istoria Românilor dintre Dunăre şi Mare“ (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979), „Din istoria României moderne (1922-1926)“ (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981), „Dobrogea“ (în colab. – Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1978); „Tradiţii navale româneşti“ (în colab. – Bucureşti, Editura Militară, 1990) ; „Istoria Dobrogei” (în colab. – Constanţa, „Ex Ponto”, 1998); „Politica externă a României Mari în dezbaterile Parlamentului“ 1919-1939 (Constanţa, „Mondograf“, 1995); „ Dobrogea, vatră a creştinismului românesc“ (în colab. – Constanţa, „Ex Ponto“, 2001); „Istoria administrației“ (în colab – Constanța, Europolis, 2005); „Șefi de partide: Constantin Argetoianu, Alexandru Averescu, Ion I.C. Brătianu, … priviți cu ochii vremii lor” (Constanța, „Ex Ponto“, 2006).

Anunțul trecerii sale la cele veșnice a fost făcut de dr. Lavina Dumitrașcu, președintele Societății de Științe Istorice din România, filiala Constanța:

„Acum o lună și ceva i-am promis că-mi fac timp să stăm la o cafea pe terasa casei lui, de unde puteam admira grădina de care era atât de mândru. Nu am ajuns. Și, acum, e prea târziu.

Am vorbit mult anul acesta cu el. Despre sănătate, despre vița lui de vie și trandafiri, despre monografia terminată a comunei natale – care urma să fie publicată -, despre mersul treburilor în țara asta, despre colegi și prieteni, despre amintirile lui, despre tristețile și bucuriile mele. De fiecare dată, deplângea plecarea tatei și a lui Virgil Coman. Îi simțeam vocea înlăcrimată. Cu tata era prieten din liceu, de la Medgidia. Au fost prieteni și colaboratori apropiați, mereu. Și eu și fratele meu am crescut în prietenia dintre familia noastră și a lui.

Ultima dată m-a sunat el. Aparent, fără vreo problemă deosebită. Am vorbit mai mult decât de obicei. Și, totuși, mi-a repetat de mai multe ori ca altădată că e cel mai în vârstă, că toți au plecat, „și Gigi a plecat, și Virgil Coman, o să plec și eu…”.
Ieri a plecat, iar eu mi-am dat seama că acel telefon a fost unul de adio. Și mai cred că au fost lucruri pe care vroia să mi le spună și nu a putut. Am înțeles târziu mai multe…

Dincolo de profesorul deosebit care mi-a fost, de istoricul – poate numărul 1 al Dobrogei moderne și contemporane – care rămâne, nea Nelu a fost un Om. Un om pe umărul căruia puteam să plâng și căruia să-i împărtășesc bucuriile, așa cum făceam cu tata.
Doamne, ține-l aproape pe nea Nelu!

Vroia să-și povestească viața. Ajunsese la vârsta bilanțului. Dar nu mulți aveau timp și chef să-l asculte. Eu am făcut-o. Îmi promisese că-și scrie memoriile…Și mi-a scris un text pe care ar fi vrut să-l prezinte la „Pontica”, în 2018. Nu cred că a mai scris de atunci prea mult… Vi-l ofer!“.

Așadar, iată povestea vieții lui scrisă de el însuși:

„Dobrogean prin toată ființa, m-am născut în comuna Castelu, județul Constanța, în postul de jandarmi al cărui șef era părintele meu. Am copilărit printre rastele încărcate cu arme de toate calibrele.

Ca urmare, după instaurarea regimului comunist am fost considerat fiul al unui slujitor al regimului burghezo-moșieresc. Din această cauză, am plâns, cu lacrimi amare, privind cum în careul din curtea școlii primare colegii mei au primit cravata roșie de pioner.

În anii următori funcțiile îndeplinite m-au obligat, potrivit regulilor, să devin membru P.C.R.

În viața de opt decenii s-au înscris pagini de tot felul. «Băi Bitolene, comunistule!» mi-a strigat un individ pe un bulevard din Constanța, în amuzamentul trecătorilor. Adevărat este, că fără a fi nostalgic, dar nici fățarnic, mi-am păstrat carnetul de membru de partid și decorațiile primite de-a lungul anilor.

Dar ce vremuri am trăit într-o viață de om! În copilărie am parcurs două regimuri politice memorate cu ochi de copil! Astfel, într-o seară din anul 1940, o baterie de tunuri a poposit lângă postul de jandarmi. Cântând din muzicuță, un soldat german m-a strâns în brațe, oferindu-mi un sandviș cu pateu de gâscă. Dar a venit anul 1944 și în curtea bunicilor din Oltenia, unde ne-am refugiat de teama bombardamentelor, a poposit o coloană de ostași ruși, de care m-am apropiat curios. «Rebiada, idisuda!», m-a îmbrățișat, de data aceasta un ostaș sovietic, care mi-a dat o fripturică dintr-un porc tranșat, învelit în covoare persane adunate de el în căruța coloanei.

Așa au trecut anii!

Șeful de promoție al Facultății de Istorie din București a fost repartizat ca cercetător la Institutul de Istorie «Nicolae Iorga» din capitală, dar a ales postul de profesor al liceului «Mircea cel Bătrân» din Constanța, al cărui elev am fost. Timp de un sfert de veac am slujit apoi la Academia de Marină, contribuind la formarea a sute de ofițeri superiori și amirali.

Am fost apoi decan al Facultății de Drept și Administrație Publică a Universității Spiru Haret, mândrindu-mă cu formarea a sute de absolvenți avocați, judecători și magistrați.

Astfel s-a împlinit o viață în slujba semenilor săi, trecător prin două secole și milenii. Dar câte mai sunt de spus!“, spunea prof. univ. Ioan Bitoleanu.

Mesaje de condoleanțe

„Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța aduce un cuvenit omagiu profesorului Ion Bitoleanu, la trecerea spre veșnicie. Întregul efort pe care l-a dedicat punerii în lumină a istoriei Dobrogei a inspirat generații de studenți, profesori, cercetători, bibliografi, jurnaliști. Dumnezeu să îl odihnească în pace!“, a transmis colectivul Bibliotecii Județene Constanța.

Share: