De ce plătim biruri. Aflăm de la Victor Ion Popa
100% românească și autentică, actuală, acum, la fel ca și în perioada interbelică în care a fost scrisă, comedia „Plata birului“, de Victor Ion Popa, te pune pe gânduri. Această comedie cu gust amărui, dar vie și antrenantă, despre realitățile românești de ieri și despre azi, despre oameni și despre relația lor cu autoritatea, a fost pusă în scenă la Constanța, de Mirabela Moroșanu, asistent universitar la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“. Va fi prezentată, în această joi, de la ora 21.00, în cadrul stagiunii estivale „Seri de teatru la Pontul Euxin“, ediția a II-a care se desfășoară, în perioada 7 august-6 septembrie, la Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie.
În prim-planul acțiunii se află tanti Vasilica (Mirabela Moroșanu) o femeie cumsecade, harnică și onestă, care își crește fetele singură, și care, în naivitatea sa consideră că nu datorează nimic statului, doleanță cu care îl expediază pe omul statului, „priciptorul“, care se înfățișeză la poartă să ridice birul. La sfatul acestuia din urmă, solicită și primește o hârtie de la primăriță (personaj secvențial interpretat de Cătălina Oțeleanu) o hârtie prin care este scutită de bir, cu condiția să nu folosească niciun bun al statului. Condiție pe care tanti Vasilica o acceptă mulțumind, bucuroasă că i se face dreptate. comediei „Plata birului“ se deschide însă cu Sultana (Dana Cojan), nepoata Vasilicăi, care se ocupă de gospodărie.
„Priciptorul“, singurul personaj masculin al comedei, interpretat de Edoard Petre, devine martor la necazurile Vasilicăi și nu ridică niciun deget atunci când vecina Marița (Denisa Todireanu) sare ca să-și apare proprietatea, pe care tanti Vasilica, fără acces la drumul statului, vrea să i-o încălce construindu-și propriul drum de acces spre câmp.
Cele două fete ale Vasilcăi, Anica și Ioana, care învață carte și nu țin gospodăria, precum Sultana, sunt redate de Loredana Adăscăliței și Catinca Hanțiu care contribuie din plin la succesul și la dinamica spectacolului, în care mișcarea pe ritmuri etno creează o atmosferă generală de veselie. Un plus de savoare este dat de graiul moldovenesc și de costumele inspirate de portul popular.
Însă totul este bine când se termină cu bine, deoarece, învinsă de logica sa, tanti Vasilica se roagă de priciptor să-i primească birul și primește clemență de la primăriță.
Intrarea este liberă cu respectarea tuturor măsurilor privind prevenirea răspândirii COVID-19.
Proiectul „Seri de teatru la Pontul Euxin”, ediția a II-a, este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea totală a proiectului este de 333.500 lei.
„Seri de teatru la Pontul Euxin” este un proiect de interes general, finanțat din fonduri nerambursabile. Manager de proiect este prof. univ. dr. Daniela Vitcu.