Rămas-bun, Aida Abagief!

Cei care doresc să-și ia rămas-bun de la regretata soprana Aida Abagief sunt așteptați astăzi, între orele 10.00-12.00, în foaierul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, acolo unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al celei care a cântat, aproape 30 de ani, din 1960 până în 1987, pe scena acestei instituții.

Înmormântarea va avea loc tot în această sâmbătă, de la ora 13.00, la Cimitirul Central.

Aida Abagief s-a stins din viață pe 31 octombrie, la vârsta de 83 de ani. De-a lungul celor 27 de carieră a interpretat roluri memorabile, prim-solistice, pe scena Teatrului Liric din Constanța, dedicându-se apoi formării tinerilor artiști.

Între 1990 și 1998 a fost profesoară de canto la Liceul de Artă din Constanţa, actualul Colegiu Național de Arte „Regina Maria“ formând elevi din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, care au devenit, în urma examenelor de admitere, studenţi ai conservatoarelor din ţară și apoi artiști lirici. Aida Abagief a fost și unul dintre membrii fondatori ai Facultăţii de Arte, specializarea Interpretare Muzicală-Canto din cadrul Universităţii „Ovidius“ (1998-2004).

Printre artiștii formați de Aida Abagief se numără Vasile Moldoveanu, unul dintre foștii mari soliști de la Metropolitan Opera din New York, Daniel Miloş (Germania), soții Madeleine şi Ionuţ Pascu, solişti la Opera Naţională din Bucureşti, Sonia Hazarian, Doru Iftene, Lucia Mihalache, Gabriela Dobre, Mădălina Diaconescu-Sandu.

În semn de prețuire, la inițiativa unui colectiv de artiși și cadre didactice, începând din 13 aprilie 2016, una dintre sălile specializării Interpretare Muzicală – Canto din cadrul Facultăţii de Arte îi poartă numele.

Despre Aida Abagief, cu drag, așa cum mi-o amintesc

Share:

Un comentariu la „Rămas-bun, Aida Abagief!

  • 2 noiembrie 2019 la 15:17
    Permalink

    Drum bun printre stele, draga noastra profesoara!!! Ne vom aminti mereu de energia exuberanta cu care ne-ati daruit tot ce ati avut mai bun! Fiecare spectacol va fi si un omagiu in memoria dumneavoastra. Va multumesc!
    Dan

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *