Actorul Bogdan Caragea va fi înmormântat pe 2 iunie

Regretatul actor Bogdan Caragea, care s-a stins din viață pe 21 mai, la numai 61 de ani, după o grea suferință, va fi înmormântat pe 2 iunie.

Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus la ora 10.30, la Biserica Sfântul Ilie – Gorgani din București, iar slujba de prohodire va avea loc la ora 12.00. Înmormântarea va avea loc la cimitirul parohial „Negro-Ponte“ – Eroilor din Voluntari.

Născut în 1960, în satul gorjean Brădiceni, Bogdan Caragea a urmat cursuri de vioară la Liceul „Dante Alighieri“ din București. Deși n-a făcut o carieră muzicală, pașii l-au purtat tot spre lumea artelor absolvind în 1987 Institutul de Teatru din Târgu-Mureș.

Teatrul „clasic“, opereta, revista și teatrul pentru copii nu i-au fost necunoscute.

A fost actor la Theatrum Mundi din București în perioada 1990-1993, iar între 1991 și 2007 a jucat la Teatrul Național de Operetă din București.

Din 2007 a devenit director de producție la Teatrul de Stat Constanța.

Bogdan Caragea a slujit scena tomitană atât în calitate de actor și de regizor, cât și ca director de producție.

La Teatrul de Stat Constanța a jucat în „Trei surori“, de Cehov, în regia lui Dominic Dembinski (Ivan Romanovici Cebutîkin), „Nunta lui Figaro“, de Beaumarchais, în regia lui Cristian Ioan (contele Almvavia) și „Testosteron“, de Andrzej Saramonowicz, în regia lui Tudor Șoimu (Stavros).

De asemenea, a montat pentru scena constănțeană spectacolele „Escrocii“, de Robert Lamoreaux şi „Omul, bestia şi virtutea“, de Luigi Pirandello, în care a și jucat.

Transmitem condoleanțe familiei, colegei noastre Luiza Sarivan, care i-a fost alături cu toată grija și dragostea ei! Ne vom aminti cu drag de colegul nostru, actorul Bogdan Caragea. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!“, au transmis colegii de la Teatrul de Stat Constanța.

Share:

2 comentarii la „Actorul Bogdan Caragea va fi înmormântat pe 2 iunie

  • 1 decembrie 2021 la 1:03
    Permalink

    n-am inteles de ce a fost inmormantat abia pe 2 iunie ??? Adica dupa 2 sptamani ??? Sau este vreo greseala pe undeva ? multumesc !

    Răspunde
    • 1 decembrie 2021 la 1:49
      Permalink

      Nu este greșeală. Atunci s-a putut, deoarece familia sa abia atunci a ieșit din carantina impusă de COVID-19.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *