Tinerii pot vizita vestigiile subacvatice ale Tomisului antic
Pentru al doilea an consecutiv, la Constanța se pot face scufundări gratuite pentru a vedea vestigiile submerse ale cetății antice Tomis.
Însă dacă anul trecut proiectul „Urbe Sumersi“ era destinat tuturor, de această dată proiectul „Vestigii subacvatice“, finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală „Georgiana Rusu“ este destinat tinerilor. Partener al manifestării este Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța, care îi va desemna pe cei 300 de participanți.
Tinerii trebuie să aibă minimum 18 ani și să nu aibă probleme medicale care să le afecteze capacitatea fizică și psihică.
Scufundările se fac în perioada 28 iulie-20 august, între orele 09.00-18.00, mai exact în zilele de 28, 29 și 30 iulie, precum și pe 3, 4, 5, 6, 10, 11, 12, 13, 17, 18, 19 și 20 august.
„Proiectul este inclus în agenda de activități a programului Constanța – Capitala Tineretului din România 2021 – 2022 și promovează în rândurile publicului tânăr vestigii submerse ale zonei de est a cetății antice Tomis. Echipați în costume de scufundare și însoțiți de ghizi – scafandru-arheolog, 300 de participanți la programul Constanța – Capitala Tineretului din România 2021 – 2022 vor efectua scufundări la adâncimi cuprinse între doi și opt metri, în zona Cazino Constanța, în perioada 28 iulie – 20 august 2021. Vizitarea va fi inofensivă pentru situl arheologic și se va desfășura în mod responsabil și neinvaziv. Toți cei cinci ghizi care îi vor însoți pe vizitatori au specializarea de scafandru-arheolog, sub directa supraveghere a acestora vestigiile urmând să fie privite de la o distanță de minimum un metru“, au precizat organizatorii.
Înainte de începerea turului ghidat, vizitatorii vor beneficia de un instructaj specific oferit de scafandrii-arheologi.