Sărbătoare în templul Thaliei! Actrița Ileana Ploscaru împlinește 90 de ani
Actrița Ileana Ploscaru împlinește, pe 31 ianuarie, 90 de ani, dintre care 70 i-a dedicat scenei. Debutul l-a făcut la Cluj Napoca, iar în anul 1961, la 10 ani de la acel moment, a devenit actriță a Teatrului de Stat Constanța, instituție care va aniversa, anul acesta, pe 2 mai, șapte decenii de existență.
În orașul de la malul Mării Negre, Ileana Ploscaru a debutat pe 12 noiembrie 1961, în spectacolul „Zări necuprinse” de Nikolai Virta, în regia lui Constantin Dinischiotu.
Debutul pe scena clujeană a avut loc pe 24 februarie 1951, la Teatrul Național „Lucian Blaga“, în spectacolul „Fântâna turmelor“, de Lope de Vega, pus în scenă de Ion Dinescu.
Până în urmă cu câțiva ani, Ileana Ploscaru a putut fi văzută pe scena Teatrului de Stat Constanța în spectacolele „Scaiul“, de Georges Feydeau, în regia lui Ion Lucian (2007), „Titanic Vals“, de Tudor Mușatescu, în regia lui Cristian Șofron (2008), „Trei surori“, de Cehov, în regia lui Dominic Dembinski (2014) și „Bătrâna și hoțul“, de Viorel Savin, în regia lui Iulian Enache (2017).
În 2016, Ileana Ploscaru a devenit Cetățean de onoare al municipiului Constanța, iar în 2018 a fost distinsă cu titlul de Cetățean de onoare al Județului Constanța.
La ceas aniversar, colegii de la Teatrul de Stat Constanța i-au transmis mesaje cu gânduri bune în semn de recunoștință pentru generozitatea cu care mare actriță i-a încurajat de-a lungul carierei lor profesionale.
Liviu Manolache:
„Prima poezie am învățat-o cu tine. La primul rol în teatru, mi-ai fost aproape. Îți mulțumesc, Ileana, pentru că am avut ce să învăț de la tine! La mulți ani frumoși și sănătoși! Cu dragoste, Liviu!“.
Cristina Oprean:
„Într-o zi, după o repetiție, m-ați invitat să stăm pe o bancă în parc – în parcul de lângă fostul nostru teatru. Și mi-ați înșirat toate greșelile pe care le făceam în primul meu rol. Când am ajuns acasă, am luat textul și am analizat observațiile dumneavoastră. Am fost atât de fericită! Trupa în care intrasem era familia mea! Familia unde erai atât de iubit încât, dacă greșeai, era cineva care să te ajute să te îndrepți, să te ajute să crești. Pentru Lumina pe care ați aprins-o atunci și mereu în sufletul meu, vă mulțumesc! Mulți ani cu bucuria pe care mi-ați dat-o avându-vă alături! Vă iubesc mult! Cristina“.
Nina Udrescu:
„Doamnei Ileana Ploscaru, la mulți ani minunați și binecuvântați! Nina Udrescu“.
Mirela Pană:
„Vă amintiți? Eram studenta dumneavoastră rebelă, dezorganizată și lipsită de încredere. M-ați disciplinat și ați făcut din mine vulcan, așezându-mă în front, ca pe un soldat. Am visat și creat împreună! Noi suntem prietene de o viață și pentru asta va trebui să-mi promiteți un dans nebun la aniversarea de 100 de ani! La mulți ani, distinsa mea!“.
Dana Dumitrescu:
„Întâlnirea cu doamna Ileana Ploscaru reprezintă una dintre fericitele întâmplări ale ființei mele. Doamna Ileana Ploscaru este o importantă lecție de teatru, dar și o lecție de voință, o viață pusă în slujba celei mai frumoase arte, Teatrul. Om, profesor și actor desăvârșit, este o binecuvântare pentru toți cei care au cunoscut-o. Să trăiți mulți ani în pace și sănătate! La mulți ani! Cu aleasă prețuire, Dana Dumitrescu“.
Lana Moscaliuc:
„Arta de a trăi mi se pare cea mai autentică dintre toate, iar viața dumneavoastră, nobilă doamnă, încă o demonstrează din plin. Cu dragoste și admirație, Lana Moscaliuc (Lăcrămioara)“.
Laura Iordan Adrian:
„La mulți ani astăzi pentru omul frumos și nobil, pentru actrița și partenera de scenă generoasă, care nu te lasă pe drumuri spinoase, te face «mare» în ochii dumneaei, ca nu cumva să-ți permiți să crezi despre tine că ești cel mai bun, că strălucești atunci când cortina se ridică. Mulțumesc frumos pentru toate sfaturile minunate! Veșnic recunoscătoare, Laura Iordan Adrian. Constanța 2021“.
Liliana Cazan:
„Prețuire și admirație infinită! Vă mulțumesc! La mulți ani! Liliana Cazan“.
Dana Trifan Enache:
„La mulți ani binecuvântați! Mă bucur mult că pot să vă fac această urare acum, când sărbătoriți frumoasa vârstă de 90 de ani. În urmă cu 22 de ani am venit la Constanța să dau concurs la teatru. Ați făcut parte din în comisia care a hotărât să fiu angajată și am rămas aici, la Constanța, și m-am bucurat mult timp să aparțin unui colectiv de actori extraordinari.
Chiar dacă nu m-am aflat față-n față cu dumneavoastră pe scenă, am făcut parte și eu din câteva spectacole care vă aveau în distribuție: «Visul unei nopți de vară» (regia Tudor Mărăscu), «Șatra» (regia Beatrice Rancea), «Vrăjitoarele din Salem», (regia Gordon Edelstein). Au fost momente când respiram același aer la repetiții și vă admiram din întunericul sălii când repetați. Mă copleșea o emoție minunată când mă opreați pe hol și îmi dădeați câte o sugestie. Aș fi vrut să vă calc pe urme… premise erau: și eu am debutat la Cluj, ca și dumneavoastră, și eu am rămas la Constanța, ca și dumneavoastră, dar destinul meu artistic a avut alt plan. Chiar și așa, faptul că v-am cunoscut, și ca om, și ca artist, a fost pentru mine o binecuvântare. Vă mulțumesc și vă doresc să fiți sănătoasă. La mulți ani!“.
Dan Cojocaru:
„Sunteți cea mai minunată întâmplare a existenței mele artistice. Te iubesc, Bunica! Dan Cojocaru“.
Iulian Enache:
„Pentru mine, stimată doamnă Ileana Ploscaru, sunteți partenerul de scenă pe care și l-ar fi putut dori orice actor. Pentru mine, ca regizor, actrița Ileana Ploscaru este actorul care îți întregește jumătatea atunci când vrei să dai viață unui text. De fapt, stimată doamnă Ileana Ploscaru, cred că sunteți spectacolul însuși. Au fost multe roluri la care v-am stat alături, au rămas în amintirea mea multe momente legate de scenă și de viață, momente care m-au îmbogățit atât profesional cât și sufletește.
Astăzi, la zi aniversară, vă doresc tot binele din lume, să fiți sănătoasă și binecuvântată! Și… mi-ar plăcea să vă mulțumesc pentru clipele pe care mi le-ați dăruit fiindu-mi alături în întâlnirile noastre scenice… dar parcă toate cuvintele de mulțumire au devenit deodată mici și nu pot exprima tot ceea ce simt acum. Totuși, vă voi spune că vă aștept cu mare bucurie să ne reîntâlnim mereu, că aici veți fi mereu așteptată și dorită, respectată și iubită. La mulți ani!“
Adrian Dumitrescu:
„Am debutat pe scena Teatrului de Stat Constanța într-o producție din a cărei distribuție făcea parte și doamna Ileana Ploscaru. Să debutezi într-o piesă în care să ai șansa să joci alături de o personalitate artistică atât de puternică, e un adevărat privilegiu, pe de o parte pentru onoarea întâlnirii cu un asemenea om și profesionist, pe de altă parte pentru bucuria de a învăța direct și indirect despre «cum se face teatru». Ne-am întâlnit pe scenă și în alte producții de valoare ale teatrului constănțean și sper să am fericita ocazie de a ne reîntâlni și în viitoare proiecte. Vă mulțumesc, doamnă Ileana Ploscaru, că existați! Sper să existați mulți ani de acum înainte! La mulți ani luminoși! Adi Dumitrescu“.