Începe „Sunset Sea-mphony“. Câte două concerte pe zi în perioada 4-8 august
Vești bune pentru constănțeni și turiști: și vara aceasta serile de august vor deveni din nou de neuitat alături de orchestra Bigg Dimm a’Band din Cluj-Napoca. Așadar, proiectul „Sunset Sea-mphony 2021”, finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, continuă cu ediția a V-a.
Va fi o ediție care va omagia memoria dirijorului și fondatorului Bigg Dimm a’Band, Răzvan Metea, care a părăsit această lume în aprilie 2021, la numai 43 de ani.
În cadrul proiectului „Sunset Sea-mphony 2021“ vor avea loc câte două concerte pe zi, în perioada 4-8 august. Primul concert zilnic va avea loc în Parcul Arheologic Constanța, în intrevalul orar 19.00-20.00, iar cel de-al doilea va fi programat pe faleza Cazino Constanța, în zona grupului statuar „Pescarii”, între orele 21.00 și 22.00.
În premieră, alături de orchestra din Cluj va evolua grupul pop-opera „Ad Libitum Voices“.
„Înființat în 2012, grupul este format din Tiberius Simu, Sergiu Coltan, Vlad Morar și Cristian Ignuța, doi tenori, un bariton și un bas, colaboratori ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Ad Libitum Voices este, incontestabil, cel mai bun grup pop-opera din România, cunoscând consacrarea națională prin accederea în marea finală a emisiunii X-Factor – ediția din 2017 și prin concertul susținut în deschiderea semifinalei Eurovision România 2018“, spun organizatorii.
În program sunt incluse 73 de piese celebre de muzică simfonică precum și adaptări pentru interpretarea cu instrumente clasice ale unor melodii cunoscute, evergreen-uri, șlagăre, hit-uri pop-rock, cântece cunoscute de muzică populară românească, melodii de pe coloana sonoră a unor filme și seriale celebre.

