Vocile memoriei, într-o carte-document cu valoare sentimentală, „Despre armeni, cu dor“, de Andreea Pavel

În peisajul cultural constănțean și-a făcut recent apariția o carte valoroasă despre mica, dar activa comunitate armeană din Constanța, „Despre armeni, cu dor“. O lucrare apărută la editura „Cetatea de Scaun“ din Târgoviște sub semnătura tinerei jurnaliste Andreea Pavel, director al publicației „Info Sud-Est“. Considerată de autoare „doar o carte de interviuri“, lucrarea, care aduce în prim-plan un moment tragic din istoria armenilor, este mai mult decât atât judecând după amplul și documentatul studiu introductiv, dar și după întrebările bine alese (altele de fiecare dată, pentru fiecare interviu în parte), menite să reconstituie, prin intermediul memoriei, istoria armenilor și a urmașilor care au făcut din Constanța „casa lor“.

Un studiu introductiv care începe cu amintirile autoarei, legate de armenii cu figuri luminoase care i-au marcat copilăria, adolescenţa şi studenţia, continuă cu pagini consistente despre istoria armenilor, cu accent pe momentul 24 aprilie 1915 şi modul în care este reflectat, pe plan internaţional, „marele masacru“ („Medz Yeghern“) al armenilor din Imperiul Otoman, din punct de vedere al terminologiei, „genocid“ fiind un cuvânt sensibil, neasumat politic, şi se încheie cu pagini de istoria locală.

Pagini cu un farmec aparte, în care este descrisă Constanţa anului 1915, an în care vapoare încărcate cu armeni începeau să acosteze în Portul Constanța. O parte dintre ei, armeni ai căror urmași „răspund“ în carte la interviurile Andreei Pavel, a rămas aici, pentru a începe o viață nouă. Atunci, orașul de la Marea Neagră era „o bijuterie de oraș“, cu „un potențial de dezvoltare extraordinar, bogat și vizitat de turiști, români și străini, și mai bogați“.

Istoria armenilor, o preocupare constantă

Preocuparea Andreei Pavel pentru istoria armenilor este mai „veche“ și constantă. Ca absolventă a Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius“ Constanța, interesul ei pentru armeni se reflectă în tezele sale de licență „Primul genocid al secolului al XX-lea: armean sau turc?“ (specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, 2007-2010) şi „România și Armenia. Relații istorice și diplomatice“ (specializarea Istorie, 2014-2017), urmată de lucrarea de disertație, „Masacrele din 1915. Politicienii și urmașii supraviețuitorilor. Chestiunea armeană în Parlamentul României.1991-2015“.

Cartea, care se deschide cu un cuvânt-înainte, „Prin mizeria istoriei“, semnat de prof. univ. dr. Florin Anghel, reunește în paginile sale 11 interviuri luate tot atâtor membri ai comunității armene din Constanța (în ordinea în care apar în volum): Anaid Tavitian, Mihael Chircor, Alice Altunian, Azaduhi Benlian, Harry Michelle Boiagian, Arșaluis Sarchisian Gurău, Eduard Diradurian, Siranuș și Ioan Olariu, Alice Semedichian Platon, Liviu Merdinian și Aris Sarchizian. Interviurile se deschid cu două portrete, unul propriu-zis, alb-negru, și celălalt din cuvinte, realizat de autoarea volumului „Despre armeni, cu dor“.

Câțiva dintre cei intervievați de Andreea Pavel au luat cuvântul, pe 11 decembrie, la lansarea de la Constanța a cărții „Despre armeni, cu dor“. Eveniment moderat de prof. univ. dr. Florin Anghel, în sala „Ovidiu“ a Hotelului Ibis, în prezența autoarei, care a preferat să rămână în mijlocul publicului până la momentul autografelor, care nu au fost deloc puține.

O carte atipică și necesară

Locuiesc într-un oraș pe care l-aș asemăna cu un hotel cu foarte multe camere ale memoriei. Fiecare cameră are înmagazinat un trecut, are înmagazinată o memorie pe care cu greu o putem găsi în alte părți. Nu este vorba despre un stereotip, acela că orașul Constanța este un oraș cu multe comunități, cu multe particularități, cu multe confesiuni. Constat că aceste camere ale memoriei încă există, au în spațiul lor o informație și un bagaj pe care trebuie să le folosim cel puțin în spiritul și în sensul în care s-a scris cartea Andreea Pavel. (…)

O bună parte dintre aceste camere ale memoriei sunt într-o formă, într-o situație deloc plăcută. Cele mai multe dintre ele au fost devastate de istorie, iar o altă parte este devastată de prezent și este de datoria noastră, a comunității, a autorității locale și a tuturor factorilor de decizie de a stopa această scurgere a memoriei, altminteri vom locui într-un oraș fără trecut, fără viitor, un oraș care nu va mai avea nimic din farmecul acesta cultural, intelectual și arhitectonic cu care, cel puțin în momentul de față, suntem obișnuiți“, a spus, în deschiderea evenimentului, prof. univ. dr. Florin Anghel.

Acesta a descris lucrarea Andreei Pavel ca „o carte un pic atipică, pentru că nu este propriu-zis un exercițiu istoric, ci face apel la memorie“.

Apoi a dat cuvântul, într-o ordine… aleatorie, „vocilor“ prezente în carte.

Un demers admirabil

Prima a fost cea a președintelui sucursalei Constanța a Uniunii Armenilor din România, medicul Liviu Merdinian, care și-a arătat recunoștința pentru demersul tinerei jurnaliste de a investiga istoria de un secol și un pic al comunității armene din orașul de la Marea Neagră.

Este copleșitor să vezi că într-o lume cu fibra morală puternic înconvoiată se găsește o tânără pasionată de istorie și cu respect pentru etnii, care să reînvie trecutul unei comunități“,  a apreciat Merdinian.

Floarea de „nu-mă-uită“

„Andreea Pavel aparține unei familii de tineri jurnaliști pe care eu îi iubesc și îi prețuiesc nespus pentru modul curajos, demn, asumat și talentat cu care își desfășoară demersul jurnalistic“, a spus Anaid Tavitian.

Fiecare dintre aceste întâlniri de suflet ale Andreei, fiecare dintre aceste fabuloase mărturisiri au un fir comun, floarea de nu-mă-uita, simbolul Centenarului genocidului, ceea ce înseamnă că niciunul dintre cei intervievați aici nu privim înapoi cu mânie, pentru a cita titlul unei piese de teatru (n.r. – „Privește înapoi cu mânie“, de John Osborne), ci cu înțelepciune, echilibru și încredere. Însă toți spunem un singur lucru apăsat și foarte clar:«Să nu uităm». Așadar, nu putem să ne uităm trecutul, nu putem să ne uităm străbunii, deoarece ei ne-au făcut ceea ce suntem. Chiar dacă pașii nu ne pot duce prin locurile de unde au venit ei, iată că Andreea, prin cartea ei, ne-a prilejuit o întoarcere în sufletele noastre, care ne face mai înțelepți, mai puternici“, a mai spus aceasta.

Trimiterea pe care Anaid Tavitian a făcut-o la delicata floare albastră nu este câtuși de puțin întâmplătoare. Pe coperta a patra a cărții se regăsește imaginea florii de „nu-mă-uită“. Această floare, folosită ca un fel de logo pentru fiecare dintre cele 11 interviuri din carte, nu este un simplu element grafic. Ea a fost, într-adevăr, aleasă ca simbol la comemorarea Centenarului „Marelui Masacru“ din 2015.

A venit rândul profesoarei și scriitoarei Arșaluis Sarchisian Gurău, cea care se poate mândri cu o carieră pedagogică (profesor de limba română și franceză) de 44 de ani, să ia cuvântul,.

Am detectat un talent de scriitor profesionist, dăruit cu har. Mi-a plăcut mult ce am citit, mai ales în acel scurt istoric, și pentru rigoarea științifică, dar mai ales pentru frumusețea stilului literar-artistic“, a spus subliniat Arșaluis Sarchisian Gurău.

„Constanța, un oraș al etniilor“

A vorbit apoi prof. univ. dr. Mihael Chircor de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă din cadrul Universității „Ovidius“ apreciind demersul tinerei jurnaliste și semnalând, totodată, o problemă globală care se răsfrânge și asupra României, nu doar asupra armenilor din această țară.

Din punctul meu de vedere, Constanța este un oraș al etniilor. Nu pot să uit, și nu am să uit, că acest oraș avea în 1940, 50.000 de locuitori (…) din care 25.000 erau români, iar restul, etnii. Astăzi se încearcă o ștergere a memoriei, a reperelor, a principiilor, a identităților, se încearcă realizarea unei paste globale în care să amesteci culturi, religii, oameni. De aceea consider această carte foarte importantă, pentru că ea împiedică disoluția totală, pierderea identității, pierderea unor principii, a unor amintiri.

Comunitatea armeană este acum la o foarte mare răscruce, în sensul în care dacă nu ne redresăm, dacă nu ne trezim, dacă nu ne revitalizăm în următorii 10-15 ani, dispărem cu totul. Este ultima generație care mai poate salva ceva. Armenii au o diasporă de două ori mai mare decât populația țării de origine. Și de aici decurg o mulțime de lucruri. România începe să aibă o diasporă foarte importantă și am sentimentul că poporul român nu realizează acest lucru“, a spus acesta.

Pentru a exemplifica, universitarul Mihael Chircor a făcut o comparație între armenii care se identifică în funcție de țara în care s-au născut și trăiesc (armean din România), de exemplu, așa cum și românii încep să se identifice în funcție de statul care le-a devenit casă de nevoie.

Această carte este un document foarte important și m-aș bucura foarte mult, sincer, dacă ar exista mai multe astfel de mărturii și de documente vizând toate etniile din acest oraș. Toate etniile din acest oraș au avut o contribuție la dezvoltarea acestei comunități, din toate punctele de vedere“, a mai spus acesta.

Despre cartea Andreei Pavel a vorbit și Alice Semedichian Platon, profesor de limba franceză, spaniolă și engleză, cea pe care autoarea a ales-o să ilustreze coperta întâi a cărții, considerând-o imaginea-simbol a armencei: „cu ochi frumoși și adânci, parcă neliniștiți de-o tristețe ancestrală, cu trăsături dure, dar blânde în același timp și cu zâmbetul cald“.

La eveniment au luat parte și au și vorbit, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, dar și rectorul Universității „Ovidius“, prof. univ. dr. Sorin Rugină.

Și clădirile au povestea lor

Interviurile sunt întregite de o arhivă foto formată din reproduceri după poze de familie și clădiri emblematice legate de numele unor armeni celebri. Clădiri despre care președintele sucursalei Constanța a Uniunii Armenilor din România spune că sunt: „cartea de vizită a unei comunități. Dacă ele dispar, dispare și imaginea unei comunități. Ele trebuie păstrate cu orice preț. De la clădiri pleci și spui o poveste. Sau, chiar dacă o clădire poate nu spune nimic din punct de vedere arhitectural, ea poate spune o poveste prin persoanele care au locuit acolo, prin evenimentele prin care clădirea a trecut. Orice clădire veche are o poveste care trebuie spusă, aflată, trebuie povestită mai departe“.

Imaginile din carte au fost proiectate pe un ecran, pe întreaga durată a desfășurării evenimentului editorial.

Dedicație

„Dedic această carte paznicului liceului (n.r. – Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”) unde am studiat matematică-informatică, nenea Aram, cel care m-a lăsat să fug la cenaclu în momentul potrivit; dar, mai întâi, lui Mircea Țuglea (n.r. – 14 aprilie 1974 – 19 august 2017), profesorul meu de română, care a coordonat cenaclul momentul potrivit. Cred că amândoi s-ar fi bucurat să citească această asta. Mulțumiri și recunoștință lui Florin Anghel și Cristian Andrei Leonte, pentru că m-au sfătuit, m-au încurajat și au rămas de veghe când eu am obosit. Mulțumiri mamei și tatei pentru că sunt copilul lor“, scrie Andreea Pavel, în deschiderea volumului.

Totodată, în „Introducerea“ afectivă a lucrării, Andreea Pavel mărturisește, dezvoltând dedicația: „Am aproape 30 de ani (n.r. – ani pe care i-a împlinit pe 21 octombrie) și astea sunt primele mele amintiri cu armeni. Sunt armenii care mi-au marcat viața, mi-au oprit și mi-au pornit Timpul, mi-au deschis porți la momentul potrivit și m-au oprit sau m-au pornit în căutarea mea. Nenea Edi și nenea Aris Sarchizian, nenea Aram Șișlian și preotul Avedis Mandalian.

Am amintiri neplăcute din creșă, îndulcite de înghețatele unui ceasornicar armean. Am absolvit un liceu elitist de matematică – informatică, cu norocul de a face literatură în cenacluri la care participam datorită înțelepciunii unui paznic armean. Și m-am descotorosit de povara unei instituții îmbătrânite datorită unui preot armean care a slujit pentru cel mai vechi popor creștin din lume. Și pentru mine. Asta este povestea mea și a armenilor care s-au refugiat în țara mea“.

Viața ca un roman

Armenii intervievați de Andreea Pavel, cei mai mulți dintre  ei, seamănă cu niște personaje de romane care duc în spate „povești uriașe, copleșitoare“, pe care doar în cărți de ficțiune crezi că le poți găsi. Poveștile lor sunt însă adevărate, tulburătoare. Sunt și povești pitorești despre oameni deosebiți, despre solidaritate, toloranță, iubire, familie. Pe toate le puteți descoperi citind cartea Andreei Pavel, „Despre armeni, cu dor“, care se poate procura de la librăria Prăvălia cu Cărți din Constanța, dar și online, de pe site-ul editurii Cetatea de Scaun, dar și de pe libris.ro și emag.ro.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *