„Vin Floriile cu soare“. Tradiții de Florii și legenda salciei

„Vin Floriile cu soare / Și soarele cu Florii“ spunea poetul Vasile Alecsandri, iar din bătrâni se spune că așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște, afirmație empirică, dar confirmată de realitate.

Floriile, denumire sub care mai este cunoscută în tradiția creștină Intrarea în Ierusalim a Domnului, cad în duminică ce precede intrarea în Săptămâna Marea sau a Patimilor, care se va încheia cu Învierea Domnului, „praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor“. Fiind o zi de bucurie, în această zi se dă dezlegare la pește, a doua din Postul Mare, după cea de Buna Vestire.

Intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, locul pătimirii Sale, călare pe mânzul asinei, în aclamațiile mulțimii entuziasmate, care l-a întâmpinat cu ramuri de finic, a fost imortalizată adesea în icoanele pe sticlă țărănești pictate în celebrele centre de iconari transilvănene.

O astfel de icoană, de o frumusețe aparte, se află în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța, situată la parter, unde se află o serie de icoane, multe dintre ele înscriindu-se în tematica pascală.

Icoana, realizată la Gherla, în secolul al XIX-lea, îl înfățișează pe Iisus Hristos, călare pe  un asin sau un mânz bălțat (alb cu pete negre), desculț, alături de apostoli și de mulțimea din care se disting doar mâinile ridicate cu ramuri verzi. 

Smerenia salciei, răsplătită de Maica Domnului

Pentru că finicul sau curmalul nu crește în România, ramurile sale verzi au fost înlocuite cu mlădițele de salcie înverzite, acest arbust iubitor de apă fiind considerat pomul Maicii Domnului.

„Conform unei vechi legende din Muntenia, Fecioara Maria în drumul spre locul răstignirii Fiului său avea de trecut o apă și a rugat salcia să se facă punte, pentru a putea păși pe celălalt mal. Salcia s-a aplecat pentru a-i face cărare Maicii Îndurerate. Pentru a-i răsplăti smerenia, Maica Domnului a binecuvântat-o: să nu se facă din ea cărbuni și să fie dusă în fiecare an, la biserică, de Florii, pentru a fi sfințită și apoi așezată la icoane“, au precizat reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța, pe pagina de Facebook, dar și pe site.

 

De aceea, din lemn de salcie se fac adesea crucile de mână și pristornicele.

„Crucea de mână și pristornicul sau pecetarul se execută din lemn de salcie. De ce? Pentru că lemnul de salcie este lemnul binecuvântat de Maica Domnului. Astăzi s-a exploatat nerațional masa lemnoasă. Eu ca meșter, ca om bătrân, nu am mai tăiat de câțiva ani o salcie „vie“, pe picioare. (…) Primăvara ea e prima care își îmbracă coroana, crengile ei coboară până la pământ, exact cum s-a înclinat în fața Maicii Domnului și atunci ți se rupe sufletul. De aceea o înlocuiesc de la o vreme cu lemnul de tei, pentru că și lemnul de tei, prin superba lui țesătura mă ajută foarte mult la gravat“, spunea, în vara lui 2018, meșterul Vasile Moldoveanu, prezent la Constanța, la invitația Muzeului de Artă Populară.

Pentru a onora smerenia salciei, ea este dusă an de an de credincioși la biserică, în ziua de Florii, pentru a fi binecuvântată de către preoți. Apoi, după ce s-a miruit, fiecare credincios care a participat la Sfânta Liturghie, primește câte o mlădiță de salcie sau mai multe, pe care le duc acasă și le așază la icoană, sub formă de coroniță, și la gard, poartă, ușă, ferestre.

Salcia sfințită, bună de leac

„Mlădițele de salcie sfințite avea o importanță deosebită în satul tradițional. Gospodarii loveau ușor cu ramurile de salcie vitele din grajd, dar și copiii mici din casă, pentru a fi sănătoși peste an.  Pentru a fi feriți de dureri de mijloc, tot timpul anului, dar mai ales la seceriș, oamenii se încingeau la brâu cu salcie sfințită, iar cine voia să fie ferit de boli de gât trebuia să înghită trei mâțișori (flori) de salcie, aflați din belșug pe mlădițele verzi și sfințite. În unele zone ale țării, mâțișorii de salcie se aprindeau și cu ei se afuma întreaga casa la vreme rea (furtună, fulger, tunet, grindină).

Ramurile de salcie erau puse deasupra ușii sau sub streașină, într-un loc ferit, la stâlpul de la poartă sau la ferestre. Femeile le puneau la icoane, sub formă de coronițe, însă unii țărani se fereau să facă acest lucru crezând că dacă le-ar băga în casă, în acel an ar fi murit cineva din casă sau le-ar fi merge rău vitelor“, se mai arată pe pagina de Facebook și pe site-ul muzeului constănțean.

Interdicții 

Printre interdicțiile din această zi, sărbătorită prin nelucrare, este și faptul că în această zi nu este bine să te speli pe cap, pentru a nu „înflori” (albi) precum pomii, după cum se spune în bătrâni.

De Florii, se zice că are loc „nunta urzicilor”, adică urzicile înfloresc și nu mai sunt bune de consum. Unii consideră că „nunta urzicilor” are loc în Joia Mare.

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța