Teatrul de Stat Constanța a împlinit 70 de ani de la premiera inaugurală

Teatrul de Stat Constanța a împlinit, pe 2 mai, șapte decenii de la premiera inaugurală „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale, în regia lui Nicolae Kirițescu. Evenimentul avusese loc pe 2 mai 1951 în sala „Elpis“,  ridicată de comunitatea greacă de la Constanța, unde astăzi își desfășoară activitatea Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“.

La zi aniversară, care a coincis cu prima zi a Paștelui ortodox, echipa Teatrului de Stat Constanța a marcat momentul pe pagina de Facebook a instituției de cultură, printr-un mesaj scris, însoțit de o fotografie din spectacolul inaugural, în care apar Mania Antonova, cea care interpretează singurul personaj feminin al piesei caragialiene, Zoe Trahanache, alături de Eugen Stoiceanu, în rolul lui Cațavencu

În mesaj, printre altele, li s-a mulțumit celor care au scris istoria Dramaticului tomitan și s-a anunțat că momentul aniversar va fi sărbătorit pe durata întregului an „cu premiere spectaculoase“ și „prin diverse evenimente“.

La mulți ani, Teatrul de stat Constanța! La mulți ani… nouă! La mulți ani tuturor celor care, în ultimii 70 de ani, au petrecut clipe din viață clădind teatrul constănțean! Și la mulți ani tuturor celor care vor pune umărul de acum înainte la consolidarea și dezvoltarea unui mare teatru de repertoriu, așa cum merită un oraș precum Constanța!

Astăzi, 2 mai 2021, se împlinesc exact 70 de ani de la prima premieră a Teatrului din Constanța. 

De-a lungul a șapte decenii, prin vremuri rareori favorabile culturii, artiștii și ceilalți angajați ai teatrului au fost nevoiți să surmonteze numeroase dificultăți, cele mai multe legate de cenzura regimului comunist, altele, de abuzurile administrației locale de după revoluție și până în 2015. Și au rezistat, și au creat, cu talent și inspirație, realizând peste 400 de premiere și numeroase evenimente, între care «Serile de teatru antic» și spectacolele dedicate memoriei lui Ovidius au o importanță aparte.

Teatrul de Stat Constanța va sărbători pe toată durata acestui an aniversarea a 70 de ani de existență, cu premiere spectaculoase, prin diverse evenimente, şi vă invităm să fiți alături de noi, pentru a depăși împreună și obstacolele apărute din cauza pandemiei. 

Ne dorim să vă dăruim în continuare momente de satisfacție artistică deplină, ne dorim să ne puteți aplauda, peste câțiva ani, cât mai puțini, într-o clădire de teatru care să facă cinste unui oraș atât de important cum e Constanța. Ne dorim să ne reîntâlnim, cu bine, cât mai curând“, a transmis echipa Teatrului de Stat Constanța.

Exercițiu de imaginație

Totodată, publicul a fost invitat să călătorească, cu ajutorul imaginației, în urmă cu șapte decenii:

2 mai 1951. Putem să ne imaginăm cum, acum fix 70 de ani, pe la ora asta (n.r. 16.03), actorii din distribuţia spectacolului «O scrisoare pierdută», de I.L. Caragiale – Emil Iencec (Tipătescu), Mania Antonova/ Elena Zaharini (Zoe Trahanache), Cristian Niculescu (Zaharia Trahanache), Ion Focșăneanu/ Jean Ionescu (Farfuridi), Nelu Manolescu (Brînzovenescu), Eugen Stoiceanu (Caţavencu), Mitică Moraru (Pristanda), Constantin Morțun/ Romeo Profit (Agamiță Dandanache), Mișu Bejan (Cetăţeanul turmentat), Costel Rădulescu (Ionescu), Aurel Ionescu (Popescu), Romeo Profit (un fecior) – împreună cu regizorul Nicolae Kirițescu şi scenograful Traian Cornescu. intraseră în febra emoțiilor dinaintea premierei. Poate făceau o ultimă repetiție înaintea ridicării cortinei pe scena sălii Elpis, unde, până atunci, se perindase toată floarea teatrului românesc, printre care Birlic și Beligan, dar chiar și Caragiale, care participase aici la șezători literare“.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *