Sfântul Gheorghe, cel care face să înfrunzească pădurile. Începutul verii pastorale
Pe 23 aprilie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, omorâtorul balaurului. Însă deoarece anul acesta (2019) evenimentul cade în Săptămâna Patimilor din Postul Mare, caracterizată prin post aspru, sărbătoarea va fi marcată așa cum se cuvine în altă zi. Dacă conform Tipicului cel Mare al Sfântului Sava, Sfântul Gheorghe ar fi trebuit prăznuit în duminica Floriilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie celebrată în prima zi a Săptămânii Luminate, a doua zi de Paști, pe 29 aprilie.
Născut în Capadocia, din părinți creștini, în vremea împăratului Dioclețian, Sfântul Gheorghe s-a remarcat printr-o mulțime de fapte vitejește și a fost supus la o mulțime de chinuri pentru a renunța la credința sa. Însă din toate a ieșit teafăr și preaslăvind numele Domnului astfel încât mulți au devenit creștini. Pentru neclintita sa credință în Hristos, Sfântului i s-a tăiat capul pe 23 aprilie 303.
Printre marile fapte de vitejie, consemnate în Viețile Sfinților, se află și uciderea balaurului de lângă cetatea Viritului, care cerea necontenit jertfe omenești, izbânda sa asupra fiarei fiind socotită o victorie a binelui asupra răului. De aceea, în toate icoanele, Sfântul apare călare pe calul său alb omorând balaurul cu sulița care poartă însemnul Sfintei Cruci.
Sfântul Gheorghe, în icoanele pe sticlă
Așa apare și în icoanele țărănești pictate pe sticlă în marile centre de iconari din Transilvania, de la Nicula, Gherla, Șcheii Brașovului, Făgăraș și Valea Sebeșului, care se regăsesc în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța. Dintre acestea, cea mai veche este una de mici dimensiuni, pictată la Nicula, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. La realizarea unora dintre ele s-a folosit foița de aur.
Sărbătorii creștine îi sunt asociate o mulțime de obiceiuri în satul tradițional.
„Ajunul sărbătorii era foarte important, el fiind marcat de o mulțime de practici apotropaice care vizau vrăjitoarele și strigoaicelor care puteau fura mana vitelor, a câmpului, precum și somnul copiilor. Seara se punea la uși, la ferestre și la grajduri salcie, leuștean sau pelin, ca să nu intre strigoii în casă și tot acum nu era bine să ieși cu capul descoperit, ca să nu devii calul strigoaicelor. Pentru a ține departe vrăjitoarele, tinerii făceau buciume și fluiere din coajă de alun cu care cântau prin sat“, menționează specialiștii Muzeului de Artă Populară Constanța.
Se mai credea că în noaptea de Sângiorz, se deschid cerurile, animalele vorbesc, iar pe comorile ascunse în pământ începe să joace o flacără.
Păstrătorul cheilor vremii
„La Sfântul Gheorghe sau la Sângiorz, se consideră că începe vara pastorală, care ține până la Sfântul Dumitru (Sânmedru), pe 26 octombrie, dată la care se deschide iarna pastorală. Cei doi sfinți-soldați poartă la brâu „cheile vremii” cu care deschid anotimpurile, dar au și cai cu care schimbă vremea. Când Sângiorz, călare pe calul său, dă ocolul pământului, iarba toată înverzește și codrul înfrunzește, iar când Sânmedru aleargă pe calul său iarba se pălește, codrii își pierd frunzele și vine zăpada. Între cei doi, se spune că ar exista un legământ: dacă pe 23 aprilie pădurea nu este înfrunzită, Sânmedru îl va omorî pe Sângiorz, la fel și acesta din urmă îl va ucide pe primul, dacă, pe 26 octombrie, va mai găsi frunze în copaci“, mai menționează sursa citată.
În satul tradițional, și calul Sfântului Gheorghe era sărbătorit, pe 24 aprilie, deoarece cu el a omorât balaurul.
O serie de alte credințe populare erau legate de sărbătoarea Sângiorzului.
Ziua în care se culegeau plante de leac
La Sfântul Gheorghe, oamenii se cântăreau pentru a fi sănătoși tot anul și a fi protejați de farmece. Tot pentru a fi sănătoși tot anul, dar și harnici și iuți, în satul tradițional se practica bătaia sau „sorcovitul” cu urzici. În schimb, se credea că cel care va dormi în această zi va lua somnul mieilor și va fi somnoros tot anul, deci nu va avea spor la lucru.
De Sângiorz, se culegeau plante de leac, iar în zori se semăna busuiocul de dragoste, care trebuia să fie udat cu gura. Acest busuioc era purtat apoi de fete, în păr sau la brâu, când mergeau la horă, pentru a fi plăcute de flăcăi.
