Sfântul Andrei, „cap de iarnă“

Se anunță o mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși, în ultima zi a lunii Brumar, pe 30 noiembrie,  dată la care este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, cel ce dă numele popular al lunii care stă să înceapă, Undrea.

Cel Dintâi Chemat la apostolie de către Iisus Hristos, Andrei, fratele lui Simon Petru, este proclamat de Biserica Ortodoxă Română „ocrotitorul României“ din 1997, deoarece în urmă cu aprox. 2000 de ani, el a propovăduit strămoșilor geto-daci, pe teritoriul Dobrogei de azi, cuvântul Evangheliei lui Hristos, dovadă în acest sens fiind peștera Sfântului Andrei.

Sfântul Andrei, alături de Moș Nicolae și Crăciun, face parte din categoria sfinților bătrâni, cu barba albă, asociați cu anul „înaintat în vârstă“, în contradicție cu sfinții cei tineri, celebrați în prima parte a noului an: Ioan, Toader și Gheorghe.

Ajunul praznicului Sfântului Andrei are o semnificație covârșitoare în tradiția populară, ajunurile fiind de obicei mai importante decât sărbătorile în sine. Pe seama lui Sântandrei circulă o mulțime de superstiții, sărbătoarea creștină suprapunându-se peste elemente precreștine dacice. Astfel, ajunul și sărbătoarea propriu-zisă sunt asociate cu lupii, strigoii, practici apotropaice, de alungare a spiritelor cu ajutorul usturoiului, plantă considerată a avea proprietăți magice, practici de aflare a ursitului și oraculare, de aflare a vremii și a modului în care va fi anul ce se pregătește să înceapă.

De altfel, după cum se precizează și pe site-ul Muzeului de Artă Populară Constanța,  în popor, exista credința că în noaptea de Sfântul Andrei se dezlănțuiau toate forțele malefice potrivnice țăranului român: strigoii (vii sau morți) și lupii care făceau ravagii printre vitele oamenilor.

Sărbătoarea lupului

Sfântul Apostol Andrei era patronul lupului, animalul totemic al dacilor, care se regăsește și în alcătuirea celebrului stindard. Odinioară, țăranii români credeau că pe 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, coborau pe pământ, pentru a le soroci lupilor să mănânce vitele celor care nu respectau praznicul. De aceea, ziua Sfântului Andrei se serba prin nelucrare.

Se mai crede că în noaptea de Sfântul Andrei, lupii își pot întorcea capul și își pot vedea coada, deși acest lucru nu este posibil din cauza „limitărilor“ impuse de biologia lor. De asemenea, se mai zicea că în noaptea de Sfântul Andrei lupoaica ia pui, pe care îi va făta în noaptea de Sfântul Gheorghe. Pentru ca puii să nu fie descoperiți de oameni, se credea că noaptea lupoaicele furau cărbuni din gunoaiele oamenilor.

Sărbătoarea se suprapune peste noul an dacic. Ca o dovadă a acestei reminiscențe ancestrale, în unele zone se practica obiceiul „Bocetul Andreiului”. El constă în confecționarea unei păpuși din cârpe, pe care fetele o așezau pe o laviță și o jeleau.

Usturoiul ține departe strigoii

În noaptea de Sfântul Andrei, exista credința că strigoii își făceau apariția printre oameni chinuindu-i. Aceștia era fie duhurile celor răposați, fie copii din flori sau bărbați și femei născuți cu căiță sau coadă, care își părăseau culcușurile fără să știe și bântuiau pe afară.

În lupta împotriva spiritelor malefice, țăranul român avea ca aliat usturoiul, care avea un rol esențial. De aceea, pentru a ține departe strigoii, oamenii consumau usturoi și ungeau porțile, ușile și ferestrele din gospodărie cu această plantă cu gust și miros aparte, în forma crucii.

Un obicei deosebit dedicat acestei plante este „Păzitul usturoiului“. În acest scop, fete și băieți se adunau la o casă și aduceau cu ei usturoi pe care îl așezau în căciuli lângă tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paște. El era „păzit“ de fete și băieți până în zori mâncând, vorbind și râzând. La final, usturoiul era împărțit, dus a doua zi la biserică, pentru a fi sfințit și apoi pus la icoană, fiind bun de leac sau de făcut „de dragoste“.

Aflarea ursitului

Referitor la acest ultim aspect, mai exista un obicei. Astfel, fetele de măritat care doreau să-și afle ursitul, se adunau la casa uneia dintre ele și făceau o turtă cu părți egale de apă neîncepută, sare și făină, măsurate cu o coajă de nucă. Turta era coaptă pe vatră și mâncată, iar noaptea cel care i se arăta în vis ca să-i aducă apă îi era ursitul.

Sfântului Andrei i se mai spune și „cap de iarnă“. Pentru a afla cum va fi anul viitor, se lua o crenguță verde de măr sau de alt pom fructifer și se punea în apă până la Sfântul Vasile, iar dacă aceasta înflorea era semn că anul ce stătea să vină avea să fie roditor.  Apoi crenguța înflorită urma să fie folosită ca sorcovă pentru anul viitor.

De asemenea, fiecare membru al familiei punea de Sfântul Andrei grâu la încolțit, acesta oferind date despre starea de sănătate a celui care l-a semănat.

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța