Ropotele de aplauze au confirmat: spectacolul „Centenarul Marii Uniri – Un Centenar de muzică românească“, un succes

A fost o seară de poveste, vineri seară, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, atmosfera din cea de-a treia seară a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului fiind prilejuită de premiera spectacolului-concert „Centenarul Marii Uniri – Un Centenar de muzică românească“, în regia și scenografia lui Mihai Constantin Ranin, coregrafia lui Horațiu Cherecheș și conducerea muzicală a maestrului Cristian Brâncuși.

Cadrul pentru poveste a fost un decor de vis cu transparențe fluide, amintind de iarnă, format din șase arbori stilizați cu crengile „împletite“, reprezentând Dobrogea, Muntenia, Moldova, Oltenia, Transilvania și Banatul, și păsările măiestre ale lui Brâncuși, suspendate între pământ și cer. De altfel, costumele tuturor celor prezenți pe scenă, de la orchestră până la ansamblul de balet, au fost inspirate de portul tradițional.

Pe acest fundal, s-a desfășurat întreg spectacolul care, în prima parte a îmbrăcat forma unui concert, cu orchestra pe scenă, sub bagheta maestrului Cristian Brâncuși. Trei soliști instrumentiști, celebri și îndrăgiți de publicul din România, au urcat pe scenă pentru a celebra Centenarul Marii Uniri, cu lucrări reprezentative.

centenarul marii uniri un centenar de muzica romaneasca teatrul oleg danovski alexandru tomescu

Spectacolul-concert s-a deschis în acordurile celebrei „Balade“ a lui Ciprian Porumbescu, care l-a avut în prim-plan pe Alexandru Tomescu, care a cântat la faimoasa vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Apoi, locul tânărului violonist a fost luat de experimentatul Marin Cazacu, care a interpretat Serenada pentru violoncel și orchestră (aranjament orchestral Bogdan Vodă) compusă de marele violoncelist Constantin Dimitrescu.

centenarul marii uniri un centenar de muzica romaneasca teatrul oleg danovski marin cazacu

După aceea, pianistul Horia Mihail a interpretat faimosul „Moment muzical pentru pian și orchestră“ al lui Nicolae Kirculescu, genericul longevivei și îndrăgitei emisiuni „Teleenciclopedia“.

centenarul marii uniri un centenar de muzica romaneasca teatrul oleg danovski horia mihail

Au urmat uvertura „Olteanca“, de Eduard Caudella și „Jocuri II“, de Sabin Păutza. La fragmentul din Concertul pentru soprană și orchestră a lui Th. Zgureanu, având-o ca solistă pe Daniela Vlădescu, locul maestrului Cristian Brâncuși a fost luat de Inga Postolache.

centenarul marii uniri un centenar de muzica romaneasca teatrul oleg danovski daniela vladescu inga postolache

Prima parte a spectacolului s-a încheiat cu „Ciobănașul“ și „Olteneasca“, lucrări din creația lui Paul Constantinescu.

La pauză, orchestra a trecut în fosă, iar scena a fost dedicată soliștilor lirici, prim-balerinilor, corului și ansamblului de balet.

Balet, arii și lieduri

Partea a doua s-a deschis cu un fragment din baletul „Nuntă în Carpați“, de Paul Constantinescu, susținut de Mayu Takahashi, Bogdan Bîrsănescu, Mizuki Kubota, Stewart Douglas și ansamblul de balet.

centenarul marii uniri un centenar de muzica romaneasca teatrul oleg danovski nunta in carpati

A continuat cu trei arii din opereta „Lăsați-mă să cânt“, de Gherase Dendrino, în interpretarea artiștilor: Daniela Vlădescu („Tu“), Lucia Mihalache și Marius Eftimie cu un duet „savurat de public“, „Nu-i bai!” și Doru Iftene („Sărmane lăutar“), după care pe scenă au urcat Smaranda Drăghici (aria Măriucăi din „Culegătorii de stele“, de Forin Comișel), Răzvan Săraru („Floare albă“ din „Ana Lugojana“, de Filaret Barbu), Elena Rotari („Măi bădiță, copil prost“, de Tiberiu Brediceanu), Ionela Duma („Ochi albaștri“, de Eduard Caudella).

Un alt moment deosebit de emoționant și apreciat de public cu aplauze la scenă deschisă a fost cel susținut de violonistul Sebastian Tegzeșiu și pianista Andreea Bratu, „Serenadă pentru vioară și pian“, de Mircea Chiriac, și de prim-balerinii Irina Ganea-Mihaiu și Adrian Mihaiu.

Cele mai numeroase lucrări din program au fost din creația compozitorului Tiberiu Brediceanu, fiind interpretate de Mihaela Ionescu („Floricică de pe ape“ din „La seceriș“), Laura Eftimie („Doina stăncuței“ din „La seceriș“), Silvia Simionescu („Vai, bădiță, dragi ne-avem“), Bogdan Ocheșel (Bagă, Doamne, luna-n nori“), Mădălin Băldău („Mult mă-ntreabă inima“) și Stela Sârbu („Pe sub flori mă legănai“). Acompaniamentul la pian a fost asigurat de Andrada Ștefan.

Spre finalul spectacolului, pe scenă și-a făcut apariția și corul pregătit de maestrul Adrian Stanache, care a interpretat „Crai nou“, de Ciprian Porumbescu, și „Aoleu, frate, peline“, de Constantin I. Baciu.

centenarul marii uniri un centenar de muzica romaneasca teatrul oleg danovski corul

Flori și dans sub semnul Centenarului, pe muzica lui Enescu

Rapsodia nr. 2 în Re major, op. 11, de George Enescu, un emoționant tablou muzical-coregrafic, avându-i în prim-plan pe Irina Ganea-Mihaiu, Adrian MihaiuMayu TakahashiBogdan Bîrsănescu, Mizuki Kubota și Douglas Stewart, alături de Ansamblul de Balet, a fost precedată de „Tatăl nostru“, de Păutza, în interpretarea lui Răzvan Săraru.

Impresionant a fost momentul când cei șase prim-soliști au „scris“ cu flori cifra 100.

Aplauzele care au durat minute în șir au confirmat că spectacolul „Centenarul Marii Uniri – Un Centenar de muzică românească“ a fost, într-adevăr, o premieră mult așteptată, un veritabil succes, o adevărată sărbătoare a muzicii si dansului.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *