Rememorări necesare în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși de pretutindeni caută, în serile din Săptămâna Mare, să ajungă la denii, pentru a se conecta la timpul sacru al sărbătorii. Rememorând Patimile lui Iisus Hristos, numai așa se poate înțelege, cum se cuvine, marea prăznuire: Învierea Domnului sau Paștele.

După ce în centrul Evangheliei de la denia de miercuri a stat Cina cea de Taină, în Joia Mare se oficiază Denia celor 12 Evanghelii, rememorându-se din nou Cina în cadrul căreia s-a instaurat Taina Sfintei Euharistii sau Taina Sfintei Împărtășanii, dar și vinderea, judecata și Răstignirea lui Iisus.

Din străbuni se spune că la această denie de o covârșitoare încărcătură emoțională nu e bine să lipsească niciun creștin.

În expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța există două icoane care înfățișează Cina cea de Taină.

Una dintre acestea, pictată la Șcheii Brașovului, în secolul al XIX-lea a fost prezentată online în cadrul proiectului „Icoane pictate pe sticlă din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța“.

Iată descrierea acesteia: „«Cina cea de taină» se desfășoară sub o arcadă cu draperii roșii și un candelabru auriu, proiectat pe fundalul orange, ornamentat cu rozete punctiforme albe și roșii. Sfinții apostoli apar grupați câte șase în jurul lui Iisus, plasat în câmpul central, cu veșmânt roșu, făcând gestul binecuvântării cu mâna dreaptă. Iuda este reprezentat în colțul inferior drept al compoziției și are ca atribut iconografic punga de arginți. În colțurile superioare se profilează siluetele unor clădiri deasupra cărora apar două motive florale supradimensionate. Compoziția este încadrată de un chenar cu motive vegetale“.

Pentru a vedea și alte icoane pe sticlă cu tematică pascală, iubitorii de tradiții sunt așteptați la Muzeul de Artă Populară Constanța, în aceste zile, să-l viziteze.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *