Redeschiderea Muzeului de Artă Constanța – cronica unui eveniment mult așteptat
Cel mai așteptat eveniment al Constanței culturale de la începutul anului 2021, a fost, fără îndoială, redeschiderea Muzeului de Artă, una dintre instituțiile-etalon ale municipiului și ale județului, cu un patrimoniu valoros ce o situează în clasamentul celor mai importante muzee de profil din țară.
Închis temporar, de la finalul anului 2020, pentru necesare lucrări de modernizare, menite să crească gradul de siguranță și de confort al vizitatorului, Muzeul de Artă Constanța s-a redeschis pe 26 februarie, iar vizitatorii nu au întârziat să apară, astfel încât, în ultimul weekend al lunii Făurar, profitând de vremea frumoasă, constănțenii au inclus muzeul în opțiunile lor de petrecere a timpului liber.
„Aceleași principii care guvernează o pictură ar trebui să ne inspire și viețile“
„Ne bucurăm să constatăm faptul că redeschiderea muzeului a fost așteptată și dorită de public, dovada fiind zecile de vizitatori care ne-au trecut pragul în weekend. Adulți, familii cu copii, toți au fost încântați să descopere sau să redescopere muzeul nostru. Anul care s-a încheiat, marcat de restricții și probleme de tot felul ne-a făcut să înțelegem poate mai bine decât oricând că aceleași principii care guvernează o pictură ar trebui să ne inspire și viețile: avem așadar nevoie de armonie, de echilibru și frumusețe, iar pentru acest motiv muzeul a prins iar viață pentru cei veniți să admire operele de artă.
Cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, s-a realizat amplasarea unui lift care va facilita vizitarea muzeului, s-a montat o balustradă nouă, pentru a crește gradul de siguranță dar și pentru motive estetice, s-a dat în folosință un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, dar s-au făcut și alte lucrări necesare unui muzeu care se ridică astfel la standarde europene“, a declarat directorul interimar al Muzeului de Artă Constanța, dr. Lelia Rus Pîrvan, de formație sculptor.
Redeschiderea muzeului a fost marcată printr-un triplu eveniment cultural de o mare încărcătură emoțională fiind vorba de prima manifestare realizată în absența regretatei Doinei Păuleanu (29 martie 1948-23 decembrie 2020), director al Muzeului de Artă timp de trei decenii, din 1990 până în ziua intempestivei sale plecări Dincolo.
Toate cele trei momente i-au fost dedicate, mai ales că în prim-plan s-a aflat ultimul său volum „Oscar Han – un artist și epoca sa“, tom monografic de înaltă ținută, apărut antum, în condiții grafice de excepție la editura Monitorul Oficial și lansat, din păcate în absența autoarei. De alfel, cele două expoziții deschise cu acest prilej, „Oscar Han și epoca sa“ și „Un vis tunat în bronz“, de Oana Maria Cajal au fost gândite de Doina Păuleanu și aveau în comun bustul din bronz al Reginei Maria, realizat de sculptorul celebrat în volum. Bustul, amplasat pe 27 noiembrie 2020 în fața Muzeului de Artă Constanța, ar fi trebuit să fie dezvelit chiar în ziua lansării volumului monografic Oscar Han. Însă a fost introdus în circuitul public într-una din tristele zile ale lui decembrie 2020.
„Triplul eveniment cultural realizat la deschiderea muzeului a constat în lansarea monografiei «Oscar Han – un artist și epoca sa», autor Doina Păuleanu, deschiderea expoziției dedicată sculptorului, cu lucrări din patrimoniul muzeului nostru, dar și din prestigioase colecții particulare și «Un vis turnat în bronz», expoziție de picto-colaje realizate de Oana Cajal, nepoata primarului Octavian Moșescu, comanditarul bustului Reginei Maria. Regretăm faptul că tocmai cea care a gândit acest amplu eveniment cultural, Doina Păuleanu, nu a fost alături de noi acum când am redeschis muzeul, dar sperăm că am reușit să transmitem ceva din dinamismul și eleganța care o caracterizau“, a spus Lelia Rus Pîrvan, înainte de a vorbi despre volumul monografic.
„Un erou din romanele cavalerești“
Un volum pe care a mărturisit că l-a citit cu plăcere, cu bucuria de a descoperi informații inedite și de a pătrunde în universul artistic al unei epoci, epoca lui Oscar Han:
„Monografia, având dimensiuni impresionante și o ținută care o fac să devină o carte-obiect de artă, este ușor de parcurs, descriind nu numai o epocă, ci și niște artiști importanți, în principal cei aparținând Grupului celor patru, cu viața de zi de zi, frământările și lipsurile, dar și momente de o rară sensibilitate, cum este cel în care Ștefan Dimitrescu dă un concert de violoncel în fața unei săli goale doar pentru prietenii săi Oscar Han și Francisc Șirato.
Farmecul cărții este că îți dă senzația că devii contemporanul lor, că ești luat și plimbat prin marile expoziții ale Bucureștiului interbelic sau că asiști la momentele când Oscar Han îi salvează de cele mai multe ori din situații dificile pe bunii săi prieteni. Toată corespondența lor, deopotrivă cu valoare documentară și artistică, fac din omul Han nu numai un temut cronicar de artă, ci și un prieten pe care ți l-ai dori aproape. Tonitza îi scrie de pildă despre problemele apărute în timpul lucrului la biserica pe care noi o cunoaștem foarte bine, biserica Sf Gheorghe din Constanța, cerându-i să intervină. Tot el rezolvă și necazurile pe care le are Ștefan Dimitrescu atunci când hârtia prin care este numit Rector al Academiei de Arte Iași este sustrasă, sau din nou, apare ca un salvator mult așteptat atunci când Tonitza este admonestat de un polițist la Balcic.
Toate misivele celor trei pictori, care se încheie invariabil cu omagiile prezentate doamnei Han, îl fac pe O.H. să ne apară asemenea unui erou din romanele cavalerești, un personaj pentru care devotamentul pentru cei dragi devine o trăsătură de caracter definitorie. Sunt sigură că fiecare dintre cititori se va identifica la un moment dat cu un personaj sau o situație, iar toate acestea fac în așa fel încât această carte, care ar fi putut fi doar o monografie foarte bine documentată, de specialitate, să devină una savuroasă, una pe care o citești cu nesaț“.
Monografia „Oscar Han – un artist și epoca sa“, de Doina Păuleanu, se poate procura de la standul muzeului, la prețul de 85 lei.
Un artist complex în căutarea propriului drum
Deschisă în sălile generoase de la parter dedicate manifestărilor cu caracter temporar, expoziția „Oscar Han. Un artist și epoca sa“ este prima prezentare sintetică a operei lui Oscar Han, întreprinsă până în prezent, cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Constanța, dar și din prestigioasele colecții bucureștene Anca Vlad și Mihai Astratine.
Aceasta invită publicul pasionat de artă să pășească în universul creativ al Grupului celor Patru, deoarece, alături de sculpturile lui Oscar Han pe simeze apar lucrări de pictură semnate de Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato, aflate în patrimoniul muzeului constănțean.
Despre expoziția „Oscar Han. Un artist și epoca sa“, dr. Lelia Rus-Pîrvan vorbește cu priceperea artistului căruia îi sunt familiare mijloacele de expresie ale sculptorului, ea însăși fiind de formația sculptor:
„Gândită în pandant, expoziția Oscar Han reunește lucrări din mai toate perioadele creației sale, de la lucrări de mici dimensiuni, cum este «Femeie pe gânduri», până la sculptura monumentală din ultima sală, «La vârsta de douăzeci de ani», ambele lucrări făcând parte din patrimoniul muzeului nostru. Elev și mai apoi coleg timp de cinci ani cu genialul Paciurea, autorul misterioaselor «Himere», dar beneficiind și de lecțiile lui Frederic Stork la Școala de Arte Frumoase din București, ucenicul nu le calcă pe urme nici unuia dintre ei, ca exprimare plastică, ci își caută propriul drum.
Realizate din ghips patinat sau bronz, sculpturile sale din această expoziție reunesc principalele teme de atelier: sculpturi de mici dimensiuni, schițe de personaje și atitudini, modelate mai ales sub influența artei lui Rodin, dar și lucrări de mai mari dimensiuni în care se poate observa o mai mare înclinație spre geometrizarea formei. În acestea din urmă, care par a fi făcute sub influența lui Antoine Bourdelle sau chiar a lui Aristide Maillol, putem spune că regăsim calități care fac forma să devină din geometrică, arhitecturală, iar uneori, chiar cu tendințe puternice de abstractizare.
Important portretist, Oscar Han este și realizatorul mai multor monumente de for public, dintre care putem identifica în orașul nostru statuia lui Eminescu, în proximitatea falezei Cazinoului, statuia lui Anghel Saligny sau bustul recent amplasat al Reginei Maria, în fața Muzeului de Artă.
O importantă temă prezentată în expoziția de la Constanța este cea a iubirii, a cuplului primordial, în lucrări ca «Sărutul», «Eden», «Tinerețe» sau «Primul Sărut», forma se transformă de la cea apropiată unui studiu de nud realist la simplificări neașteptate, care nu mai păstrează nimic din fiorul erotic, ci aduc parcă aminte de «Rugăciunea» lui Brâncuși, (lucrarea «Primul Sărut»). Expoziția, care reprezintă un important eveniment cultural pentru orașul nostru, va putea fi admirată până pe 28 martie, iar din luna mai, aceasta va fi itinerată la Muzeul Colecțiilor din București“.
Sculptură, pictură și imagini-document
În prima sală a amplei expoziții temporare este expusă și o reproducere supradimensionată a diplomei de absolvire a „domnului Hahn Oscar”, emisă la 1 septembrie 1914 de Școala de Arte Frumoase din București, „în numele majestății sale Regelui Carol I“. De asemenea, în spațiile care fac legătura dintre sălile mari de expoziție se regăsesc reproduceri sepia după fotografii din arhiva Oscar Han: aspecte din atelier, de la expozițiile Grupului celor Patru sau imagini care-l surprind pe sculptor în atelier, în mijlocul studenților sau la dezvelirea creațiilor sale de for public.
În ultima sală alături de sculptura supradimensionată „La vârsta de 20 de ani”, se află expus și bustul din gips al medicului Gheorghe Vintilă, căruia Oscar Han i-a fost sfătuitor ajutând în acest fel, în mod direct, la constituirea valoroasei colecții de artă a acestuia. Bustul a fost realizat încă din timpul vieții medicului-colecționar, iar varianta sa mai trainică, din bronz, străjuiește mormântul lui Gheorghe Vintilă din curtea Muzeului „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu, care adăpostește 228 de lucrări de artă, donate de medic comunei sale natale.
„Rolul muzeelor este să construiască punți nu numai între epoci, ci și între oameni“
„Așteptăm cu interes noi vizitatori care să se bucure de un patrimoniu atât de bogat, deoarece rolul muzeelor este să construiască punți nu numai între epoci, ci și între oameni, iar în aceste vremuri avem nevoie mai mult ca niciodată de cultură pentru a evada din cotidian. Muzeele ne reamintesc astfel că rolul lor este acela de a asigura reziliența societății într-o perioadă în care lumea învață să trăiască după noi reguli“, a mai spus dr. Lelia Rus Pîrvan.
Expoziția „Oscar Han. Un artist și epoca sa“ reprezintă un obiectiv important pentru iubitorul de frumos, invitat să (re)descopere și comorile din expoziția de bază.
Itinerarul cultural prin Muzeul de Artă Constanța continuă și în contemporaneitate, începând de vineri, 5 martie putând fi vizitat, în sala „Alexandru Ciucurencu“, Salonul de Primăvară în care expun membri ai Filialei Constanța a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Salonul a locul locul expoziției „Un vis turnat în bronz“, realizată de Oana Maria Cajal, nepoata celebrului primar al Balcicului interbelic Octavian Moșescu.
Muzeul de Artă Constanța este deschis publicului de miercuri până duminică, în intervalul orar 09.00-17.00.
Biletele au prețuri de 10 lei – pentru adulți, 5 lei – pentru pensionari și 2,5 lei – pentru elevi și studenți. Pentru copiii sub șapte ani, intrarea este gratuită.
Ghidajul pentru grupuri de minim cinci persoane se realizează prin programare la numărul de telefon +40 (341) 454.498. Ghidajul se efectuează doar miercuri şi joi. Mai multe informații despre Muzeul de Artă Constanța sunt disponibile pe pagina sa web: muzeuldeartaconstanta.ro.
Sursă foto: Facebook – Muzeul de Artă Constanța
Citește și:
Nepoata celebrului primar al Balcicului interbelic expune la Muzeul de Artă Constanța
Bustul Reginei Maria, amplasat lângă Muzeul de Artă Constanța
Doliu în cultura constănțeană. S-a stins Doina Păuleanu