Printre amfore și sârmă ghimpată, Prometeu a ajuns și la Constanța

Un titan condamnat de un zeu tiran, pe care l-a ajutat să acceadă la putere, la un chin lent și de lungă durată pentru păcatul de a le da lumina celor trăiau în întuneric. Sentința lui este dusă la îndeplinire de Putere (Cratos, în limba greacă) și de Forță (Bia). Acesta este mitul lui Prometeu, în versiunea lui Eschil, pe care regizorul Tompa Gábor l-a adaptat zilelor noastre, împreună cu Ágnes Kali, și l-a transpus scenic în coproducția internațională „Prometeu 22”. Un spectacol la care și-au adus contribuția trei teatre – Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul Național de Dramă din Ljubljana – și care se plimbă prin Europa: în România, Slovenia, Portugalia și Ungaria.

Un spectacol care se joacă în patru limbi simultan (română, maghiară, slovenă și engleză) și care beneficiază de dublă supratitrare (engleză și română, în cazul reprezentațiilor de la Constanța).

Antic și contemporan

Urmărind firul epic al celebrei tragedii grecești „Prometeu înlănțuit“, de Eschil, precum și încărcătura dramatică a textului, regizorul Tompa Gábor a suprapus peste faimoasa scriere antică, atât de actuală, după cum s-a putut observa, evenimentele și trăirile zilelor noastre. Ideea de contemporaneitate este ilustrată și de scenografie, creație a Carmencitei Brojboiu, de la costume ce trimit cu gândul la un laborator de cercetare și la echipamente de protecție medicale până la elementele de decor – amforele, îngrămădite într-un colț al scenei-laborator, coexistând cu rotocoalele de sârmă ghimpată.

Stânca din muntele Caucaz, de care legenda spune că a fost înlănțuit Prometeu de către Hefaistos, la porunca lui Zeus, a fost înlocuită cu o platformă din bare metalice, care poate fi escaladă, amplasată într-un laborator modern de tortură, în care condamnatul este iradiat la intervale regulate și supus unor șocuri electrice. Îngrozitoarea mașinărie este invenția lui Hephaistos, zeul focului, un om de știință înfricoșat și el de grozăvia propriei mașinării, pe care, din porunca lui Zeus, se vede nevoit să o testeze pe un prieten. Șovăielnic în a-și duce la îndeplinire porunca, Hefaistos, întruchipat de actorul Áron Dimény, aduce cu Einsten, reprezentând imaginea omului de știință așa cum s-a întipărit în imaginarul colectiv.

Prometeu e veșnic păzit de Cratos (Florin Aioane) și Bia (Anikó Pethő) care are rolul de cerber.

Expresivitate dincolo de cuvinte

Prometeu este interpretat cu rară expresivitate de actorul sloven Igor Samobor. Faptul că nu înțelegi slovena nu constituie un impediment prea mare (oricum, spectacolul este supratitrat), pentru că Igor Samobor  reușește să se facă înțeles prin gest, dar și prin tonalitatea vocii, perfect adaptată contextului. Personajul pe care îl interpretează este grav, impasibil, îngăduitor, afișând surâsul amar al omului superior, care știe că toate sunt trecătoare, mai ales puterea. Stăpân pe ceea ce știe, cunoaștere pe care nu i-o poate smulge, prin nicio metodă, nici măcar vicleanul Zeus, pe Prometeu nimic nu-l mai miră, nici măcar răutatea și nerecunoștința.

Prometeu este om și zeu în același timp, sacrificiul său în slujba omenirii prefigurând martirul Chiristic, la o altă scară. El este omul complet, omul vitruvian al lui da Vinci, care se întrezărește pe fundal, acel „Ecce homo” al lui Pilat din Pont.

În rolul lui Io, frumoasa transformată într-o junincă sortită să rătăcească, chinuită de înțepăturile unui tăun, din cauza iubirii lui Zeus și geloziei Herei, actrița Ecaterina Lupu impresionează prin modul în care reușește să declame partitura teatrului antic într-o contradicție vizibilă cu aspectul contemporan de fată rătăcită.

În rolul detestatului Hermes, mesagerul lui Zeus, însărcinat să smulgă un secret de la Prometeu, publicul o descoperă cu bucurie pe actrița Mirela Pană, într-un rol androgin memorabil. În costum deux piece bleu deschis, cuvintele acestui abil diplomat, sunt încărcate cu venin, într-o discuție care se dorește (doar se dorește) a fi de la înălțime, la propriu, ca de la egal la egal.

Din galeria personajelor mitologice îmbrăcate în haine contemporane, precum Hefaistos, Hermes și Io, face parte și Okeanos, în interpretarea scurtă, dar de impact al lui Zsolt Bogdán: un veteran de război cu pieptul plin de decorații și cu picioarele susținute de proteze care-și manifestă disponibilitatea, învăluită în aroganță, de a-i pune o vorbă bună lui Promoteu la Zeus.

Reprezentanţii mass media (corespondenți, influenceri, radioreporteri, cameraman; în rolul corespondentei principale, actrița Dana Dumitrescu, de la Teatrul de Stat Constanţa), substituţi contemporani ai corului antic, sunt prezentaţi aici în cheie grotescă. Prometeu, condamnat de noua putere, devine imediat subiect de breaking news. Este supus unui tir de întrebări absurde – de ce ai întreba un om condamnat, care a pierdut totul, cum se simte?! Cuvintele transmit uneori compasiune, însă selfie-urile făcute cu condamnatul anulează umanitatea. Nu lipsesc nici intervențiile „specialistului”, care emite judecăți de valoare superficiale de față cu condamnatul. Mai mult, corespondenții mass-media se mișcă după comanda vocală a Herei.

Teatru în teatru

Interesant este că scena „înlănțuirii” lui Prometeu devine, în spectacol, spațiu scenic, pentru că Zeus, interpretat de Gábor Viola, este un regizor pasionat de efecte speciale, care mizează pe spectacolul degradării umane pentru ca „știrea” să aibă impact. Fiecare idee este pusă în aplicare cu servitute, atunci când, nu este notată în bloc notes, de asistenta sa de regie, Hera, interpretată de Cătălina Mihai, o actriță cu un stil ludic inconfundabil. În aceste scene, Hephaistos devine Luca, tehnicianul de lumini.

Iar modul în care Prometeu se descătușează, pentru a-i veni în ajutor asistentei de regie, și modul în care se așază la final, într-o scenă de impact, te face să te întrebi dacă nu cumva asiști la o scenă de teatru în teatru în care, el, Prometeu, nu este decât un… actor.

Scenele acestea, dar și cele în care apare presa ca personaj absurd, frizează absurdul. Nu degeaba, titlul complet al spectacolului este „Prometeu 22: hommage a Beckett”.

Muzica gravă, compusă de Vasile Șirli, are și ea un rol important în conturarea atmosferei.

Spectacolul se încheie însă optimist, iar Forța (Bia) renunță la masca fioroasă și împreună cu ceilalți artiști poartă prin public simbolul luminii.

La Constanța, spectacolul „Prometeu 22”  a avut premiera pe 26 ianuarie, fiind urmat de o doua reprezentație ziua următoare. Prezentarea de mai sus se referă la spectacolul din 27 ianuarie.

Celor cinci prezențe constănțene din spectacol, actorii Florin Aioane, Dana Dumitrescu, Ecaterina Lupu, Mirela Pană și Cătălina Mihai (în ordinea apariției) li se alătură directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, ca regizor secund.

Pentru publicul constănțean, cele două reprezentații de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danosvki” au fost singurele ocazii de a vedea spectacolul internațional regizat de Tompa Gábor.

Sursă foto: Teatrul de Stat Constanța