„Pomul vieții”, vedeta lunii noiembrie, la Muzeul de Artă Populară Constanța
Muzeul de Artă Populară Constanța dedică luna noiembrie pomului vieții, vechi simbol care se regăsește în cultura multor popoare, ocupând un loc deosebit pe obiectele tradiționale ale românilor, de la scoarțele mari țesute din lână și ștergarele cusute cu diferite variante ale pomului vieții de pe trainicile lăzi de zestre din lemn sau de pe fragilele vas din lut lucrate și decorate pe roata olarului cu cornul.
Toate aceste simboluri se regăsesc cu ușurință în obiectele din expoziția permanentă a muzeului constănțean, dar și în vitrina dedicată tematicii lunii noiembrie, „Pomul vieții“, unde sunt expuse un tipar de caș din Vrancea, un ștergar din Hunedoara și o farfurie din lut din vestitul centru de ceramică Oboga, Olt.
„Pomul vieții reprezintă unul dintre miturile străvechi ale omenirii întruchipând visul irealizabil al «tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte». În legendele și credințele popoarelor, acest pom este redat sub forma unui copac cu o sevă miraculoasă (elixirul vieții) și fructe minunate, ce asigură nemurirea.
În decursul timpului, motivul pomului vieții a îmbrăcat numeroase înfățișări (glastra cu flori, copac cu coroană bogată sau mai puțin dezvoltată, brad, ramură, vrej sau butuc de viță-de-vie, vas cu flori și păsări, chiparos), întâlnindu-se pe o multitudine de obiecte tradiționale, funcția sa fiind decorativă și apotropaică.
Arborele vieții la români este bradul, simbol al regenerării naturii și reînnoirii timpului“, precizează reprezentanții Muzeului de Artă Populară.
Bradul, semnificații multiple
Referitor la brad, în lucrarea „Sărbătoarea noastră cea de toate zilele“, Narcisa Alexandra Știucă, subliniază importanța sa aparte în cultura populară românească: „Bradul deține în cultura populară românească mai ales funcții funerare: este substitutul «nelumit» (necăsătorit), fie dubletul vegetal al defunctului, «fratele său cel jurat» despre care se spune în cântecele rituale din Gorj că a răsărit în munți odată cu nașterea acestuia. În același context, se vorbește despre «bradul zânelor, trecătoarea apelor» ce străjuiește hotarul dintre «lumea cu dor» și «cea fără dor». Acolo, zânele destinului și ale morții «vămuiesc» sufletele și le judecă pentru faptele lor, iar celor vrednice bradul le «face cale» plecându-și vârfurile și transformându-se într-o punte între aici și dincolo, între viață și moarte. Tot un fel de punte este, în sudul țării, «bradul de nuntă», de astă-dată între două stări, în trecerea de la starea de tânăr necăsătorit la cea de gospodar. În Oltenia și în jumătatea de vest a Munteniei, bradul împodobit cu beteală și ornamente colorate precede prin prezența sa simbolică venirea alaiului la casa miresei“.
