Patru povești și o lansare de carte, în această săptămână, la Teatrul „Căluțul de mare“

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ le propune prichindeilor constănțeni, în această săptămână, patru spectacole inspirate de povești celebre: „Elefănțelul Curios“, „Rățușca cea Urâtă“, „Povestea porcului“ și „Prințesa și broscoiul“. Iar celor mari le face cunoscut un scenograf care a încântat generații întregi de spectatori, Eugenia Tărășescu-Jianu.

Cu Bombo, elefănțelul cel curios care pornește într-o călătorie plină de aventuri spre Nil, pentru a afla ce mănâncă un crocodil, cei mici, cu vârste de la trei ani în sus, se vor întâlni miercuri, 19 septembrie, de la ora 10.00. Regia și scenariul spectacolului, inspirat de povestea lui Rudyard Kipling, sunt realizate de Cristian Mitescu, iar scenografia este creată de Eugenia Tărășescu-Jianu. Coregrafia e semnată de Ionuț Sergiu Anghel, iar muzica, de Viorel Andrinoiu.

elefantelul curios teatrul pentru copii co

Joi, 20 septembrie, tot de la ora 10.00, picii se vor întâlni cu „Rățușca cea Urâtă“, descinsă din povestea lui Hans Christian Andersen. Regia, scenariul și scenografia spectacolului, dedicat princhindeilor cu vârste cuprinse între trei și zece ani, sunt realizate Valentin Dobrescu, iar muzica îi aparțin lui Radu Alin Macovei Moraru.

Vineri, de la ora 10.00, e timpul pentru o poveste autohtonă din repertoriul lui Ion Creangă, „Povestea porcului“, în regia lui Cristian Mitescu, care semnează și scenariul, coregrafia lui Adrian Ștefănescu și muzica lui Dan Bălan. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste cuprinse între trei și opt ani.

Tot Cristian Mitescu semnează regia și scenografia spectacolului „Prințesa și broscoiul“, care va avea loc duminică, 23 septembrie, de la ora 11.30, fiind recomandat copiilor de peste patru ani.

Coregrafia este realizată de Ionuț Sergiu Anghel, muzica, de Viorel Andrinoiu, iar scenografia este realizată de Eugenia Tărășescu-Jianu, care, de la ora 12.30, se va afla în centrul atenției, prin cartea-album care îi este dedicată.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *