„Oidip“ sau o altă „seară de teatru antic“ la Constanța cu… Purcărete

27 iunie, ziua a opta, ultima, a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății“, ediția a III-a. Pe scena Teatrului de Stat Constanța se joacă „Oidip“, un spectacol inspirat de două tragedii antice celebre ale lui Sofocle, „Oedip rege“ și „Oedip la Colonos“, puse în scenă de Silviu Purcărete pentru Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu.

Un spectacol care, vrând-nevrând, trimite cu gândul la anul 1978, an în care la Constanța se zămislea prima ediția (din cele două) a „Serilor de teatru antic“ (din care își trage rădăcinile „Miturile Cetății“), primul festival național de teatru antic din istoria teatrului românesc. La această ediție, tânărul regizor Purcărete, care debutase cu patru ani înainte, în 1974, pe scena constănțeană, cu „Răsplata“, de Ghiță Barbu, prezenta într-un cadru neconvențional spectacolul „Legendele Atrizilor“, jucat (o singură dată!) la ruinele cetății Histria. Trei ani mai târziu, în  1981, prezenta, tot din partea Dramaticului constănțean, „Hecuba“, pe plaja de la Pescărie.

Atunci când a montat „Oidip“ pentru teatrul sibian, regizorul Silviu Purcărete nu și-a propus să facă un spectacol „popular“ după cum el însuși afirma înainte de premiera din 2014. Tot atunci a mărturisit că a făcut „un spectacol cu adevărat șaptezecist“, deoarece estetica șaptezecistă i-a fost „aproape de inimă și de generație“. A ieșit „un spectacol complicat“, cu un text complicat, genul de spectacol la care publicul „nu dă năvală“, după propriile observații.

Așa „complicat“ cum e, spectacolul care propune o viziune originală, modernă asupra anticului, aducând în scenă personaje îmbrăcate în costum sau în pardesie, exercită o uriașă puternică de atracție asupra publicului.

Este fascinant, altfel, neobișnuit, de la modul în care personajele își declamă partiturile complexe până la scenografia „vie“, mobilă (creație a lui Dragoș Buhagiar), cu decoruri care redimensionează în permanență spațiul scenic, micșorându-l, făcându-l aproape claustrant sau mărindu-l, adâncindu-l, după cum cer situația, trăirile personajelor sau viziunea regizorală. La toate acestea se adaugă muzica originală semnată de Vasile Șirli și reluarea unor fragmente din melodia veche „Cele trei clopote“, de Jean Villard, o altfel de dezlegare a ghicitorului Sfinxului.

În acest spațiu se dă una dintre cele mai mari drame ale celui mai urgisit om al lumii antice, sortit încă de la naștere unui destin cutremurător, incredibil de nemilos, „frate și tată copiilor lui, fiu și soț femeii care l-a născut“. Astfel încât cel care a învins Sfinxul, dezlegându-i dificila cimilitură și aducând astfel scăpare tebanilor, devine peste ani „putreziciunea“ Tebei. Fărădelegile prezise de oracolul din Delphi devin acum motivul pentru care mor atinși de o necunoscută molimă cei scăpați odinioară de Oidip, incapabil să-și vadă neligiurile la care fusese sortit încă din fașă.

Actorul Constantin Chiriac creează un Oidip atipic, egal ca intensitate a trăirilor, dar, poate tocmai de aceea, cu o fascinantă forță de atracție. El este omul condus de destin, care având ochi nu putea să vadă spurcăciunea care îl însoțea în fiecare clipă a vieții lui, motiv pentru care, în momentul în care alege să-și pedepească ochii care l-au trădat, înfruntă, într-un anume fel, destinul și pe zei. El devine asemenea celui pe care îl acuzase cu puțin înainte de viclenie și trădare, bătrânul prezicător Tiresias, care, deși orb, avea darul de a vedea doar adevărul.

Aproape omniprezentă pe scenă, trup și suflet, cu o imensă putere de sugestie și seducție, actrița Ofelia Popii trece cu naturalețe de la rolul nefericitei soții/ mame incestuoase fără voie Iocasta în cel al devotatei fiice Antigona, care devine ochi și sprijin pentru nefericitul său tată, pe care îl spală, îl îmbracă, îl culcă și îl alină ca pe un copil.

Rod al unei munci de echipă spectacolul își datorează succesul și celorlalți actori din distribuție: Diana Văcaru Lazăr (Tiresias, Păstorul, Teseu), Diana Fufezan (Ismena), Cristian Stanca (Creon), Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emoke Boldizsar, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu / Serenela Mureșan, Cristina Ragos (corul).

La edițiile anterioare ale Festivalul Internațional „Miturile Cetății“, Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu a participat cu „Electra“, în regia lui  Mihai Măniuțiu (2016) și cu „Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete (2017).

Share: