Ofertele instituțiilor de cultură de Ziua Constanței
De Zilele Constanței, organizate în perioada 18-21 mai, cu prilejul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, protectorii orașului, instituțiile de cultură au pregătit evenimente speciale, o parte dintre acestea fiind organizate în aer liber.
Manifestările culturale încep joi, 18 mai, de la ora 19.00, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”, secție a Muzeului de Artă din Constanța, se va deschide expoziția personală a artistului Ovidiu Felipov, „Artă la metru 3 6 9”, parte dintr-un proiect mai amplu.
„Evenimentul distruge graniţele cunoscute şi propune un nou concept de comunicare între artist şi publicul său. Practic, Ovidiu Felipov organizează un performing de serigrafie, dimensionat multimedia, un eveniment unic, consumabil, în cadrul căruia publicul are rolul principal, devenind păstrător al operei de artă şi construindu-şi propria poveste pornind de la iniţiativa artistului. Concret, fiecare dintre participanţi va primi o lucrare „la metru” şi o propunere de decriptare a unui mesaj, preluând astfel, din exterior, încărcătura simbolică a semnificaţiilor operei şi interiorizând-o. Cei care reuşesc să rezolve misterul, vor fi răsplătiţi”, spun organizatorii.
Expoziția lui Ovidiu Felipov, conferențiar universitar și coordonator al specializării Arte Plastice și Decorative a Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” Constanța va fi „dublată” de un performing de sunet, susținut de asist.univ.dr. Adrian Hasna Preda, care va cânta la duduk.
Expoziția „Artă la metru” este dedicată Zilei Internaționale a Muzeelor, dar este inclusă și în calendarul Zilelor Constanței.
Trei spectacole în aer liber
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va prezenta două spectacole în aer liber, în parcul din fața instituției de cultură.
Primul dintre acesta este faimoasa operă verdiană „Traviata“, care va fi prezentată vineri, 19 mai, de la ora 20.00, sub conducerea muzicală a dirijorului Benedict Sauer din Germania.
În rolurile principale vor evolua: Laura Eftimie – Violetta Valery, Doru Iftene – Alfredo Germont și Marius Eftimie – Giorgio Germont. Lor li se vor alătura: Stela Sîrbu, Mădălin Băldău, Cristian Caragea, Adrian Pîrlea, Iulian Bratu, Ionela Duma și Ionuț Neagu.
Sâmbătă, 20 mai, de la ora 20.00, va avea loc spectacolul „Reverie muzicală”, sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea.
În fața publicului vor evolua: Laura Eftimie, Daniela Vlădescu, Elena Rotari, Silvia Simionescu, Veronica Răceală, Lucia Mihalache, Doru Iftene, Răzvan Săraru, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Daniel Pop și Cristian Caragea .
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” le dedică prichindeilor, de la trei ani în sus, spectacolul „Rățușca cea urâtă”, care se va juca pe scena amplasată în Piața Ovidiu, vineri, 19 mai, de la ora 18.00.
Personajele de poveste vor fi interpretate de: Rovena Paraschivoi, Andrei Stroescu, Claudia Brădescu, Arina Cojocaru și Ion Ciolan.
Tur cultural „Case celebre din Constanța veche“
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“, prin Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, a pregătit pentru ziua de sâmbătă turul cultural „Case celebre din Constanța veche“, în colaborare cu Răzvan Raul Ivan, în postura de ghid turistic.
Turul se va desfășura în intervalul orar 12.00-14.00, punct de plecare fiind statuia Lupoaicei cu Remus și Romulus de la intrarea în zona veche a orașului. Înscrierea este gratuită și se face online, pe pagina de facebook a Centrului Multifuncțional Educativ Pentru Tineret „Jean Constantin”, telefonic (0770.431.994) sau la sediul din Bd. Ferdinand nr. 56.
Turul va urma următorul traseu: Palatul Regal – Casa Grigorescu – Casa Alleon – Piața Ovidiu – Casa Hrisicos – Casa Damadian – Casa cu Lei – Casa Manicatide – Casa Pâslă – Casa Titus Cănănău – Casa Kogălniceanu – Casa Pilescu.
Potrivit organizatorilor, scopul turului cultural „Case celebre din Constanța veche”, este de o oferi „o incursiune în inima Constanței vechi și promovarea istoriei clădirilor vechi, martori tăcuți ai orașului, bijuterii ce îmbogățesc imaginea arhitecturală și urbanistică a Constanței, precum și povestea proprietarilor, fie primari, cerealiști, oameni foarte bogați, aceste personalități fiind de origini diferite și totodată, jucând un rol important în evoluția orașului Constanța“.
Muzeul de Artă Constanţa invită publicul duminică, 21 mai, de la ora 16.00, la finisajul și lansarea catalogului expoziției „Undeva în timp“, semnată de artista Florica Prevenda și curatoriată de Mădălina Mirea.