„O poveste despre Maria Tănase“, „cântată“ de Mirela Pană, în curând, la Teatrul de Stat Constanța

Maestrul Gheorghe Parnica a ascultat-o și i-a spus că timbrul său vocal seamănă cu cel al Mariei Tănase. Așa este, o spun cei care au auzit-o cântând, dar ea aproape că roșește când aude așa ceva, pentru că susține că este o impietate să se poată compara cu Măiastra cântecului autentic românesc. Ea este Mirela Pană. Actriță la Teatrul de Stat Constanța. Are trăire, este autentică, iubește ceea ce face, îi place să fie pe scenă, să joace, adoră să cânte. Arde pe scenă, pentru scenă. Iar rolul Mariei Tănase i se potrivește mănușă, după cum a demonstrat în „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, un video-poem teatral pus în scenă, în nota-i caracteristică, de Carmen Lidia Vidu, o regizoare vizibilă în spațiul public, cu atitudine.

„Cântecul de leagăn“ pornind de la o ideea a Mirelei Pană, a avut premiera ca proiect independent pe scena Teatrului de Stat Constanța în 2013, anul omagial Maria Tănase (un veac de la naștere). Apoi a colindat țara, a ajuns în 2016 tocmai la New York și la Seattle prin Institutul Cultural Român și s-a oprit.

Între timp, departe de scenă, a crescut, s-a maturizat în inimi și în gânduri și a venit sorocul să iasă din nou în lume, înnoit și totuși la fel. În curând va intra în repertoriul Teatrul de Stat Constanța ca un spectacol complet, necesar, perfect adaptat momentului, care poate fi prezentat oricând și oricum: și online, și pe „viu“, cu publicul în sală, și în pandemie, și după ea. Un spectacol numit simplu „O poveste despre Maria Tănase“. O poveste gândită și documentată de Carmen Lidia Vidu, cântată de Mirela Pană, acompaniată la pian de Elena Gatcin, transpusă multimedia de Cristina Baciu.

Până la apropiata premieră, așteptată la începutul lunii aprilie, Mirela Pană vorbește în cadrul unui interviu despre Maria Tănase și implicit despre admirația sa pentru Pasărea Măiastră, această Edith Piaf a României, precum și despre spectacolul care îi este dedicat.

Au trecut opt ani de la premiera „Cântecului de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“ și acum iată, în curând, vom asculta din nou povestea. Cum s-a născut acest proiect?

E un spectacol care s-a făcut în mediul independent după o ideea a mea, pentru că 2013 fiind anul centenar Maria Tănase am găsit de cuviință ca și Constanța să marcheze acest moment. Cert este că el a avut premiera la Teatrul de Stat Constanța, apoi a fost jucat în mediul independent, a participat la multe festivaluri naționale și internaționale și a fost invitat de Institutul Cultural Român de la New York și de la Seattle, unde am reprezentat România și Constanța.

Este un spectacol după o ideea a mea, dar gândit, regizat și foarte bine „pus în pagină” de către regizoarea Carmen Lidia Vidu cu care eu și Teatrul am mai colaborat la spectacolul „Jurnal de România. Constanța“.

În această perioadă grea prin care trecem toți, mai ales instituțiile de cultură, directorul Teatrului de Stat Constanța (n.n. Erwin Șimșensohn) a propus preluarea acestui spectacol din mediul independent în repertoriul teatrului, evident cu acordul nostru, în condițiile în care pe scenă nu există decât o singură interpretă, actriță – eu și pianista Elena Gatcin.

Mai mult decât atât, fiind un spectacol multimedia, gândit de Carmen Lidia Vidu și de un video monteur extraordinar Cristina Baciu, are și o forță foarte bună pentru a fi transmis în mediul online. Există posibilitatea de a se achiziționa bilete online de pe platforma mystage și atunci ne putem întâlni și cu spectatorii noștri și cu cei din țară. Astfel că Maria Tănase se va vedea și în mediul online, iar când sălile se vor redeschide vom putea să jucăm și cu public.

Ce aduce nou acest spectacol pe scena de la Constanța?

Ce aduce nou acest spectacol? Aduce o imagine grafică foarte frumoasă, un nou concept al regizoarei care acum vorbește de un melanj fericit de tipologii ieșite un pic din tipar și face o întâlnire fericită de spirit, nu numai românesc: Maria Tănase, Frida Kahlo și Edith Piaf. Ele nu se regăsesc în spectacol, dar ca formă grafică o să observați că există patima, românismul și forța Mariei Tănase, există culoarea și nonșalanța Fridei Kahlo și eleganța, chanson-ul și emoțiile lui Edith Piaf.

Maria Tanase spectacol Carmen Lidia Vidu

Din punct de vedere grafic, spectacolul are un aspect absolut nou, din punct de vedere al textului nu suportă multe modificări, merge pe aceleași memorii ale Maria Tănase, textul spectacolului reprezintă în proporție 80% gândurile Mariei Tănase din cercetarea pe care a făcut-o Carmen Lidia Vidu, din materialele care există despre Maria Tănase, din arhive.

Din punct de vedere muzical vine o tușă nouă, o pianistă cu care Teatrul este în colaborare, pe care o admir și o respect foarte mult, talentata Elena Gatcin, care are o școală de pian clasic și jazz și aduce ceva nou, cu toate că spectacolul a ieșit foarte bine și cu pianistul George Călin.

Vor rămâne aceleași șase cântece?

Da, vor rămâne aceleași pasaje muzicale pe formula pian-voce. După America am oprit acest spectacol, deoarece acolo a fost apogeul lui și acolo ar trebui să rămână, dar pentru că am primit propunerea de a-l relua la teatru l-am reascultat, l-am revăzut și am ajuns la concluzia că acele cântece sunt cele care reprezintă cântecul Mariei Tănase, forța ei și românismul despre care se tot vorbește în ultima vreme.

În fond, ce vrea să spună acest spectacol? Noi suntem în zona teatrului documentar, Carmen merge în zona aceasta și am început și eu să iubesc teatrul documentar, teatrul social, teatrul care are impact, rezonanță și rezolvă anumite lucruri foarte repede. Asta nu înseamnă că anulăm teatrul clasic, teatrul de idei sau teatrul psihologic. Dar pentru vremurile astea și la felul în care trebuie să ne adaptăm ca artiști, cred că este foarte important să te pregătești pentru ceea ce urmează. Și atunci teatrul documentar este o variantă și pentru pandemie, este și online, duce în poveste spectatorul. Îmi place mult să mă duc în zona aceasta și sper să se mai întâmple.

Pe când premiera?

Săptămâna viitoare vom avea câteva repetiții generale la scenă și sper ca pe 2 aprilie să dăm primul spectacol. Nu știu încă ora, dar îi rugăm pe spectatori să urmărească site-ul și Facebook-ul Teatrului de Stat Constanța, pentru a primi informațiile necesare. Eu sunt pregătită și îi aștept cu drag pe toți, să o asculte pe Maria Tănase și să o vadă altfel  de cum o știu: poate mai tristă, mai debusolată, mai nefericită, dar extrem de senzuală, de erotică și de puternică, o româncă adevărată care a rămas în istorie în primul rând prin patriotismul ei.

Sursă foto: Carmen Lidia Vidu

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *