NOI, Premiul III la „Aplauze“. Trofeul a ajuns la București, la ARM-ARTE

După trei zile de emoții, cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Elevi „Aplauze“, organizat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ (CNMB), a ajuns, pe 23 mai, la final. 

Însă pentru cele 15 trupe care au intrat în concurs, 12 din România și trei din Ucraina, Serbia și Republica Moldova, emoțiile au atins apogeul astăzi, la amiază, atunci, când pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“,  au fost desemnați câștigătorii.

Premiul al III-lea al Festivalului „Aplauze“ a ajuns la trupa NOI a Colegiului „Mircea cel Bătrân“, Constanța pentru spectacolul „Abatorul de hârtie“, de Călin Ciobotari, pus în scenă de Tiberius Stanciu. De asemenea, mircista Iulia Andreea Smeu, membră a trupei NOI, a fost distinsă și cu Premiul de interpretare rol secundar feminin, pentru Caty din „Abatorul de hârtie“.

Pe treapta a doua a podiumului a urcat trupa Arthesium din Bucureşti, care a prezentat „Regina proștilor“, de Matei Vișniec, iar locul I a fost obținut de trupa AS a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr“ din București, pentru „Dragă Evan Hansen“, de Steven Levenson.

Trofeul Festivalului „Aplauze“ a fost obținut de trupa ARM-ARTE a Colegiului Economic „Virgil Madgearu“ din București, care a impresionat juriul cu  „Convertirea soldatului Bromitt“, de Andre Maurois.

Pe lângă cele trei premii I, II și III, au mai fost acordate premii speciale (pentru originalitate, spectacol în limbă străină, costume și premiul juriului) și premii pentru interpretare (cel mai bun rol principal/ secundar feminin și cel mai bun rol principal/ secundar masculin), după cum urmează:

 

Premiul pentru originalitate

Trupa Liceului „Mihail Kogălniceanu“ Chişinău, Republica Moldova – spectacolul „Storcătorul de fructe“, de Ilia Cilaki

Premiul pentru spectacol în limbă străină

Trupa Școlii nr 1 Mykolaiv, Ucraina – spectacolul „The Fern of Hope. The Folk Mystery Play“, de Marharyta Bondarenko

Premiul pentru costume

Trupa Liceului „Mihail Kogălniceanu“ Chişinău, Republica Moldova – spectacolul „Storcătorul de fructe“, de Ilia Cilaki

Trupa Arthesium, București – spectacolul „Regina proștilor“, de Matei Vișniec 

Premiul special al Juriului

Trupa Ștefan Iordache, Centrul cultural și de tineret „Ștefan Iordache“, București – spectacolul „Parol, mon cher“, de Ion Luca Caragiale

PREMII DE INTERPRETARE

Premiul pentru rol principal masculin

Voicu Ștefan Cristian de la Trupa Arm-Arte, Colegiul Economic „Virgil Madgearu, București – rolul „Soldatul din „Convertirea soldatului Bromitt“, de Andre Maurois

Radu Popescu de la Trupa AS, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“, București – rolul „Evan Hansen“ din piesa „Dragă Evan Hansen“, de Steven Levenson

 

Premiul pentru rol principal feminin

Edit Elekes de la Trupa Arthesium, București – pentru rolul „Gufi“ din „Regina proștilor“, de Matei Vișniec

 

Premiul pentru rol secundar masculin

Ioniță Petrică de la Trupa „Ștefan Iordache“,  Centrul cultural și de tineret „Ștefan Iordache“ București – rolul „Tipătescu“ din piesa „Parol, mon cher“, de Ion Luca Caragiale

Ionescu Ionuț Daniel de la Trupa Arm-Arte, Colegiul Economic „Virgil Madgearu“ București – rolul „Colonelul“ din „Convertirea soldatului Bromitt“, de Andre Maurois

Andronache Adrian de la Trupa Liceului „Mihail Kogălniceanu“ Chişinău, Republica Moldova –  rolul „Piotr Vasilievici“ din „Storcătorul de fructe“, de Ilia Cilaki

 

Premiul pentru rol secundar feminin

Maria Cârlescu de la Trupa AS, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ București  – rolul Zoe Murphy din  „Dragă Evan Hansen“, de Steven Levenson

Irina Oancea de la Trupa Arthesium București – rolul „Marțafița“ din  „Regina proștilor“, de Matei Vișniec

Iulia Andreea Smeu de la Trupa  NOI, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța – rolul „Caty 0147 din  „Abatorul de hârtie“, de Călin Ciobotari

Bianca Alexandra Stoica de la Trupa Luceafărul, Clubul elevilor sector 5 București -rolul „Bobo“ din  „Zbor frânt sau În alb și negru“, după Elise Wilk

Teodora Boca de la Trupa Shakespeare București – rolul „Regina“ din „Fete rele“, de Rosalind Wiseman și Tina Fey

 

Din echipa de coordonare a Festivalului „Aplauze“ au făcut parte prof. dr. Vasile Nicoară, prof. dr. Luminiţa Radu si prof. Andaluzia Arif.

Partenerii evenimentului au fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Centrul Cultural Judeţean„Theodor Burada“ Constanța, Universitatea „Ovidius“ Constanţa, Fundaţia Academică „Alumni“ a CNMB şi Clubul Părinţilor „Plus D“ al colegiului gazdă.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *